ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2424/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2424/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Curtea de Apel Timișoara, secția
de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 69 din 10
februarie 2010, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor
art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 1 și
art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, reținând că art. 4 din Legea nr.
554/2004 limitează sfera actelor a căror legalitate poate fi
examinată în cadrul acestei proceduri, referindu-se numai la cele cu
caracter individual.
S-a apreciat că această
condiție nu este îndeplinită în speță, H.G. nr. 1025/2006
fiind un act normativ.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs reclamanta B.A.L., solicitând casarea ei și trimiterea
cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța
pe fondul pricinii.
A fost invocat motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut,
în esență, că instanța de fond a interpretat greșit
dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu
există nicio reglementare expresă care să excludă actele
normative de la controlul de legalitate în cadrul procedurii astfel instituite.
În opinia recurentei, reglementarea
expresă a excepției de nelegalitate pentru actele administrative
individuale a fost necesară pentru că, spre deosebire de
acțiune, aceasta este imprescriptibilă, putând fi invocată oricând.
Din acest motiv, în contextul în care acțiunea directă împotriva unui
act administrativ individual este supusă unor termene, legiuitorul a înțeles
să reglementeze expres excepția de nelegalitate cu privire la
acestea, care poate fi exercitată oricând.
O atare reglementare expresă nu era necesară
în privința actelor cu caracter normativ, în cazul acestora atât
acțiunea în anulare, cât și excepția de nelegalitate fiind
imprescriptibile.
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului,
hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor
legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține
că subzistă în cauză motivul de nelegalitare prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, pentru argumentele ce
succed.
Reclamanta-recurentă a contestat
legalitatea unor prevederi ale H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter
normativ, ce conține reguli generale de conduită, impersonale și
de aplicare repetată la un număr nelimitat de subiecți.
Este adevărat că
dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 54/2004, astfel cum au fost
modificate prin Legea nr. 262/2007, fac referire, în privința
analizării legalității, numai la actele administrative cu
caracter individual, ceea ce ar putea duce la concluzia că legiuitorul ar
fi înțeles să limiteze sfera actelor administrative supuse
controlului de legalitate în această procedură la cele cu caracter
individual.
Este de observat însă că, în
cuprinsul alin. (2) al art. 4, este folosită sintagma „act administrativ unilateral”,
fără a se mai face distincție între cel normativ și cel
individual.
În virtutea principiului de drept
potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte,
iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, în
jurisprudență s-a apreciat în mod constant că și în actuala
reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse
controlului de legalitate în procedura prevăzută de art. 4 din Legea
nr. 554/2004, în același sens fiind unificată și
jurisprudența instanței supreme în materie.
În consecință, constatând
că în mod greșit judecătorul fondului a reținut
incidența excepției inadmisibilității invocată de
Guvernul României, fără a proceda la examinarea pe fond a
excepției de neegalitate cu a cărei soluționare a fost investit,
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 313 corelat
cu art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., va admite recursul și, casând hotărârea atacată, va
trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se
pronunța asupra fondului acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.A.L.
împotriva sentinței civile nr. 69 din 10 februarie
2010
a Curții de Apel Timișoara, secția contencios
administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 11 mai 2010.