ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 492/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Constată că prin sentința civilă nr.

1702/ C din 20 septembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 598/Com/2004 al

Tribunalului Brașov, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii civile formulată

de către reclamantul M.A.I. București în contradictoriu cu pârâta SC T. SA

Zărnești, și în consecință:

S-a dispus obligarea pârâtei să

plătească reclamantei suma de 272.414.573 lei cu titlu de pretenții,

reprezentând contravaloare penalități de întârziere pentru debitul datorat în

perioada 5 decembrie 1997 – 15 martie 1999 calculate începând cu data de 1

iulie 1999 și până la data de 30 iunie 2000.

Au fost respinse celelalte pretenții

formulate de către reclamantă împotriva pârâtei, dreptul la acțiune pentru

solicitarea acestora fiind prescris.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamantul M.A.I. și pârâta SC T. SA Zărnești, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Brașov prin decizia

civilă nr. 34/ AP din 17 martie 2005, a respins apelurile, ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel, a

reținut în privința apelului reclamantei că, față de caracterul accesoriu al

penalităților de întârziere, raportat la datoria principală care este

prescrisă, în mod legal, au fost respinse și aceste pretenții ca fiind

prescrise având aceeași soartă, neintervenind cauze de suspendare sau

întrerupere, iar termenul de prescripție este cel general de 3 ani și nu cel

prevăzut de O.G. nr. 92/2003.

Cât privește apelul pârâtei s-a

reținut că, întrucât, natura juridică a litigiului a fost, irevocabil, stabilită

prin decizia civilă nr. 31/ F din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Brașov,

menținută prin decizia nr. 3783 din 2 octombrie 2003 a Curții Supreme de

Justiție, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată anterior acestui

moment, în mod legal, a fost respinsă excepția perimării, reclamantului

neputându-i-se imputa starea de pasivitate cerută de art. 248 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat recurs ambele părți.

Reclamantul a criticat hotărârea sub

aspectul modului cum a fost soluționată excepția prescripției dreptului la

acțiune deoarece, pentru serviciul prestat în perioada martie 1995 – decembrie

1996, acțiunea a fost soluționată, irevocabil, la 4 iulie 2000, iar pentru

serviciul prestat în perioada ianuarie 1997 – 15 martie 1999, acțiunea a fost

soluționată, irevocabil, la 20 iunie 2001, titlurile fiind supuse executării

încât, la 5 decembrie 2000 când s-a înregistrat pe rol prezenta acțiune având

ca obiect plata penalităților de întârziere aferente acestor pretenții, dreptul

nu era prescris.

În drept, a invocat dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâta a criticat hotărârea cu

privire la modul cum a fost soluționată excepția perimării acțiunii indicând

drept temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și a arătat că

la 1 aprilie 2001, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., Tribunalul Brașov

a suspendat cauza, până la soluționarea unui litigiu anterior între părți care

făcea obiectul dosarului nr. 1213/1999, aflat pe rolul Tribunalului Brașov.

Soluționarea finală a dosarului nr. 1213/1999

s-a făcut prin decizia nr. 3907 din 20 iunie 2001, pronunțată în dosarul nr. 5842/2000,

data de 20 iunie 2001 fiind aceea la care motivele de suspendare au încetat.

În conformitate cu prevederile art. 248

alin. (3) C. proc. civ., termenul de perimare, în materie comercială, fiind de

6 luni, și motivele suspendării au încetat la data de mai sus rezultă că,

repunerea cauzei pe rol, la 19 februarie 2002, excede termenului de 6 luni,

astfel că, excepția de perimare trebuia admisă și nu respinsă.

A mai arătat recurenta că afirmația

instanței de apel că natura juridică a litigiului a fost irevocabil, stabilită

la data de 2 octombrie 2003, deci ulterior cererii de repunere pe rol, este

inexactă, deoarece această decizie a confirmat caracterul comercial al

litigiului.

Recursurile sunt nefondate.

Dreptul la acțiune al reclamantei în

cazul unor prestații succesive precum, penalitățile de întârziere, se stinge

printr-o prescripție deosebită, conform art. 12 din decretul nr. 167/1958,

modificat.

Așa fiind, pentru fiecare debit nou

creat în fiecare lună curge o nouă prescripție deosebită de la data la care

obligația neexecutată devine scadentă așa cum a fost stabilită de părți și nu

de la data pronunțării hotărârilor judecătorești de obligare la plata debitului

principal, chiar dacă s-au obținut astfel de hotărâri, acestea având alt obiect

și neputând constitui temei pentru întreruperea termenului în prezenta cauză.

Prin urmare, în mod legal, s-a

reținut că, prin acțiunea introdusă la 5 decembrie 2000, reclamanta nu putea

pretinde decât plata penalităților de întârziere aferente perioadei 1 iulie

1999 și până la data de 30 iunie 2000 și nu pentru perioada anterioară,

termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani și nu de 5 ani, creanța

rezultând dintr-un contract.

Față de considerentele arătate,

recursul formulat de reclamantă va fi respins conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., excepția fiind soluționată cu respectare legii.

Referitor la recursul pârâtei se

constată, de asemenea, că soluția dată în apel este legală, motivul de recurs

invocat încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu art. 304

pct. 8 C. proc. civ., recurenta criticând modul nelegal de soluționare a

excepției perimării, aspectele legate de natura convenției ca fiind civilă sau

comercială fiind în legătură tocmai cu modul de soluționare a acestei excepții.

Pe de altă parte, este adevărat că,

termenul de perimare în materie comercială este de 6 luni, potrivit art. 248 C.

proc. civ. dar, în cauză, invocându-se, totodată, excepția de necompetență

materială în soluționarea cauzei de către instanța comercială, ceea ce a

declanșat un conflict de competență, în favoarea acestei din urmă instanțe, nu

poate fi imputat părții ceea ce s-a stabilit ulterior expirării termenului de 6

luni.

Așa fiind, nici recursul pârâtei nu

este fondat și, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., se va

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamantul M.A.I. și de pârâta SC T. SA, împotriva deciziei nr. 34 din 17

martie 2005 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.