ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2230/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1034 din 3 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta L.A. împotriva pârâtelor Primăria comunei Stoenești, reținându-se următoarele motive Cererea petentei privind restituirea în natură a suprafeței de 300 mp teren intravilan este neîntemeiată, întrucât terenul respectiv este ocupat de o construcție legal aprobată și mai mult, această suprafață de teren a fost avută în vedere la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului I.G., așa cum rezultă din titlul de proprietate emis. În ceea ce privește pretențiile petentei privind o serie de bunuri mobile, petenta nu a precizat pretențiile și nici nu a administrat probe în acest sens.

Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 2-6 și art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanța a apreciat că dispoziția emisă de către Primăria comunei Stoenești este temeinică și legală. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 175 din 4 iulie 2003 a admis apelul formulat de către reclamantă împotriva sentinței, dispunându-se anularea acesteia și reținerea cauzei pentru rejudecare. Curtea a reținut că deși s-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice de către instanța de fond, instanța s-a pronunțat fără a reveni motivat asupra acesteia deși această probă era necesară pentru soluționarea cauzei. Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 3294 din 8 octombrie 2004, dispunând după cum urmează: S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta L.A.

S-a modificat dispoziția nr. 1 din 4 ianuarie 2002 emisă de Primăria Stoenești în sensul că a fost obligat pârâtul Consiliul Local Stoenești la plata despăgubirilor în cuantum de 70.134.250 lei reprezentând contravaloarea bunurilor distruse, respectiv gard din ciment, gard din sârmă, gard din ulucă, pompa Kama, înființarea plantației de viță de vie. La pronunțarea deciziei, Curtea a reținut următoarele considerente: Reclamanta a făcut dovada cu probele administrate că terenul său a fost preluat în mod abuziv, iar bunurile menționate în acțiunea introductivă au fost demolate în totalitate, în speță fiind incidente astfel dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Pentru că pârâta a făcut reclamantei o ofertă cu două variante pentru terenul de 300 mp solicitat, capătul de cerere privind restituirea terenului a fost respins și a fost menținută astfel dispoziția pârâtei în ceea ce privește pct. 2. În ceea ce privește bunurile mobile s-au avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză. Împotriva deciziei de apel au formulat recurs Primăria comunei Stoenești și Consiliul Local Stoenești . Recursul formulat de Consiliul local Stoenești nu a fost semnat, motiv pentru care a fost citat cu mențiunea de a semna recursul. Deși legal citat, recurentul nu s-a conformat dispoziției instanței, motiv pentru care Curtea urmează a face aplicarea art. 132 C. proc.

civ. și va dispune anularea recursului. Recurenta Primăria comunei Stoenești a criticat decizia de apel pentru următoarele motive: Instanța a admis depozițiile martorilor, deși acestea nu sunt concludente în condițiile în care bunurile mobile care fac obiectul solicitării nu au fost preluate abuziv așa cum se susține de către petentă ci au rămas în continuare în proprietatea fostului deținător. Notificarea către Primăria Stoenești a fost făcută decât pentru terenul de 300 mp teren intravilan. Bunurile care au fost enumerate și pentru care s-au stabilit valori de către expert nu fac obiectul Legii nr. 10/2001 așa cum reiese din prevederile art. 6 alin. (1) și (2). Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată: Prin notificarea adresată Primăriei Stoenești, județul Olt, în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a solicitat restituirea suprafeței de 0,03 ha invocat a fi preluată în mod abuziv.

Prin notificarea adresată Prefecturii județului Olt s-au solicitat despăgubiri pentru bunurile ce fac obiectul litigiului (mai puțin suprafața de teren), notificare care nu a fost soluționată până la judecata cauzei. După modificarea Legii nr. 10/2001 intervenită prin Legea nr. 247/2005, s-au abrogat dispozițiile legale care confereau competență în soluționarea notificărilor prefecturilor. Potrivit art. 25 din capitolul VII al Legii nr. 247/2005, Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prefecturile sunt obligate să înainteze notificările nesoluționate instituțiilor competente potrivit notificările. Articolul 33 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art.33)prevede că în situația imobilelor pentru care la art. 10 și art. 11 a fost stabilită restituirea în echivalent, persoana îndreptățită adresează notificarea primăriei în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul.

Prin urmare, oricum în lumina dispozițiilor Legii nr. 10/2001 republicată, recurentei îi revine obligația de soluționare a cererii petentei și sub aspectul celorlalte bunuri în afara suprafeței de teren. Noțiunea de imobil în sensul Legii nr. 10/2001 este definită de art. 6. Astfel, prin imobile se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții, inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora. În alin. (2) al aceluiași articol se arată că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul.

Față de domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, din perspectiva imobilelor și bunurilor la care se referă conform art. 6, se constată că s-a făcut o greșită aplicare a acestei dispoziții legale, ceea ce atrage caracterul fondat al criticii întemeiată pe art. 304 pct. 9. Bunurile pentru care s-au acordat despăgubiri prin decizia de apel nu se încadrează în categoria de bunuri mobile devenite imobile prin încorporare în construcții, fiind preluat numai teren. În același timp se constată că în categoria de bunuri la care se face referire în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pot fi incluse numai fântâna (7.353.180 lei) și pompa Kama (4.675.000 lei). Cealaltă critică relativă la depozițiile de martori vizează aprecierea probatoriilor, iar acest aspect nu mai poate face obiectul de analiză din partea instanței de recurs, în urma abrogării alin. (11) al art. 304 prin O.U.G.

nr. 138/2000. Față de critica apreciată ca fondată, sub aspectul reținut mai sus, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea urmează să dispună admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor în limita sumei de 12.018.180 lei. Se vor menține totodată celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Primăria comunei Stoenești împotriva deciziei nr. 3294 din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Modifică în parte decizia susmenționată în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor în limita sumei de 12.028.180 lei. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Anulează recursul declarat de Consiliul local al comunei Stoenești împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.