ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2230/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1034 din 3

decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta L.A. împotriva pârâtelor Primăria

comunei Stoenești, reținându-se următoarele motive

Cererea petentei privind restituirea

în natură a suprafeței de 300 mp teren intravilan este neîntemeiată, întrucât

terenul respectiv este ocupat de o construcție legal aprobată și mai mult,

această suprafață de teren a fost avută în vedere la reconstituirea dreptului

de proprietate de pe urma autorului I.G., așa cum rezultă din titlul de

proprietate emis.

În ceea ce privește pretențiile

petentei privind o serie de bunuri mobile, petenta nu a precizat pretențiile și

nici nu a administrat probe în acest sens.

Având în vedere aceste considerente,

văzând și dispozițiile art. 2-6 și art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanța a

apreciat că dispoziția emisă de către Primăria comunei Stoenești este temeinică

și legală.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 175 din 4 iulie 2003 a admis apelul formulat de către reclamantă

împotriva sentinței, dispunându-se anularea acesteia și reținerea cauzei pentru

rejudecare.

Curtea a reținut că deși s-a

încuviințat efectuarea unei expertize tehnice de către instanța de fond,

instanța s-a pronunțat fără a reveni motivat asupra acesteia deși această probă

era necesară pentru soluționarea cauzei.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Craiova, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 3294 din 8 octombrie

2004, dispunând după cum urmează:

S-a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamanta L.A.

S-a modificat dispoziția nr. 1 din 4

ianuarie 2002 emisă de Primăria Stoenești în sensul că a fost obligat pârâtul

Consiliul Local Stoenești la plata despăgubirilor în cuantum de 70.134.250 lei

reprezentând contravaloarea bunurilor distruse, respectiv gard din ciment, gard

din sârmă, gard din ulucă, pompa Kama, înființarea plantației de viță de vie.

La pronunțarea deciziei, Curtea a

reținut următoarele considerente:

Reclamanta a făcut dovada cu probele

administrate că terenul său a fost preluat în mod abuziv, iar bunurile

menționate în acțiunea introductivă au fost demolate în totalitate, în speță

fiind incidente astfel dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Pentru că pârâta a făcut reclamantei

o ofertă cu două variante pentru terenul de 300 mp solicitat, capătul de cerere

privind restituirea terenului a fost respins și a fost menținută astfel

dispoziția pârâtei în ceea ce privește pct. 2.

În ceea ce privește bunurile mobile

s-au avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în

cauză.

Împotriva deciziei de apel au

formulat recurs Primăria comunei Stoenești și Consiliul Local Stoenești .

Recursul formulat de Consiliul local

Stoenești nu a fost semnat, motiv pentru care a fost citat cu mențiunea de a

semna recursul.

Deși legal citat, recurentul nu s-a

conformat dispoziției instanței, motiv pentru care Curtea urmează a face

aplicarea art. 132 C. proc. civ. și va dispune anularea recursului.

Recurenta Primăria comunei Stoenești

a criticat decizia de apel pentru următoarele motive:

Instanța a admis depozițiile

martorilor, deși acestea nu sunt concludente în condițiile în care bunurile

mobile care fac obiectul solicitării nu au fost preluate abuziv așa cum se

susține de către petentă ci au rămas în continuare în proprietatea fostului

deținător.

Notificarea către Primăria Stoenești

a fost făcută decât pentru terenul de 300 mp teren intravilan.

Bunurile care au fost enumerate și

pentru care s-au stabilit valori de către expert nu fac obiectul Legii nr. 10/2001

așa cum reiese din prevederile art. 6 alin. (1) și (2).

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate, Curtea constată:

Prin notificarea adresată Primăriei

Stoenești, județul Olt, în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a solicitat restituirea

suprafeței de 0,03 ha invocat a fi preluată în mod abuziv.

Prin notificarea adresată

Prefecturii județului Olt s-au solicitat despăgubiri pentru bunurile ce fac

obiectul litigiului (mai puțin suprafața de teren), notificare care nu a fost

soluționată până la judecata cauzei.

După modificarea Legii nr. 10/2001

intervenită prin Legea nr. 247/2005, s-au abrogat dispozițiile legale care

confereau competență în soluționarea notificărilor prefecturilor.

Potrivit art. 25 din capitolul VII

al Legii nr. 247/2005, Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, prefecturile sunt obligate să înainteze

notificările nesoluționate instituțiilor competente potrivit notificările.

Articolul 33 din Legea nr. 10/2001

republicată (fost art.33)prevede că în situația imobilelor pentru care la art. 10

și art. 11 a fost stabilită restituirea în echivalent, persoana îndreptățită

adresează notificarea primăriei în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul.

Prin urmare, oricum în lumina

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 republicată, recurentei îi revine obligația de

soluționare a cererii petentei și sub aspectul celorlalte bunuri în afara

suprafeței de teren.

Noțiunea de imobil în sensul Legii

nr. 10/2001 este definită de art. 6.

Astfel, prin imobile se înțeleg

terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la

data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin

încorporare în aceste construcții, inclusiv terenurile fără construcții

afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început

construcția acestora.

În alin. (2) al aceluiași articol se

arată că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de

stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul.

Față de domeniul de aplicare al

Legii nr. 10/2001, din perspectiva imobilelor și bunurilor la care se referă

conform art. 6, se constată că s-a făcut o greșită aplicare a acestei dispoziții

legale, ceea ce atrage caracterul fondat al criticii întemeiată pe art. 304

pct. 9.

Bunurile pentru care s-au acordat

despăgubiri prin decizia de apel nu se încadrează în categoria de bunuri mobile

devenite imobile prin încorporare în construcții, fiind preluat numai teren.

În același timp se constată că în

categoria de bunuri la care se face referire în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

pot fi incluse numai fântâna (7.353.180 lei) și pompa Kama (4.675.000 lei).

Cealaltă critică relativă la depozițiile

de martori vizează aprecierea probatoriilor, iar acest aspect nu mai poate face

obiectul de analiză din partea instanței de recurs, în urma abrogării alin. (11)

al art. 304 prin O.U.G. nr. 138/2000.

Față de critica apreciată ca fondată,

sub aspectul reținut mai sus, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea urmează să dispună admiterea recursului și modificarea în parte a

deciziei recurate în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor în limita

sumei de 12.018.180 lei. Se vor menține totodată celelalte dispoziții ale

deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primăria

comunei Stoenești împotriva deciziei nr. 3294 din 8 octombrie 2004 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă.

Modifică în parte decizia

susmenționată în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor în limita sumei

de 12.028.180 lei.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Anulează recursul declarat de

Consiliul local al comunei Stoenești împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.