ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6021/2006

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.E. a formulat

contestație împotriva Dispoziției nr. 1214 din 5 august 2003 a Primarului

General al Municipiului București prin care i-a fost respinsă notificarea în

partea privind restituirea în natură a construcției situată în București.

În motivarea contestației se arată

că prin Dispoziția contestată i-a fost restituit în natură terenul nu și

construcția fără a se respecta dispozițiile legale referitoare la proprietate

deoarece construcția rămâne ilegal în proprietatea statului, care a preluat

întregul imobil în anul 1976 conform Decretului nr. 223/1974.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 574 din 10 iunie 2004 a respins ca neîntemeiată

contestația.

Instanța a reținut că reclamantei i-a

fost restituit prin decizia contestată terenul în suprafață de 228,57 mp liber

de construcții. Cu privire la imobilul construcție revendicat acesta a fost

vândut chiriașului conform Legii nr. 112/1995. În plus imobilul a fost trecut

în proprietatea statului cu plată conform Decretului nr. 223/1974 astfel că

preluarea nu a fost abuzivă.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 368

din 17 mai 2005.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta care susține, în esență că în mod greșit s-a

apreciat că imobilul construcție nu poate fi restituit în natură, fiind preluat

de stat cu titlu în baza Decretului nr. 223/1974 și acordarea unor despăgubiri

modice ce nu poate conduce la concluzia că preluarea nu a fost abuzivă. Legea

nr. 10/2001 consacră ca regulă principiul restituirii în natură și numai în

cazuri expres prevăzute de lege când restituirea nu este posibilă în natură

exista posibilitatea reparării prin echivalent a prejudiciului.

Recursul se privește ca fondat în

limitele și pentru considerentele ce urmează.

Reclamanta a dobândit prin cumpărare

imobilul compus din teren și construcție situat în București.

Prin decizia nr. 1622 din 17

noiembrie 1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului

București întregul imobil a fost trecut în proprietatea statului cu plată în

temeiul Decretului nr. 223/1974.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001 reclamanta a formulat „notificare” la 26 octombrie 2001 și a solicitat

restituirea în natură a imobilului teren și construcție.

Primarul General al Municipiului

București, prin dispoziția nr. 1214 din 5 august 2003 a dispus restituirea în

natură a terenului liber în suprafață de 228,57 mp situat în București. A fost

respinsă notificarea privind restituirea construcției de la aceiași adresă cu

motivarea că aceasta a fost preluată cu plată în proprietatea statului (art. 2

din decizie).

Instanțele prin hotărârile

menționate în partea privind istoricul litigiului au confirmat ca fiind legală

soluția prevăzută de art. 2 din decizia contestată.

Sub acest aspect hotărârea recurată

nu este în concordanță cu Legea nr. 10/2001. Potrivit prevederilor acestei legi

restituirea în natură constituie regula iar celelalte măsuri reparatorii pot fi

luate numai în situațiile în care conform aceleași legi restituirea în natură

nu este posibilă.

Trecerea în proprietatea statului a

unor bunuri imobile în temeiul Decretului nr. 223/1974 este abuzivă, acest act

normativ fiind printre primele abrogate după 22 decembrie 1999. Plata unor

despăgubiri, oricum limitele, nu poate înlătura caracterul abuziv al trecerii

imobilului în proprietatea statului.

Astfel că, sub acest aspect, motivul

de recurs invocat de reclamantă este întemeiat.

Numai că, o parte din imobil și

anume apartamentul nr. 1 parter a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995

către R.A.M.A. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 338/25514 din 30

septembrie 1996 și a actului adițional din 7 martie 2003.

În conformitate cu prevederile art.

18 din Legea nr. 10/2001 (atât în redactarea inițială cât și după modificările

aduse prin Legea nr. 247/2005) pentru apartamentul vândut măsurile reparatorii

se stabilesc numai în echivalent.

Drept consecință, reclamanta este

îndreptățită să i se restituie în natură apartamentul situat la etaj și

mansardă.

Pentru apartamentul situat la

parter, vândut de stat cum s-a arătat aceiași reclamantă este îndreptățită să

primească măsuri reparatorii reprezentând diferența dintre valoarea

despăgubirilor actualizate și valoarea corespunzătoare a apartamentului.

Aceasta este măsura legală deoarece

contractul de vânzare-cumpărare nu a fost anulat în condițiile art. 50 din

Legea nr. 10/2001 modificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

B.E. împotriva deciziei nr. 368 A din 17 mai 2005 a Curții de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează

decizia atacată, precum și sentința nr. 574 din 10 iunie 2004 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă.

Anulează

în parte dispoziția nr. 1214 din 5 august 2003 emisă de Primarul General cu

privire la art. 2.

Constată

că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a apartamentului

situat la etajul și mansarda construcției din sectorul 1 și obligă Primăria să

emită decizie de restituire în acest sens.

Stabilește

că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

apartamentul de la parter, ce a fost vândut, reprezentând diferența dintre

valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea

corespunzătoare a apartamentului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2006.