ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3965/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 335 din 23 septembrie 2005, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, a constatat încetarea valabilității autorizației de antrepozit fiscal nr. 393 din 30 ianuarie 2004, emisă antrepozitarului autorizat SC E.P. SA, ca urmare a schimbării acționarilor majoritari ai acestei persoane juridice, modificare ce nu a fost comunicată autorității fiscale competente în termenul prevăzut de lege. Prin decizia nr. 326 din 23 septembrie 2005, emisă de același pârât, s-a respins plângerea reclamantei SC E.P.

SA împotriva deciziei nr. 275 din 25 august 2005, prin care anterior s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 393 din 30 ianuarie 2004, emisă aceleiași societăți reclamante. Fiind sesizată cu o cerere de suspendare a executării acestor două decizii, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 894 din 17 aprilie 2006, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, pe motivul neefectuării procedurii prealabile, a admis în parte acțiunea SC E.P. SA Constanța și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 335 din 23 septembrie 2005, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. 3476/2005.

Capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei nr. 326 din 23 septembrie 2005, a fost respins ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut următoarele. Excepția inadmisibilității acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi primită, întrucât procedura prealabilă reprezintă o condiție a exercitării acțiunii de fond în contenciosul administrativ, iar suspendarea executării actului administrativ reprezintă o procedură specială, ale cărei condiții sunt expres prevăzute de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește suspendarea executării deciziei nr. nr. 335 din 23 septembrie 2005, a reținut că cererea formulată este întemeiată, întrucât prin această decizie s-a constatat încetarea valabilității autorizației de antrepozit fiscal nr. 393 din 30 ianuarie 2004, în condițiile în care, printr-o altă decizie, anterioară, nr. 275 din 25 august 2005, s-a revocat autorizația de antrepozit fiscal nr. 393 din 30 ianuarie 2004, emisă pe numele aceleiași societăți, iar Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 1896 din 16 noiembrie 2005, suspendase deja executarea acestei din urmă decizii. Având în vedere aparența de drept rezultată din împrejurările concrete ale emiterii deciziei nr. 335 din 23 septembrie 2005 s-a apreciat îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, prevăzută de art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Și condiția pagubei iminente s-a apreciat a fi îndeplinită, date fiind efectele imposibilității respectării de către reclamantă a obligațiilor sale prevăzute în contractele de furnizare de produse petroliere depuse la dosarul cauzei. Cu privire la decizia nr. 326 din 23 septembrie 2005, prima instanță a reținut că această decizie nu stabilește în sarcina reclamantei, obligații de sine stătătoare, susceptibile de a fi aduse la îndeplinire și a căror executare să poată fi suspendată în condițiile prevăzute de art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiva decizie constituind de fapt soluția de respingere a plângerii administrative formulate împotriva deciziei anterioare nr. 275 din 25 august 2005, emisă de același pârât, de revocare a autorizației de antrepozit fiscal.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile, criticându-o pentru greșita aplicare a legii și invocând în drept motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul-pârât a reiterat prin motivele de recurs excepția de inadmisibilitate, întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitând a se reține că parcurgerea procedurii prealabile este necesară în cazul formulării cererilor de suspendare a executării unor acte administrative, cum este cazul deciziei nr. 335 din 23 septembrie 2005, în raport cu care nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Recurentul a mai susținut că cererea de suspendare formulată nu este întemeiată și în mod greșit a fost admisă de instanță, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale cerute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Astfel, recurentul a menționat că reclamanta a depus la dosar contracte cu valabilitate limitată, până la 31 decembrie 2005, astfel că nu a făcut dovada prejudiciului cert și iminent, prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat nefiind răsturnată, cu atât mai mult, cu cât elementele ce au stat la baza emiterii deciziei de revocare, subzistă și în prezent. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ. și prin prisma criticilor recurentului-pârât, apreciază că instanța de fond a dat o corectă și legală interpretare probelor administrate în cauză, pronunțând o hotărâre ce va fi menținută. Înalta Curte reține că potrivit art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a dovedit îndeplinirea cumulativă a celor două condiții exprese, prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, atunci când a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 335 din 23 septembrie 2005, de încetare a autorizației de antrepozit fiscal, emisă de recurentul-pârât, după ce anterior, prin decizia nr. 275 din 25 august 2005, s-a dispus revocarea aceleiași autorizații.

Cu temei a reținut prima instanță că împrejurările concrete în care a fost emisă această din urmă decizie, respectiv după ce fusese deja formulată și încuviințată cererea de suspendare a primei decizii, aceea de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, conturează aparența de drept și îndeplinirea cerinței cazului bine justificat. Totodată, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că și cea de-a doua condiție vizând paguba iminentă, a fost dovedită, întrucât urmare a pierderii valabilității autorizației, reclamanta-intimată nu ar mai fi putut să-și onoreze contractele pe care le avea în desfășurare, cu consecințe financiare pentru societate, ca și pentru partenerii săi contractuali care, astfel, rămâneau fără carburantul necesar pentru încălzire și alte activități.

În fine, nefondată este susținerea recurentei și cu privire la necesitatea parcurgerii procedurii prealabile în cazul cererilor de suspendare întemeiate pe prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât, astfel după cum a reținut și prima instanță, a fost îndeplinită cerința existenței unei acțiuni pe rol, impusă de textul legal, special aplicabil. Față de cele menționate, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 894 din 17 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2006.