ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7371/2006

Deliberând asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta

C.F. a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului București

prin Primarul General, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care

să se dispună anularea dispoziției emisă de Primarul

General nr. 2660/2004 și acordarea de despăgubiri bănești

pentru imobilul din sector 3.

În motivarea acțiunii se

arată că notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 i-a

fost respinsă cu motivarea că nu face obiectul acestei legi,

deși niciodată nu i s-au acordat despăgubiri bănești

pentru teren.

Obiectul notificării l-a

constituit cererea de despăgubiri pentru valoarea terenului expropriat

și diferența pentru valoarea construcției.

Prin sentința civilă nr.

215 din 14 martie 2005 s-a respins ca neîntemeiată contestația pentru

următoarele motive:

Prin notificarea nr. 1512 din 3

august 2001, petenta a solicitat măsuri reparatorii pentru terenul în

suprafață de 188,5 mp situat în București, arătându-se în

motivare că la data demolării construcției aflate pe acest

teren, proprietate a sa și a soțului său, a primit

despăgubiri numai pentru clădire, nu și pentru teren.

Terenul în suprafață de

188,50 mp a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974

odată cu cumpărarea construcției amplasate pe acesta, iar

petenta a dobândit doar un drept de folosință a terenului pe durata

existenței construcției, care a încetat în urma demolării

acesteia.

Prin decizia civilă nr. 25/A

din 19 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondat apelul

formulat de contestatoare împotriva sentinței de fond, reținându-se

următoarele motive:

Prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8935 din 11 august 1981 de fostul

Notariat de Stat Local al sectorului 2 București, apelanta a dobândit

dreptul de proprietate asupra construcției situată în București,

cota de 1/2 din suprafața totală de 188,50 mp trecând în proprietatea

statului în condițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, fiind

aplicabile în cauză dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991

republicată.

Împotriva deciziei de apel a

formulat cerere de recurs apelanta, criticând-o pentru următoarele motive

ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Împreună cu soțul său

(în prezent decedat), a cumpărat imobilul compus din teren în

suprafață totală de 188,5 mp și construcția

aflată pe acesta.

Jumătate din suprafața de

teren, respectiv 94,25 mp, a trecut în proprietatea statului în baza art. 30

alin. (2) din Legea nr. 58/1974, cu prilejul transferului dreptului de

proprietate de la fostul proprietar.

Cealaltă jumătate din

suprafața de teren, respectiv 91 mp împreună cu construcția, au

trecut în proprietatea cumpărătorilor, ulterior fiind expropriate de

la petentă și soțul său în baza Decretului nr. 445/1984

(soțul său fiind menționat în anexa acestui decret).

În cauză s-a reținut în

mod greșit că nu ar fi deținut anterior teren în proprietate,

întrucât pentru suprafața de teren ce i-a fost expropriată este

evident că a deținut anterior un drept de proprietate. Atestarea

acestui fapt o reprezintă menționarea ca titular al exproprierii a

soțului său, în anexa la decret.

Cel puțin pentru această

suprafață de teren trebuie să obțină despăgubiri.

Pe de altă parte, pentru

construcția expropriată și demolată, a primit

despăgubiri care în nici un caz nu pot fi considerate ca fiind o

„dreaptă despăgubire”.

Analizându-se decizia recurată

în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Prin notificarea nr. 1512 din 3

septembrie 2001, adresată Primăriei Municipiului București,

petenta recurentă a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul

teren în suprafață de 188,50 mp situat în București, (fila nr.9

dosar de fond).

În motivarea notificării se

arată că la data demolării construcției aflată pe

acest teren, proprietate a sa și a soțului său, au primit

despăgubiri decât pentru aceasta nu și pentru teren.

Se constată că prin

notificarea efectuată în temeiul Legii nr. 10/2001 s-au solicitat

măsuri reparatorii numai pentru teren, nu și pentru

construcțiile demolate sau, mai exact, diferența de despăgubiri

față de cele primite pentru construcțiile demolate.

Întrucât pentru construcții nu

s-a formulat notificare, este incident în privința acestora art. 22 alin.

(5) [fost art. 21 alin. (5)] din Legea nr. 10/2001 republicată care

prevede că nerespectarea termenului legal pentru trimiterea

notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

În ceea ce privește cererea

vizând măsurile reparatorii pentru teren se constată că,

așa cum s-a și reținut în cauză, prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8935 din 11 august 1981, petenta și

soțul său au dobândit un imobil construcție, cu mențiunea

în act în sensul că 1/2 din suprafața totală de teren de 188,50

mp trece în patrimoniul statului în condițiile art. 30 alin. (II) din

Legea nr. 58/1974.

În chiar cuprinsul actului se

arată că în ceea ce privește cealaltă jumătate din

suprafața totală de teren, aceasta era deja trecută în

proprietatea statului în sensul art. 30 alin. (II) din Legea nr. 58/1981,

anterior încheierii acestui act.

Prin urmare, relativ la întreaga

suprafață de teren de 188,50 mp, se constată că

jumătate era trecută deja în proprietatea statului anterior

încheierii actului de dobândire de construcții de către petentă

și soțul său iar cealaltă jumătate nu a intrat nici un

moment în proprietatea acestora, prin sau după încheierea aceluiași

act.

Într-adevăr, conform adresei

nr. 4571 din 3 decembrie 2005 emisă de SC F. SA (fila nr. 10 dosar de

fond), petenta și soțul său figurează în Decretul de

expropriere nr. 445 din 27 decembrie 1984, anexa 1, cu teren de 91 mp și

construcții de 151,44 mp.

Art. 24 din Legea nr. 10/2001

prevede că, în absența unor probe contrare, existența și,

după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea

recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus

măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura

preluării abuzive [alin. 1)]: în aplicarea acestor prevederi și în

absența unor probe contrare, persoana îndreptățită în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în

executare măsura preluării abuzive, este presupusă că

deține imobilul sub nume de proprietar.

Față de probele contrare,

care dovedesc faptul că petenta și soțul său nu au

deținut imobilul teren în proprietate pentru a putea beneficia de Legea

nr. 10/2001, se constată că nu prezintă relevanță în

cauză actul de expropriere.

Prin urmare, cu aplicarea și a

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se dispune respingerea

recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat

de reclamanta C.F. împotriva deciziei nr. 25/A din 19 ianuarie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2006.