Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1835/2006

HOTĂRÂRE
23.05.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1835/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 11109/CA/2005, în data de 11 octombrie 2005 și precizată la 8 noiembrie 2005, reclamanta SC A. SA Timișoara a solicitat, în baza prevederilor art. 14 alin. (1) și (2) din Legea 554/2004, suspendarea executării deciziei nr. 1325 din 22 septembrie 2005, emisă de A.R.R. - Agenția Caraș Severin, prin care s-a dispus anularea licenței de execuție pe traseu - seria L T nr. 3351, valabilă pentru perioada 1 iulie 2005 - 30 iunie 2008, pentru traseul Moldova Nouă - Drobeta Turnu Severin. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că decizia contestată este nulă de drept, deoarece acțiunea agenților A.R.R., de a anula licența de execuție pentru traseu, a fost emisă în baza unei prevederi legale abrogate din O.G.

nr. 44/1997, prin art. 70 din O.U.G. nr. 109/2005. A mai arătat reclamanta, că Agenția Caraș Severin a A.R.R. a anulat o licență pentru un traseu interjudețean, deși competența acesteia este limitată la nivelul județului Caraș Severin, iar decizia nr. 1325 din 22 septembrie 2005 nu este motivată. Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.R.R. - Agenția Caraș Severin, arătând că aceasta nu are personalitate juridică. Instanța de fond a respins această excepție, deoarece calitatea procesuală pasivă în contencios administrativ este dată de capacitatea de a emite acte administrative supuse controlului judecătoresc, în temeiul Legii nr. 554/2004, pârâta fiind emitenta actului administrativ contestat.

Prin sentința nr. 348 din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei SC A. SA, pentru suspendarea executării deciziei nr. 1325 din 22 septembrie 2005, emisă de Agenția Caraș Severin a A.R.R. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a motivat cererea, în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2000, motivele invocate vizând exclusiv fondul cauzei, instanța nefiind învestită și cu soluționarea acțiunii în anularea deciziei nr. 1325 din 22 septembrie 2005. A mai reținut că activitatea reclamantei, societate de transport al cărei obiect de activitate îl constituie transportul de persoane, nu poate fi atât de serios perturbată, prin anularea unui singur traseu de execuție, pentru a conduce la îndeplinirea condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SA, susținând, în esență, că a făcut dovada sesizării pe care o cere art. 14 pct. 1 din Legea nr. 554/2004, declanșând procedura prevăzută de art. 7 din aceeași lege. În ceea ce privește justificarea cererii, arată recurenta, din conținutul deciziei a cărei suspendare se cere, rezultă că a început activitatea de transport, iar justificarea suspendării era motivată de continuarea activității prin care se asigură sistemul de transport călători, pe un traseu pe care nu există linii de cale ferată. Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2000, suspendarea executării unui act administrativ se dispune până la pronunțarea instanței de fond.

Având în vedere faptul că instanța de fond reprezentată de Curtea de Apel Timișoara, s-a pronunțat asupra temeiniciei și legalității deciziei nr. 1325/2005, emisă de A.R.R., prin sentința civilă nr. 66 din 28 februarie 2006, prin care s-a admis acțiunea reclamantei și s-a dispus anularea actului administrativ atacat, prezentul recurs a rămas practic fără obiect. Hotărârea instanței de fond, care a reținut că cererea de suspendare nu întrunește condițiile imperative, cumulative, prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2005, este legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat de reclamantă se va respinge ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 348 din 22 noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-10-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3678/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 27 din 24 ianuarie 2005, a admis cererea formulată de
ÎCCJ 2007-06-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3251/2007
iunie 2005 au fost validate de către Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor, în componența aprobată prin ordinul emis de ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului. Potrivit dispozițiilor art. 9 din Metodologi
ÎCCJ 2005-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2005, reclamanta SC A. SRL Sibiu a solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale, în regim de urgență
ÎCCJ 2005-03-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2078/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 23 februarie 2004, reclamanta SC M. SA Bozovici a chemat în judecată A.R.R. - Agenția Caraș Severin, solicitând anulare
ÎCCJ 2005-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5239/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 5 martie 2004 și ulterior precizată, reclamanta SC M. SA Bozovici a solicitat anularea actelor nr. 2849 din 2 februarie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă