ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 417/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 417/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu
cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor – Comisia pentru autorizarea antrepozitelor
fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, ca, pe cale de
ordonanță președințială, să se constate că efectele deciziei nr. 463 din 20
decembrie 2005, emisă de pârât, prin care i-a fost revocată autorizația de antrepozit
fiscal, au fost suspendate de drept în baza art. 185 alin. (5) C. proc. fisc.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile art. 581 și urm.
C. proc. civ.
Curtea de Apel București,
secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1542 din
06 iunie 2007 a respins cererea de ordonanță președințială ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 581 C. proc.
civ. întrucât instituția suspendării actului administrativ este reglementată de
prevederile art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs în termen reclamanta SC M. SRL, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii,
recurenta arată că instanța a calificat greșit obiectul cererii ca fiind de suspendare
a efectelor deciziei nr. 463 din 20 decembrie 2005, în realitate el fiind de a se
constata că efectele ei au fost suspendate de drept, în baza art. 185 alin. (5)
C. fisc.
Consideră recurenta că,
pentru a se constata suspendată decizia, singurul mijloc procedural era ordonanța
președințială, conform art. 581 alin. (2) care prevede introducerea ei la instanța
competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului.
Arată recurenta că dispozițiile
art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nu erau aplicabile, întrucât
obiectul cererii nu era suspendarea deciziei nr. 463/2005.
În fine, recurenta își
califică cererea ca una în constatare a faptului că decizia nr. 463 din 20 decembrie
2005 – prin care societății i-a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal –
a fost de drept suspendată în baza dispozițiilor C. fisc., aplicabile la acea dată.
Recursul nu se fondează.
Soluția instanței de fond
de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este principial corectă și urmează a fi
menținută, pentru următoarele considerente de ordin juridic:
În raport cu argumentele
reclamantei din recurs, se poate observa că ea solicită, pe de o parte, să se constate
existența unei suspendări de drept a unui act administrativ, care ar fi operat chiar
de la data contestării actului – decembrie 2005; pe de altă parte, ca această constatare
să se pronunțe în regim de urgență. Așadar, dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
sunt invocate implicit, alături de invocarea expresă a art. 581 C. proc. civ.
Dar reclamantul își întemeiază
cererea în constatare pe dispozițiile art. 185 alin. (5
2
) C. fisc., potrivit
cărora: „în situația în care antrepozitarul autorizat contestă decizia de suspendare
(...) a autorizației de antrepozit fiscal, efectul deciziei se suspendă”.
Așadar, textul prevede
o suspendare de drept a actului administrativ fiscal, astfel încât constatarea existenței
acestui drept, încă o dată, pe temeiul art. 111 C. proc. civ., este inutilă și inadmisibilă.
Cererea e inadmisibilă
întrucât reclamantul a avut la îndemână realizarea acestui drept și a și uzat de
el formulând contestația împotriva deciziei de revocare a autorizației, reclamantul
a obținut de drept și suspendarea acelui act.
Din punct de vedere
procedural, dispozițiile art. 581 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în principiu
în contenciosul administrativ, întrucât Legea nr. 554/2004 prevede proceduri speciale
pentru suspendarea efectelor actelor administrative, ca proceduri în realizarea
dreptului, iar nu în constatarea lui, conform dispozițiilor art. 14 și 15 din lege.
Așadar, simpla invocare
a dispozițiilor art. 581 C. proc. civ., în procedura specifică contenciosului administrativ,
este și ea inadmisibilă.
În fine, se cuvine
a observa că acțiunea de față a fost formulată de către contestator în procedura
fiscală din temerea sa că, de la formularea recursului de către autoritatea fiscală,
suspendarea de drept a deciziei de revocare a autorizației nu ar mai fi operantă.
Supoziția sa este falsă, căci suspendarea actului de revocare, de vreme ce a operat
de drept, din momentul formulării contestației împotriva actului, rămâne câștigată
și-și va produce efectele până la soluționarea irevocabilă a contestației.
Așadar, suspendarea prevăzută
de art. 185 alin. (5
2
) C. fisc., operează asupra actului administrativ
atacat, în vreme ce suspendarea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
operează asupra executării unei hotărâri judecătorești prin care a fost anulat actul
administrativ.
Or, chiar dacă astfel
actul este în ființă, efectele lui sunt suspendate încă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC M. SRL Miercurea Ciuc împotriva sentinței civile nr. 1542 din 06
iunie 2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 februarie 2008.