ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3384/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1260 din 22

septembrie 2005 a Tribunalului București a fost condamnat inculpatul

K.M.,

la un an închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 și 76 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 – art.

64 C. pen. S-a computat prevenția de la 5 februarie  2003 la zi.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat suma de 20.000 lei. S-a constatat că partea civilă

a renunțat la despăgubiri.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, în noaptea de 19 august 1997, inculpatul K.M. a urmărit pe Bd. Constructorilor

sector 6 din București partea vătămată A.A. (cetățean pakistanez cu reședința

în România) căruia i-a aplicat lovituri cu pumnul și piciorul după care a

fugit, iar alte persoane înțelese cu autorul i-au furat părții vătămate suma de

400.000 lei vechi și 50 dolari S.U.A.

Prin decizia penală nr. 107/ A din

13 februarie 2006, Curtea de Apel București a admis apelul Parchetului de pe

lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința de fond și a majorat

pedeapsa aplicată inculpatului la 3 ani închisoare cu reținerea circumstanțelor

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și art. 75 lit. c) C. pen.

Reținerea circumstanței agravante de

la art. 75 lit. c) C. pen., a fost motivată de instanța de apel prin faptul că

inculpatul a comis fapta împreună cu minorul T.N.

Împotriva deciziei au declarat

recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul K.M.

În ambele recursuri hotărârile

pronunțate sunt criticate pentru greșita individualizare a pedepsei, motiv de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. Recursul

procurorului susține că pedeapsa aplicată inculpatului este prea ușoară,

recurentul inculpat susține că pedeapsa este prea severă.

Nici unul din recursuri nu este

fondat.

Curtea de apel a făcut o corectă

individualizare a pedepsei reținând și circumstanța agravantă prevăzută de art.

75 lit. c) în cauză rezultând că inculpatul a comis fapta alături de alte

persoane între care un minor.

La data comiterii infracțiunii de

către inculpat pedeapsa prevăzută de lege era închisoarea între 5 și 20 de ani.

Scurgerea timpului de la data comiterii faptei până la tragerea efectivă la

răspundere a unei persoane care a comis o faptă penală nu este expres prevăzută

de lege ca un criteriu de individualizare a pedepsei. Totuși, în cauză, de la

data comiterii faptei până în prezent au trecut 9 ani. Este o perioadă

îndelungată în care inculpatul a trăit sub spectrul amenințător al pedepsei.

Neliniștea și frământarea produsă de o atare situație este prin ea însăși de natură

să producă o suferință psihică care acoperă în parte situația privațiunii în

cazul executării efective a pedepsei.

Pe de altă parte rezonanța faptei în

conștiința opiniei publice a scăzut odată cu trecerea timpului astfel că o

severitate excesivă n-ar mai fi de natură să satisfacă cerințele prevenției

generale cu privire la comiterea de noi infracțiuni. Nu este lipsit de

relevanță nici împrejurarea că inculpatul nu a mai comis fapte penale în

intervalul de 9 ani scurs de la comiterea infracțiunii până în prezent.

Potrivit art. 80 C. pen., în cazul

concursului între cauzele de agravare și de atenuare coborârea pedepsei sub

minimul special nu este obligatorie, dar nici prohibită astfel că reducerea

pedepsei sub minimul prevăzut de lege în cauză nu reprezintă o nelegalitate,

instanța având dreptul să aprecieze în raport de datele dosarului.

Așa fiind, Curtea va respinge

recursul procurorului, ca nefondat, apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată în cauză este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52

C. pen.

În ce privește recursul inculpatului

acesta este nefondat.

Instanțele au aplicat acestuia o

pedeapsă situată sub limita minimă prevăzută de lege. În raport de pericolul

social al faptei și făptuitorului, de împrejurările concrete ale cauzei, o

reducere și mai accentuată a pedepsei ar face ineficientă pedeapsa.

Prin urmare, Înalta Curte, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile

parchetului și inculpatului pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul K.M. împotriva

deciziei penale nr. 107/ A din 13 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 mai 2006.