ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1270/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 2849/2004 reclamanții L.G. și D.D. au chemat în judecată Primarul comunei Bocsig solicitând repunerea în termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzute de Legea nr. 10/2001 și anularea dispoziției nr. 162 din 21 august 2003 prin care li s-a respins cererea formulată în temeiul acestei legi. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au formulat notificarea prin reprezentatul lor avocat K.V. care a depus-o prin intermediul executorului judecătoresc P.G.

În luna aprilie 2003 avocatul a decedat, iar în urma demersurilor făcute au primit adresa nr. 906 din 13 aprilie 2004 prin care li s-a comunicat că cererea lor a fost respinsă prin dispoziția nr. 162 din 21 august 2003 pe care au comunicat-o avocatului la data de 1 septembrie 2003. reclamanții susțin că întrucât nu au avut cunoștință de aceste împrejurări, data de 13 aprilie 2004 este data de la care curge termenul pentru depunerea actelor justificative în măsura în care acestea nu au ajuns la dosar.

Prin sentința civilă nr. 136 din 22 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Arad s-a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanți, cu motivarea că aceasta nu a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, neputând fi reținută susținerea că această comunicare ar fi lovită de nulitate absolută atâta vreme cât s-a făcut la biroul de avocați, ori în această situație comunicarea a fost preluată de ceilalți membri ai biroului, avocatul titular neavând un cabinet individual. Reclamanții au declarat apel împotriva acestei sentințe, susținând că data de la care curge termenul de a ataca dispoziția este cea de 13 aprilie 2004 când adresa a sosit la noul lor reprezentant, domnul avocat S., iar pe de altă parte, susținerea instanței că av.

K. nu avea cabinet individual de avocatură nu corespunde adevărului, el fiind singurul titular al biroului de avocați K.&K., depunând în acest sens adresa Baroului de avocați Bihor. Prin decizia civilă nr. 1560 din 29 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea deciziei s-a reținut că nu poate fi considerată ca lovită de nulitate absolută comunicarea făcută la biroul de avocați chiar dacă avocatul împuternicit a decedat în luna aprilie 2003, întrucât reclamanții aveau obligația să depună diligențe cu privire la modul de soluționare a notificării și a ataca dispoziția în termen de 30 de zile de la data comunicării. Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că, pe tot parcursul procesului nu s-a dezbătut tardivitatea depunerii acțiunii, solicitându-li-se doar să facă dovada decesului avocatului. S-a mai susținut de asemeni că avocatul K.V. avea cabinet individual, nemaifiind alt titular al cabinetului și în consecință, în urma decesului mandatarului lor mandatul devine nul astfel că orice comunicare făcută la adresa acestuia după data decesului este lovită de nulitate și nu produce efecte juridice. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Nici instanța de fond și nici cea de apel nu au analizat temeinic susținerea recurenților-reclamanți referitoare la nulitatea comunicării dispoziției față de împrejurarea că avocatul acestora decedase, fapt despre care au luat la cunoștință doar în urma demersurilor făcute personal la Primăria comunei Bocsig. Recurenții-reclamanți sunt domiciliați în Germania și au ales ca interesele invocate prin notificarea înregistrată sub nr. 861 din 19 noiembrie 2001 să le fie reprezentate de avocat K.V. Dispoziția nr. 162 din 21 august 2003 prin care s-a respins notificarea a fost comunicată Biroului de avocați K./K. la data de 1 septembrie 2003, însă, anterior acestei date, respectiv în luna aprilie 2003 avocatul K. a decedat.

Reținerea instanțelor că în această situație comunicarea a fost preluată de ceilalți membri ai biroului nu este susținută de probele administrate în cauză. Mai mult, reclamanții au susținut că av. K. nu avea colaboratori, în apel depunând la dosar hotărârea nr. 3 din 6 noiembrie 1995 a Baroului Bihor, Oradea prin care s-a luat act de cererea av. K.V. „pentru înființarea cabinetului avocațial individual, deservit de domnia sa”. (f.8) În atare situație, comunicarea efectuată la adresa acestui cabinet avocațial individual, după decesul singurului avocat care îl deservea, este lovită de nulitate.

Față de aceste considerente, Curtea constată că instanțele anterioare au reținut în mod eronat că acțiunea reclamantului a fost tardiv introdusă, data de la care curge termenul prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 fiind cea de 13 aprilie 2004 când noul reprezentant al reclamanților a luat cunoștință de modul de soluționare a notificării, și nu cea de 1 septembrie 2003. În conformitate cu dispozițiile art. 312 și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa hotărârile pronunțate în cauză și a trimite cauza spre rejudecare în primă instanță, pentru a se proceda la soluționarea cauzei pe fond, observând și prevederile art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții L.G. și D.D., împotriva deciziei civile nr. 1560 din 29 iunie 2005, a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia, admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 136 din 22 februarie 2005 a Tribunalului Arad, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2006.