ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1670/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 decembrie 2005, la Înalta Curte de Casație și Justiție, F.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4764 din 6 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2122/2005, prin care s-a respins recursul declarat de F.I. împotriva sentinței civile nr. 152 din 26 aprilie 2005, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. În motivarea recursului, s-a susținut că în mod greșit, atât instanța de fond, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au soluționat excepțiile indicate, fără a intra în fondul cauzei, deși petentul a dorit soluționarea pe fond a cauzei, întrucât cele 2 acte administrative atacate sunt nelegale.

Petentul a mai avansat ideea că, deși Codul de procedură civilă prevede soluționarea mai întâi a excepțiilor, „uneori trebuie judecat mai întâi fondul cauzei”. Petentul a invocat în sprijinul contestației formulate, dispozițiile art. 318 C. proc. civ., „rezolvarea dată cauzei este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât el nu ar fi cerut anularea celor două acte juridice administrative, ci a cerut constatarea nulității lor”. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin decizia nr. 4764 din 6 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de F.I.

împotriva sentinței civile nr. 152 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Timișoara, reținând, pe de o parte, că este întemeiată, excepția neefectuării de către petent, a procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, în privința Ordinului nr. 271 din 15 iulie 2003 (prin care a fost reîncadrat pe o funcție de execuție, în conformitate cu prevederile art. XVI-XVII din Legea nr. 161/2003), iar pe de altă parte, acțiunea împotriva Ordinului nr. 218/2003, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, este tardivă. De precizat că în privința Ordinului nr. 271/2003 a fost comunicat petentului, la 13 august 2003, iar acțiunea de chemare în judecată a fost formulată la Curtea de Apel Timișoara, la 1 martie 2005, în dosarul nr. 2175/2005.

Cât privește Ordinul nr. 218/2003, invocarea de către petent, a prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, prin care s-au abrogat dispozițiile Legii nr. 29/1990, este neîntemeiată, Ordinul nr. 218/2003 fiind emis anterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004. Analizându-se actele cauzei, în raport cu motivele contestației în anulare și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție atacată, se constată că cererea de contestate în anulare este neîntemeiată și va fi respinsă. În mod corect, Înalta Curte, prin decizia nr. 4764 din 6 octombrie 2005, supunându-se dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Cât privește susținerea petentului, că „uneori trebuie totuși să se treacă la cercetarea fondului”, se constată că nu suntem în situația prevăzută de art. 137 alin. (2) C. proc. civ., când „excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul, decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii”. Din actele cauzei rezultă cu certitudine datele la care petentul a acționat în judecată și condițiile în care a făcut acest lucru, nefiind necesară unirea excepțiilor cu fondul cauzei. În privința greșelii materiale invocate, cererea este neîntemeiată, față de susținerea că el ar fi cerut nulitatea, și nu anularea actelor administrative. Acest lucru presupunea cercetarea fondului cauzei care, în condițiile sus citate nu s-a făcut, iar susținerea petentului nu îndeplinește condițiile art. 318 C. proc.

civ., „dezlegarea dată pricinii nefiind rezultatul unei greșeli materiale”. Așa fiind, contestația fiind neîntemeiată, va fi respinsă în condițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de F.I. împotriva deciziei civile nr. 4764 din 6 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2006.