ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7371/2006

Deliberând asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta C.F. a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea dispoziției emisă de Primarul General nr. 2660/2004 și acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul din sector 3. În motivarea acțiunii se arată că notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 i-a fost respinsă cu motivarea că nu face obiectul acestei legi, deși niciodată nu i s-au acordat despăgubiri bănești pentru teren. Obiectul notificării l-a constituit cererea de despăgubiri pentru valoarea terenului expropriat și diferența pentru valoarea construcției.

Prin sentința civilă nr. 215 din 14 martie 2005 s-a respins ca neîntemeiată contestația pentru următoarele motive: Prin notificarea nr. 1512 din 3 august 2001, petenta a solicitat măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 188,5 mp situat în București, arătându-se în motivare că la data demolării construcției aflate pe acest teren, proprietate a sa și a soțului său, a primit despăgubiri numai pentru clădire, nu și pentru teren. Terenul în suprafață de 188,50 mp a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974 odată cu cumpărarea construcției amplasate pe acesta, iar petenta a dobândit doar un drept de folosință a terenului pe durata existenței construcției, care a încetat în urma demolării acesteia.

Prin decizia civilă nr. 25/A din 19 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondat apelul formulat de contestatoare împotriva sentinței de fond, reținându-se următoarele motive: Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8935 din 11 august 1981 de fostul Notariat de Stat Local al sectorului 2 București, apelanta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției situată în București, cota de 1/2 din suprafața totală de 188,50 mp trecând în proprietatea statului în condițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, fiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 republicată.

Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs apelanta, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Împreună cu soțul său (în prezent decedat), a cumpărat imobilul compus din teren în suprafață totală de 188,5 mp și construcția aflată pe acesta. Jumătate din suprafața de teren, respectiv 94,25 mp, a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, cu prilejul transferului dreptului de proprietate de la fostul proprietar. Cealaltă jumătate din suprafața de teren, respectiv 91 mp împreună cu construcția, au trecut în proprietatea cumpărătorilor, ulterior fiind expropriate de la petentă și soțul său în baza Decretului nr. 445/1984 (soțul său fiind menționat în anexa acestui decret).

În cauză s-a reținut în mod greșit că nu ar fi deținut anterior teren în proprietate, întrucât pentru suprafața de teren ce i-a fost expropriată este evident că a deținut anterior un drept de proprietate. Atestarea acestui fapt o reprezintă menționarea ca titular al exproprierii a soțului său, în anexa la decret. Cel puțin pentru această suprafață de teren trebuie să obțină despăgubiri. Pe de altă parte, pentru construcția expropriată și demolată, a primit despăgubiri care în nici un caz nu pot fi considerate ca fiind o „dreaptă despăgubire”. Analizându-se decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Prin notificarea nr. 1512 din 3 septembrie 2001, adresată Primăriei Municipiului București, petenta recurentă a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafață de 188,50 mp situat în București, (fila nr.9 dosar de fond).

În motivarea notificării se arată că la data demolării construcției aflată pe acest teren, proprietate a sa și a soțului său, au primit despăgubiri decât pentru aceasta nu și pentru teren. Se constată că prin notificarea efectuată în temeiul Legii nr. 10/2001 s-au solicitat măsuri reparatorii numai pentru teren, nu și pentru construcțiile demolate sau, mai exact, diferența de despăgubiri față de cele primite pentru construcțiile demolate. Întrucât pentru construcții nu s-a formulat notificare, este incident în privința acestora art. 22 alin. (5) [fost art. 21 alin. (5)] din Legea nr. 10/2001 republicată care prevede că nerespectarea termenului legal pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

În ceea ce privește cererea vizând măsurile reparatorii pentru teren se constată că, așa cum s-a și reținut în cauză, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8935 din 11 august 1981, petenta și soțul său au dobândit un imobil construcție, cu mențiunea în act în sensul că 1/2 din suprafața totală de teren de 188,50 mp trece în patrimoniul statului în condițiile art. 30 alin. (II) din Legea nr. 58/1974. În chiar cuprinsul actului se arată că în ceea ce privește cealaltă jumătate din suprafața totală de teren, aceasta era deja trecută în proprietatea statului în sensul art. 30 alin. (II) din Legea nr. 58/1981, anterior încheierii acestui act.

Prin urmare, relativ la întreaga suprafață de teren de 188,50 mp, se constată că jumătate era trecută deja în proprietatea statului anterior încheierii actului de dobândire de construcții de către petentă și soțul său iar cealaltă jumătate nu a intrat nici un moment în proprietatea acestora, prin sau după încheierea aceluiași act. Într-adevăr, conform adresei nr. 4571 din 3 decembrie 2005 emisă de SC F. SA (fila nr. 10 dosar de fond), petenta și soțul său figurează în Decretul de expropriere nr. 445 din 27 decembrie 1984, anexa 1, cu teren de 91 mp și construcții de 151,44 mp.

Art. 24 din Legea nr. 10/2001 prevede că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive [alin. 1)]: în aplicarea acestor prevederi și în absența unor probe contrare, persoana îndreptățită în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Față de probele contrare, care dovedesc faptul că petenta și soțul său nu au deținut imobilul teren în proprietate pentru a putea beneficia de Legea nr. 10/2001, se constată că nu prezintă relevanță în cauză actul de expropriere.

Prin urmare, cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta C.F. împotriva deciziei nr. 25/A din 19 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2006.