Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.07.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4241/2006

HOTĂRÂRE
03.07.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4241/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 497 din 11 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați, a fost condamnat inculpatul R.C., la o pedeapsă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1)art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 1 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Conform art. 33art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 8 ani închisoare.

Conform art. 35 C. pen., s-a dispus ca alături de pedeapsa principală inculpatul să execute pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa principală durata arestării preventive de la 3 martie 2005 la zi. S-a constatat că partea vătămată V.V. nu s-a constituit parte civilă. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 24.873.070 lei ROL cu titlu de cheltuieli de spitalizare către C.A.S. Galați. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele: Prietenul inculpatului, martorul C.C., după ce a avut o altercație, în ziua de 20 februarie 2005, orele 4,00, în discoteca V. Galați cu partea vătămată V.V.

și cu grupul de prieteni ai acestuia, s-a deplasat împreună cu inculpatul și cu prietenii acestuia, la barul SC J. SRL Galați, unde se deplasaseră între timp grupul de prieteni ai părții vătămate. Aici, inculpatul a lovit partea vătămată cu un cuțit în zona pieptului, leziunile necesitând 35–40 zile îngrijiri medicale și punând în primejdie viața victimei. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel inculpatul, solicitând reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante ale scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cele prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., și reindividualizarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 59/ A din 27 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 8708/44/2005 (nr. vechi 1543/P/2005), Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul recurentului R.C., a menținut starea de arest a acestuia, a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive și l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a apreciat că în cauză nu poate fi reținută circumstanța atenuantă a provocării, deoarece inculpatul nu a comis infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, astfel cum prevăd dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Totodată, instanța de apel a respins și motivul de apel al recurentului privind aplicarea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., față de gradul concret de pericol social al faptei comise, modalitățile și împrejurările săvârșirii și a apreciat că pedeapsa aplicată asigură îndreptarea și reeducarea inculpatului în sensul dispozițiilor art. 52 C. pen. Împotriva deciziei penale nr. 59/ A din 27 februarie 2006 a Curții de Apel Galați, a declarat recurs inculpatul, solicitând redozarea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, din considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 74 lit. c) C. pen., pot fi considerate împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante; atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților. În speță, faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și că a avut o atitudine corectă anterior comiterii infracțiunii, nu este de natură să determine indubitabil reținerea acestor împrejurări drept circumstanțe atenuante. În acest sens, în mod corect instanțele anterioare au apreciat că în raport cu gradul concret de pericol social faptei comise de inculpat, de tentativă la omor calificat, cu modalitățile și împrejurările în care a fost săvârșită și cu urmarea produsă, prin faptul că a fost pusă în pericol viața părții vătămate, nu se impune reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante.

În plus, inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie comisă în stare de minorat. În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanțele anterioare au apreciat în mod just că în cauză nu operează circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., și că pedeapsa aplicată, apropiată de limita minimului special prevăzut de lege, este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului, în sensul dispozițiilor art. 52 C. pen. Astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului R.C., în baza art. 385 16 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) C. proc.

pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 59/ A din 27 februarie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală. Deduce reținerea și arestarea preventivă de la 3 martie 2005 la 3 iulie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iulie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4067/2009
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 341 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați a fost condamnat inculpatul D.V. la o pedeapsă de 14 ani închisoare și pedea
ÎCCJ 2005-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6604/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 208 din 18 aprilie 2005, Tribunalul Galați, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea ar
ÎCCJ 2008-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3323/2008
1998 a Judecătoriei Galați, inculpatul C.I. urmând a executa această pedeapsă alături de pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) pe o durată de 5
ÎCCJ 2012-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 92/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 554 din 17 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosar nr. 1155/P/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului D.C. la o pedeap
ÎCCJ 2003-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4493/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 559 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Galați, inculpatul C.D. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă