ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3678/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 27 din 24

ianuarie 2005, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA Timișoara, în

contradictoriu cu A.R.R. București și A.R.R. Caraș-Severin, dispunând

suspendarea executării deciziei nr. 1325 din 22 septembrie 2005, emisă de

pârâta Agenția Caraș-Severin, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în

anularea respectivului act administrativ, ce formează obiectul dosarului nr. 12190/2005

al aceleiași instanțe.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea ce formează

obiectul dosarului nr. 12190/2005 reclamanta SC A. SA Timișoara a solicitat

anularea deciziei nr. nr. 1325 din 22 septembrie 2005, emisă de pârâta A.R.R.

Caraș-Severin, prin care s-a anulat licența de traseu seria LT nr. 33551, cu

consecința predării în termen de 3 zile a licenței de execuție pentru traseul

Moldova Nouă - Drobeta Turnu Severin, invocând motive de nulitate, pe

considerentul că decizia a fost întemeiată pe prevederi legale abrogate, nu

este motivată în fapt și este, totodată, neîntemeiată.

Până la soluționarea

irevocabilă a cauzei, reclamanta a promovat cererea de suspendare a executării

respectivei decizii, apreciind că actul administrativ atacat este nul de drept,

iar efectele pe care le-ar provoca, respectiv întreruperea activității de

transport pe traseul în discuție, ar afecta atât societatea care deține

mijloacele de transport adecvate și șoferi angajați, cât și pe beneficiarii

serviciilor de transport pe traseul în cauză, cuprinzând 20 de localități, fără

alternativa altui transport, neexistând cale ferată.

Raportat la conținutul

deciziei contestate și la probele depuse de reclamantă care atestă rămânerea

traseului descoperit, cu consecințe nefavorabile pentru reclamantă din punct de

vedere economic, cât și pentru angajații săi și cetățenii beneficiari ai

transportului rutier, s-a apreciat că prin punerea în executare a deciziei

atacate pentru nelegalitate s-ar produce o vătămare iminentă și ireparabilă

reclamantei.

Prin urmare, reținându-se că

s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 14, coroborate cu art. 15 din

Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului

administrativ vătămător, acțiunea reclamantei a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.R.R., invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut că în speța

dedusă judecății nu erau îndeplinite condițiile cumulative și imperative

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune

suspendarea executării actului administrativ ce formează obiectul acțiunii în

anulare.

S-a apreciat că reclamanta

nu a făcut dovada existenței unui caz bine justificat și a unei pagube

iminente, în sensul dispozițiilor legale indicate, sentința atacată fiind

nelegală și netemeinică.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, SC A. SA a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței

atacate, fiind temeinică și legală.

În opinia

reclamantei-intimate, prezentul recurs este rămas fără obiect, întrucât decizia

nr. 1325 din 22 septembrie 2005 a fost anulată prin sentința nr. 66 din 28

februarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, anexată întâmpinării.

Pe fondul cauzei, s-a

apreciat că recursul este nefondat, fiind doar o cale de atac exercitată

ex

officio

de autoritatea de stat, din probele administrate în cauză rezultând

fără dubiu că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art.

7, a autorității care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la

pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării

actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin

cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a

actului atacat, astfel cum se prevede prin art. 15 al legii. În acest caz,

instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la

soluționarea irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată

cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, cum s-a procedat în

speță, până la soluționarea acțiunii pe fond.

Rezultă din aceste prevederi

legale că cele două condiții impuse pentru admisibilitatea cererii trebuiau

îndeplinite cumulativ. Este, însă, fără îndoială că acestea se determină

reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista

pericolul producerii pagubei și invers, despre iminența pagubei dacă nu se

identifică un caz bine justificat.

Textul cere, așadar, ca pe

lângă iminența pagubei să se înfățișeze și alte împrejurări legate de starea de

fapt și de drept, inclusiv aspecte care scot în evidență caracterul ilegal al

actului, care să fie de natură a argumenta că este vorba de un caz bine

justificat.

În speță, raportat la actele

dosarului și probele depuse de reclamantă, s-a concluzionat în mod corect că

s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor art. 14, coroborate cu art.

15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, consecințele

nefavorabile din punct de vedere economic pentru reclamantă, cât și pentru

angajații săi și beneficiarii traseului descoperit, nu pot fi contestate.

Pe de altă parte, reclamanta

a înfățișat și alte împrejurări vizând caracterul ilegal al actului de natură a

argumenta reținerea existenței unui caz bine justificat și, mai mult, prin

sentința nr. 66 din 28 februarie 2006, s-a reținut temeinicia și legalitatea

acțiunii în anularea respectivului act administrativ, fiind admisă.

Prin urmare, hotărârea

atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu poate fi reținut.

Examinând, totodată, cauza

sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este dat în speță nici un alt motiv care să impună

desființarea acesteia.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.R.R. împotriva sentinței civile nr. 27 din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 octombrie 2006.