ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2011

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 69

din 10 februarie 2010, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a

prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile

art. 1 și 6 din O.U.G. nr. 148/2005, reținând că art. 4 din Legea nr. 554/2004

limitează sfera actelor a căror legalitate poate fi examinată în cadrul acestei

proceduri, referindu-se numai la cele cu caracter individual.

S-a

apreciat că această condiție nu este îndeplinită în speță, H.G. nr. 1025/2006

fiind un act normativ.

Î

mpotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.A.L., solicitând casarea ei și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța pe

fondul pricinii.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 2424 pronunțată în data de 11 mai 2010, a admis recursul declarat

de B.A.L., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, reținând în esență, că în jurisprudență s-a apreciat în mod constant

că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi

supuse controlului de legalitate în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr.

554/2004.

În fond

după casare, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 390 din 20 septembrie 2010, a admis acțiunea

formulată de B.A.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, A.J.P.S. Caraș-Severin

și A.N.P.S. București și în consecință, a admis excepția de nelegalitate și a

constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Pentru a

pronunța această soluție instanța a reținut că aceste norme metodologice sunt

în contradicție cu dispozițiile legale și creează o discriminare între

persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin

obiectiv.

H.G. nr.

1025/2006, prin art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost

adoptat (O.U.G. nr. 145/2005), încălcând principiul egalității de tratament

prevăzut de art. 16 din Constituția României, instituind discriminări între

copiii preveniți dintr-o naștere simplă și o alta multiplă.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâții A.J.P.S. București și Guvernul României au declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. A.J.P.S.

București a arătat că solicitarea reclamantei nu se încadrează în prevederile

art. 4 din Legea nr. 554/2004 deoarece aceasta se referă la legalitatea unui

act administrativ individual în categoria cărora nu intră nicidecum normele de

aplicare ale O.U.G. nr. 148/2005 emise de către Guvernul României prin H.G. nr.

1025/2006, așa cum în mod nelegal a statuat Curtea de Apel Oradea.

Conform

prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, concediul și

indemnizația lunară pentru creșterea copilului, ca și stimulentul lunar, se

cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3

copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori

încredințați în vederea adopției.

Textul

menționat prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare

copil rezultat în urma unei nașteri.

Așadar,

rațiunea acordării indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până

la 2 ani are la bază prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, care la alin.

(4), fără a face distincție între nașterea simplă și nașterea multiplă,

precizează în mod expres că se acordă o singură indemnizație în cazul

suprapunerii a două sau trei situații de natură a genera acest drept.

Se mai

arată că, în accepțiunea legiuitorului, indemnizația lunară pentru creșterea

copilului constituie un venit de înlocuire a drepturilor salariale suspendate.

Prin urmare, fiind strâns legată de concediul pentru creșterea copilului, nu

poate fi acordată decât o singură indemnizație.

II.

Guvernul României arată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,

raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc

nașterea ca fiind ,,aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".

Concediul

și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul

copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile Ordonanței de

Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit

prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și

indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre

primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în

una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre

persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea

adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de

urgență.

Așadar,

indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru

primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de

urgență ori încredințați în vederea adopției.

Textul

menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației

pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Examinând

cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Acordarea

indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii,

o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul

de copii rezultați din naștere.

De

asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a

avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu

poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la

beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări

obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor Metodologice

de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest

act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate

pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au

fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele

metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile

legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită

pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare,

creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să

existe o justificare de ordin obiectiv.

Definind

nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii,

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu

forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul

egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și

multiplă.

Art. 6

alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare

dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai

persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele

care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției

sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum

și persoana care a fost numită tutore).

Definind

nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului Ordonanței de urgență

nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de

urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului

copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare

a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005

contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.

Într-adevăr,

O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru

fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor

aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act

normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin Normele Metodologice de

aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii

născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi

o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni,

iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

Nici

referirile la Decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în

prezenta cauză deoarece nu a fost invocată neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3

alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

De altfel,

este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat

dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări

cuantumul indemnizației se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut

dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea

copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală pe care o va menține.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de A.J.P.S. București și Guvernul României împotriva

sentinței civile nr. 390 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.