ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 554/2006

HOTĂRÂRE
16.02.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 554/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 190/PI din

6 iunie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 37 din H.G. nr. 20/1996, republicată, cu referire la

prevederile art. 21 și 26 din Legea nr. 112/1995, invocată în cauza ce formează

obiectul dosarului nr. 8654/C/2004, al Curții de Apel Timișoara, secția civilă,

de către M.I.M. și B.M.I. Totodată, s-a respins cererea de intervenție în

interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul Ministerul

Finanțelor Publice.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat, instanța a reținut, în esență, că dispozițiile art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, se aplică doar în cazul actelor administrative individuale,

iar nu și în cazul celor având caracter normativ.

Împotriva acestei sentințe au

formulat recurs, în termen legal, reclamantele M.I.M. și B.M.I., criticând-o

pentru nelegalitate și făcând referire și la fondul excepției.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

se susține, în principal că în mod nelegal a fost reținută inadmisibilitatea

excepției, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Examinându-se cauza, în raport cu

critica adusă soluției instanței de fond, cu actele dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act

administrativ unilateral poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces, pe

cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, iar instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va

sesiza prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă, suspendând cauza.

Este de necontestat că prin art. 4

din Legea nr. 554/2004 s-a stabilit regimul juridic aplicabil instituției

excepției de nelegalitate, excepție cunoscută anterior ca excepția de

ilegalitate care era utilizată ca un mijloc de apărare într-un proces (civil,

comercial,etc.) având ca scop soluționarea cauzei fără a se ține seama de actul

constatat a fi ilegal.

De asemenea, este ușor de observat

că textul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost conceput sub aspectul regimului

juridic aplicabil acesteia, într-o formulă asemănătoare regimului excepției de

neconstituționalitate.

Spre deosebire, însă, de excepția de

neconstituționalitate, excepția de nelegalitate vizează, astfel cum s-a arătat

în cele ce preced, acte administrative unilaterale, iar nu legi sau ordonanțe.

Numai că legiuitorul nu distinge între actele administrative individuale și

cele normative, ambele categorii aparținând sferei largi a actelor

administrative unilaterale, sens în care sunt și dispozițiile art. 2 lit. c)

teza I din Legea nr. 554/2004. De altfel, în sfera raporturilor juridice

administrative nu poate fi confundat caracterul unilateral al unui act

administrativ, cu cel individual, cele două sintagme având un conținut juridic

diferit.

Unilateralitatea actului

administrativ semnifică manifestarea unică de voință a autorității emitente,

iar nu dimensiunile sferei de adresabilitate a acestuia.

În cauză, se constată că în mod

greșit instanța a apreciat ca fiind inadmisibilă excepția de nelegalitate a

unui act administrativ ce are caracter normativ, fiind aplicabil principiul de

drept potrivit căruia

Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

(unde

legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).

Prin urmare, constatându-se că

sentința atacată este nelegală, se va admite recursul, se va casa această

hotărâre și se va trimite cauza, spre rejudecare, pentru a se soluționa pe fond

excepția de nelegalitate invocată în cauză.

Admite recursul declarat de

reclamantele M.I.M. și B.M.I. împotriva sentinței civile nr. 190/P.I. din 6

iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2424/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 69 din 10 februarie 2010, a respins ca inadmisibilă excepția de
ÎCCJ 2007-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2875/2007
uționale. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat. Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, această lege a intrat în
ÎCCJ 2011-08-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3939/2011
a afecta principiul stabilității și securității raporturilor juridice. În realizarea acestui rol, jurisdicția supremă a stabilit în mod constant că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/20
ÎCCJ 2009-04-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2018/2009
2381 din 22 iunie 2006, irevocabilă, rezultă că s-a respins recursul declarat în cauză, ca nefondat. Numai că, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, din considerentele deciziei rezultă, textual, deci fără putere de tăgadă, pe de o parte,
ÎCCJ 2011-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3652/2011
Apel Timișoara, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de către pârâtul Guvernul României, având în vedere interpretarea constantă și unitară dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiilor coroborate ale art. 4 alin. (1
Sursă