ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8142/2005

HOTĂRÂRE
19.10.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8142/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1236/2004

Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de Primarul municipiului

Timișoara împotriva sentinței civile nr. 218/2004 pronunțată de Tribunalul

Timiș, menținând astfel soluția de anulare a dispoziției nr. 1460/2003 emisă de

Primar și de restituire în natură a apartamentului nr. 5 înscris în C.F.

individuală Timișoara.

În fundamentarea hotărârii, Curtea

de Apel a reținut în esență legalitatea sentinței decurgând din caracterul

abuziv al preluării imobilului în baza Decretului nr. 223/1974 precum și

neaplicabilitatea prevederilor art. 1.4. lit. B) din H.G. 498/2003.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Primarul Municipiului Timișoara criticând-o pentru următoarele

considerente:

În mod greșit au fost înlăturate de

la aplicare prevederile H.G. 498/2003 ce conțin normele de interpretare ale

Legii nr. 10/2001, norme care precizează faptul că, în cazul speței, al

plecării definitive din țară după înstrăinarea locuinței și plata unei

despăgubiri îndestulătoare din partea Statului cumpărător, cererea de

retrocedare în temeiul Legii 10/2001, trebuie respinsă.

În lumina acestor prevederi legale,

rezultă faptul că preluarea nu a avut caracter abuziv.

Pe de altă parte, eventuala

neconstituționalitate a prevederilor menționate ale H.G. 498/2003, nu a fost

invocată și atâta timp cât ele au fost adoptate sub imperiul Constituției în

vigoare în anul 2003, acțiunea trebuia respinsă.

Examinând recursul pârâtului prin

prisma criticilor invocate se constată că acesta este nefondat iar decizia

Curții de Apel este legală și temeinică.

Astfel, caracterul abuziv sau nu al

preluării, în mod corect a fost examinat prin prisma actelor normative în

vigoare la data trecerii bunului în proprietate de Stat. Este de notorietate

faptul că, înstrăinările în cazul plecării definitive din țară se făceau în

considerarea și ca o consecință a acestei plecări, înstrăinarea fiind impusă

prin dispozițiile Decretului nr. 223/1974. Prin urmare, de vreme ce era impusă,

ea contravenea dreptului la liberă circulație, drept pe care, România se

angajase să-l respecte prin ratificarea Pactului internațional cu privire la

drepturile civile și libera circulație.

De asemenea, Constituția din anul

1965, în vigoare la data înstrăinării, garanta dreptul de proprietate și

prevedea imposibilitatea exproprierii decât pentru cauză de utilitate publică.

În speță, de vreme ce, proprietarul era obligat a înstrăina imobilul, chiar și

cu plata unei despăgubiri, rezultă că nu numai că nu s-au respectat prevederile

constituționale cu privire la ocrotirea proprietății, dar a fost viciat și

consimțământul proprietarului prin violență morală.

În acest context, excepția de

neconstituționalitate a prevederilor H.G. 498/2003, nu trebuia invocată de

vreme ce, instanțele s-au raportat în mod corect la Constituția în vigoare la

data înstrăinării și preluării imobilului de către stat.

Cât privește dispozițiile art. 1.4.

lit. B) din H.G. 498/2003, instanțele tot în mod corect au reținut pe baza

excepției de nelegalitate că, față de prevederile art. 9 alin. (1) și (7) din

Legea 10/2001 care instituie regula clară a restituirii în natură, nu a mai

fost nevoie de o precizare ori nuanțare din partea legiuitorului prin

intermediul acestor Norme de aplicare a legii.

Pe de altă parte, nu se poate

accepta concluzia că Normele de aplicare ale unei legi instituie situații

distincte față de cele prevăzute de legea însăși iar dacă ar fi așa, forța

probantă a legii fiind net superioară și, stabilind regula neîndoielnică a

restituirii în natură, trebuie aplicată cu prioritate în raport cu Normele.

Pentru aceste considerente se va

reține a nu fi îndeplinit nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. urmând ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul să fie respins.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 1236 din 1 iunie 2004 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-03-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3285/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 619 din 1aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5801/c/2004, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis în parte acțiunea precizat
ÎCCJ 2005-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10361/2005
nr. 955 din 19 aprilie 2005 Curtea de Apel Timișoara, a respins apelurile declarate de Primarul Municipiului Timișoara și de către reclamanta D.E. împotriva sentinței civile nr. 1557 din 15 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș. Pen
ÎCCJ 2006-09-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6987/2006
prevederilor art. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003. Prin contestație formulată în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, F.A.E. a solicitat anularea dispoziției și acordarea despăgubirilor pretinse prin notificare. Tribunalul Timiș, secția
ÎCCJ 2006-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5935/2006
îndreptățiți la restituirea imobilului preluat în baza Decretului nr. 223/1974 si pentru că aceștia sunt cetățeni străini, în baza O.G. 184/2002 li s-a atribuit un drept de folosință asupra terenului în suprafață de 3025 mp. Prin decizia ci
ÎCCJ 2005-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1012/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Timișoara și înregistrată sub nr. 305 din 13 februarie 2002, reclamanții O.G. și O.E. au solicitat, în te
Sursă