ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7067/2008

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 27786/3/2006 la data de 15 august 2006, reclamanta S.E.G., în contradictoriu cu Primăria Municipiului București a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 61131 din 19 iunie 2006 prin care, urmare a notificărilor nr. 106 și 107 din 21 iunie 2001, Primarul general al Municipiului București a acordat măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru imobilul proprietatea sa situat în București, dispoziție pe care o consideră nelegală. Se solicită, de asemenea, obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziție privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 9.860 mp iar, în subsidiar, emiterea unei noi dispoziții privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru terenul menționat mai sus.

Prin sentința civilă nr. 538 din 13 aprilie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, s-a anulat dispoziția nr. 6113 din 19 iunie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului București și a obligat pe pârât să emită dispoziție de restituire în natură a suprafeței de 9.860 mp situată în București. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv, s-au edificat construcții noi, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere.

Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii, după data de 1 ianuarie 1990. S-a mai reținut că în cauză nu s-a făcut dovada caracterului autorizat al construcțiilor edificate de către Centrul Apostolic al Bisericii Apostolice, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10, alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar nu cele ale art. 10 alin. (2) din aceeași lege. Împotriva acestei sentințe a formulat apel Municipiul București, prin Primarul General, criticând-o pentru faptul că în mod greșit s-a reținut că nu există impedimente pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu. Apelantul a susținut că potrivit art. 10.3 și art. 10.4 din H.G.

nr. 250/2007 restituirea în natură este imposibilă. În apel nu s-au administrat probe noi, deși s-a acordat apelantului un termen pentru a depune înscrisuri cu care să dovedească faptul că terenul este ocupat în mod legal. Prin decizia civilă nr. 113A din 20 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că terenul a fost identificat cu exactitate de entitatea investită cu soluționarea notificării prin actele de proprietate ale reclamantei și prin cele două expertize tehnice și s-a stabilit că terenul este afectat drumurilor și construcțiilor existente în Centrul Academic al Bisericii Apostolice, dar nu s-au depus la dosar acte din care să rezulte în ce temei este deținut acest teren și nici autorizațiile de construcție.

În acest caz, sarcina probei revenea, potrivit art. 1169 C. civ., reclamantului. În concluzie, s-a reținut că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din H.G. nr. 250/200, construcțiile de pe terenul solicitat a fi restituit în natură s-au edificat fără autorizație, deci în mod nelegal, astfel că în mod corect prima instanță a dispus restituirea terenului în natură. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, formulând următoarele critici : 1. Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece pe terenul respectiv se află în prezent drumurile și construcțiile aparținând Centrului Academic al Bisericii Apostolice, ori atâta timp cât terenul este afectat de aceste lucrări, singura soluție era aceea de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul respectiv.

2. În cauză nu s-a stabilit, fără echivoc, faptul că aceste drumuri și construcții ar fi fost edificate după anul 1990 pentru a fi incidente în speță dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 C. proc. civ. La data de 11 noiembrie 2008, reclamanta S.E.G. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că în cauză nu s-a făcut dovada caracterului autorizat al construcțiilor, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Intimata a mai susținut că din site-ul Universității Biblice din România, rezultă că aceasta a luat ființă după evenimentele din decembrie 1989, rezultând astfel că și construcțiile au fost edificate după 1 ianuarie 1990. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Prima critică nu poate fi reținută deoarece recurentul nu a arătat în ce constă aplicarea greșită a legii, susținând doar că în cauza de față era imposibilă restituirea în natură a terenului, acesta fiind ocupat de construcții.

Curtea consideră că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece în cauză nu s-a făcut dovada edificării acestor construcții înainte de 1 ianuarie 1990, din întregul material probatoriu rezultând că acestea au fost edificate după 1 ianuarie 1990. De altfel, instanța de apel a și acordat un termen pârâtului Municipiul București tocmai pentru a face dovada caracterului autorizat al acestor construcții, dovadă pe care acesta nu a făcut-o. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută, mai ales că , așa cum s-a mai arătat mai sus, pârâtul nu a făcut dovada caracterului autorizat al construcțiilor și nici nu a produs probe din care să rezulte data edificării construcțiilor, deși era în sarcina sa să producă aceste probe.

Mai mult, din actele depuse la dosarul cauzei de către reclamanta S.E.G., aflate la filele 9 – 15 dosar recurs, rezultă că Universitatea Biblică din România (actuala denumire a Centrului Academic al Bisericii Apostolice) a luat ființă după evenimentele din decembrie 1989, deci după 1 ianuarie 1990, rezultând astfel că și construcțiile respective au fost edificate după această dată, fiind astfel clar că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Drept urmare, având în vedere considerentele ce preced se constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, astfel încât recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 113A din 20 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2008.