ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2005, reclamanta SC A. SRL Sibiu a solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale, în regim de urgență și fără citarea părților, în temeiul art. 403 alin. (4) C. proc. civ., să se dispună suspendarea deciziei nr. 1 din 19 septembrie 2005, emisă de A.R.R. - Agenția Sibiu, până la soluționarea definitivă a contestației înregistrate la A.R.R. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 1/2005 i s-a anulat licența de traseu pe considerentul că în perioada 1 iulie - 4 iulie 2005 nu sunt înregistrate pe traseul Moldova Nouă - Timișoara și apreciindu-se că în mod greșit sunt aplicabile dispozițiile art. 44 lit. f) din Ordinul M.L.T.P.L.

nr. 1842/2001. În opinia reclamantei, punerea în executare a deciziei ar aduce prejudicii imense societății, precum și persoanelor fizice și juridice care beneficiază de serviciile sale de transport. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a A.R.R. - Agenția Sibiu, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.R.R. - Agenția Sibiu. De asemenea, s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii, dispozițiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., nefiind aplicabile în cauză. Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere precizările reprezentantului reclamantei, privind obiectul cererii, încadrarea în drept și persoana pârâtului (A.R.R. București), făcute în ședința publică din 10 octombrie 2005, a constatat că excepțiile invocate prin întâmpinare au rămas fără obiect și a soluționat pricina, în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 256 din 10 octombrie 2005, aceeași instanță a admis cererea reclamantei și, în baza dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a suspendat executarea deciziei nr. 1/2005, reținând, în esență, că sunt îndeplinite cerințele textului de lege mai sus arătat. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâta A.R.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și cele ale art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor sale de recurs, A.R.R. susține, pe de o parte, că în cauză nu sunt aplicabile art. 581 C. proc. civ. Pe de altă parte, recurenta-pârâtă susține că, deși s-a arătat în apărare că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, totuși instanța de fond a suspendat executarea actului administrativ.

Examinând cauza, în raport cu criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Referitor la primul motiv de recurs ce vizează pretinsa greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 581 C. proc. civ., se constată că acesta nu poate fi reținut, în raport cu precizările acțiunii reclamantei, pe care instanța de fond le-a avut în vedere. În ceea ce privește, însă, restul criticii formulate sentinței atacate, se constată că acesta este pe deplin fondat.

Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poată să ceară instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond”. Prin urmare, Înalta Curte constată că suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ, reglementată prin textul de lege mai sus arătat, reprezintă o excepție de la regula executării din oficiu a actului administrativ, având o durată limitată în timp. În acest sens, legea prevede întrunirea a trei condiții, pentru ca instanța să poată suspenda executarea actului, respectiv existența cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente și dovada că persoana a formulat recurs administrativ în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, se constată că în aceeași zi, 23 septembrie 2005, reclamanta s-a adresat autorității publice (pe calea procedurii prealabile) și instanței de fond (cu cererea de suspendare a executării actului). Se mai constată, însă, că din probele dosarului nu rezultă întrunirea celorlalte două condiții esențiale necesare suspendării executării actului administrativ. În plus, în ședința din 16 martie 2006, intimata-reclamantă a precizat că nici până în prezent nu s-a adresat instanței de contencios administrativ, cu acțiune în anularea deciziei a cărei suspendare o cere. Legea a prevăzut condiții pentru ca soluționarea unor astfel de cauze să se facă într-un termen rezonabil [art. 7 alin. (1), (4) și (7) și art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004], iar orice încercare de a obține suspendarea pe o perioadă indefinită de timp este practic eliminată prin dispozițiile art. 14 alin. (1) teza ultimă din lege, referitoare la pronunțarea instanței de fond.

Aceasta, cu atât mai mult, cu cât potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este nelegală și netemeinică, iar critica formulată acesteia, fondată, în sensul și limitele arătate în cele ce preced, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și în fond se va respinge cererea de suspendare a executării actului, în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinței civile nr. 256/CA din data de 10 octombrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, casează sentința atacată și pe fond, respinge cererea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.