ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3384/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1260 din 22 septembrie 2005 a Tribunalului București a fost condamnat inculpatul K.M., la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 și 76 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. S-a computat prevenția de la 5 februarie 2003 la zi. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 20.000 lei. S-a constatat că partea civilă a renunțat la despăgubiri. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în noaptea de 19 august 1997, inculpatul K.M.

a urmărit pe Bd. Constructorilor sector 6 din București partea vătămată A.A. (cetățean pakistanez cu reședința în România) căruia i-a aplicat lovituri cu pumnul și piciorul după care a fugit, iar alte persoane înțelese cu autorul i-au furat părții vătămate suma de 400.000 lei vechi și 50 dolari S.U.A. Prin decizia penală nr. 107/ A din 13 februarie 2006, Curtea de Apel București a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința de fond și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 3 ani închisoare cu reținerea circumstanțelor prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și art. 75 lit. c) C. pen. Reținerea circumstanței agravante de la art. 75 lit. c) C. pen., a fost motivată de instanța de apel prin faptul că inculpatul a comis fapta împreună cu minorul T.N.

Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul K.M. În ambele recursuri hotărârile pronunțate sunt criticate pentru greșita individualizare a pedepsei, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Recursul procurorului susține că pedeapsa aplicată inculpatului este prea ușoară, recurentul inculpat susține că pedeapsa este prea severă. Nici unul din recursuri nu este fondat. Curtea de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei reținând și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) în cauză rezultând că inculpatul a comis fapta alături de alte persoane între care un minor. La data comiterii infracțiunii de către inculpat pedeapsa prevăzută de lege era închisoarea între 5 și 20 de ani.

Scurgerea timpului de la data comiterii faptei până la tragerea efectivă la răspundere a unei persoane care a comis o faptă penală nu este expres prevăzută de lege ca un criteriu de individualizare a pedepsei. Totuși, în cauză, de la data comiterii faptei până în prezent au trecut 9 ani. Este o perioadă îndelungată în care inculpatul a trăit sub spectrul amenințător al pedepsei. Neliniștea și frământarea produsă de o atare situație este prin ea însăși de natură să producă o suferință psihică care acoperă în parte situația privațiunii în cazul executării efective a pedepsei. Pe de altă parte rezonanța faptei în conștiința opiniei publice a scăzut odată cu trecerea timpului astfel că o severitate excesivă n-ar mai fi de natură să satisfacă cerințele prevenției generale cu privire la comiterea de noi infracțiuni.

Nu este lipsit de relevanță nici împrejurarea că inculpatul nu a mai comis fapte penale în intervalul de 9 ani scurs de la comiterea infracțiunii până în prezent. Potrivit art. 80 C. pen., în cazul concursului între cauzele de agravare și de atenuare coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie, dar nici prohibită astfel că reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege în cauză nu reprezintă o nelegalitate, instanța având dreptul să aprecieze în raport de datele dosarului. Așa fiind, Curtea va respinge recursul procurorului, ca nefondat, apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. În ce privește recursul inculpatului acesta este nefondat.

Instanțele au aplicat acestuia o pedeapsă situată sub limita minimă prevăzută de lege. În raport de pericolul social al faptei și făptuitorului, de împrejurările concrete ale cauzei, o reducere și mai accentuată a pedepsei ar face ineficientă pedeapsa. Prin urmare, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile parchetului și inculpatului pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul K.M. împotriva deciziei penale nr. 107/ A din 13 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2006.