ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 417/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor – Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, ca, pe cale de ordonanță președințială, să se constate că efectele deciziei nr. 463 din 20 decembrie 2005, emisă de pârât, prin care i-a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal, au fost suspendate de drept în baza art. 185 alin. (5) C. proc. fisc. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile art. 581 și urm. C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1542 din 06 iunie 2007 a respins cererea de ordonanță președințială ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 581 C. proc. civ. întrucât instituția suspendării actului administrativ este reglementată de prevederile art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamanta SC M. SRL, cererea fiind legal timbrată. În motivarea cererii, recurenta arată că instanța a calificat greșit obiectul cererii ca fiind de suspendare a efectelor deciziei nr. 463 din 20 decembrie 2005, în realitate el fiind de a se constata că efectele ei au fost suspendate de drept, în baza art. 185 alin. (5) C. fisc. Consideră recurenta că, pentru a se constata suspendată decizia, singurul mijloc procedural era ordonanța președințială, conform art. 581 alin. (2) care prevede introducerea ei la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului.

Arată recurenta că dispozițiile art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nu erau aplicabile, întrucât obiectul cererii nu era suspendarea deciziei nr. 463/2005. În fine, recurenta își califică cererea ca una în constatare a faptului că decizia nr. 463 din 20 decembrie 2005 – prin care societății i-a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal – a fost de drept suspendată în baza dispozițiilor C. fisc., aplicabile la acea dată. Recursul nu se fondează. Soluția instanței de fond de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este principial corectă și urmează a fi menținută, pentru următoarele considerente de ordin juridic: 1. În raport cu argumentele reclamantei din recurs, se poate observa că ea solicită, pe de o parte, să se constate existența unei suspendări de drept a unui act administrativ, care ar fi operat chiar de la data contestării actului – decembrie 2005; pe de altă parte, ca această constatare să se pronunțe în regim de urgență.

Așadar, dispozițiile art. 111 C. proc. civ. sunt invocate implicit, alături de invocarea expresă a art. 581 C. proc. civ. Dar reclamantul își întemeiază cererea în constatare pe dispozițiile art. 185 alin. (5 2 ) C. fisc., potrivit cărora: „în situația în care antrepozitarul autorizat contestă decizia de suspendare (...) a autorizației de antrepozit fiscal, efectul deciziei se suspendă”. Așadar, textul prevede o suspendare de drept a actului administrativ fiscal, astfel încât constatarea existenței acestui drept, încă o dată, pe temeiul art. 111 C. proc. civ., este inutilă și inadmisibilă. Cererea e inadmisibilă întrucât reclamantul a avut la îndemână realizarea acestui drept și a și uzat de el formulând contestația împotriva deciziei de revocare a autorizației, reclamantul a obținut de drept și suspendarea acelui act.

2. Din punct de vedere procedural, dispozițiile art. 581 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în principiu în contenciosul administrativ, întrucât Legea nr. 554/2004 prevede proceduri speciale pentru suspendarea efectelor actelor administrative, ca proceduri în realizarea dreptului, iar nu în constatarea lui, conform dispozițiilor art. 14 și 15 din lege. Așadar, simpla invocare a dispozițiilor art. 581 C. proc. civ., în procedura specifică contenciosului administrativ, este și ea inadmisibilă. 3. În fine, se cuvine a observa că acțiunea de față a fost formulată de către contestator în procedura fiscală din temerea sa că, de la formularea recursului de către autoritatea fiscală, suspendarea de drept a deciziei de revocare a autorizației nu ar mai fi operantă.

Supoziția sa este falsă, căci suspendarea actului de revocare, de vreme ce a operat de drept, din momentul formulării contestației împotriva actului, rămâne câștigată și-și va produce efectele până la soluționarea irevocabilă a contestației. Așadar, suspendarea prevăzută de art. 185 alin. (5 2 ) C. fisc., operează asupra actului administrativ atacat, în vreme ce suspendarea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 operează asupra executării unei hotărâri judecătorești prin care a fost anulat actul administrativ. Or, chiar dacă astfel actul este în ființă, efectele lui sunt suspendate încă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Miercurea Ciuc împotriva sentinței civile nr. 1542 din 06 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2008.