ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 492/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Constată că prin sentința civilă nr. 1702/ C din 20 septembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 598/Com/2004 al Tribunalului Brașov, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii civile formulată de către reclamantul M.A.I. București în contradictoriu cu pârâta SC T. SA Zărnești, și în consecință: S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 272.414.573 lei cu titlu de pretenții, reprezentând contravaloare penalități de întârziere pentru debitul datorat în perioada 5 decembrie 1997 – 15 martie 1999 calculate începând cu data de 1 iulie 1999 și până la data de 30 iunie 2000. Au fost respinse celelalte pretenții formulate de către reclamantă împotriva pârâtei, dreptul la acțiune pentru solicitarea acestora fiind prescris.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul M.A.I. și pârâta SC T. SA Zărnești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 34/ AP din 17 martie 2005, a respins apelurile, ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel, a reținut în privința apelului reclamantei că, față de caracterul accesoriu al penalităților de întârziere, raportat la datoria principală care este prescrisă, în mod legal, au fost respinse și aceste pretenții ca fiind prescrise având aceeași soartă, neintervenind cauze de suspendare sau întrerupere, iar termenul de prescripție este cel general de 3 ani și nu cel prevăzut de O.G. nr. 92/2003.

Cât privește apelul pârâtei s-a reținut că, întrucât, natura juridică a litigiului a fost, irevocabil, stabilită prin decizia civilă nr. 31/ F din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Brașov, menținută prin decizia nr. 3783 din 2 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată anterior acestui moment, în mod legal, a fost respinsă excepția perimării, reclamantului neputându-i-se imputa starea de pasivitate cerută de art. 248 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele părți.

Reclamantul a criticat hotărârea sub aspectul modului cum a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece, pentru serviciul prestat în perioada martie 1995 – decembrie 1996, acțiunea a fost soluționată, irevocabil, la 4 iulie 2000, iar pentru serviciul prestat în perioada ianuarie 1997 – 15 martie 1999, acțiunea a fost soluționată, irevocabil, la 20 iunie 2001, titlurile fiind supuse executării încât, la 5 decembrie 2000 când s-a înregistrat pe rol prezenta acțiune având ca obiect plata penalităților de întârziere aferente acestor pretenții, dreptul nu era prescris. În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâta a criticat hotărârea cu privire la modul cum a fost soluționată excepția perimării acțiunii indicând drept temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. și a arătat că la 1 aprilie 2001, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., Tribunalul Brașov a suspendat cauza, până la soluționarea unui litigiu anterior între părți care făcea obiectul dosarului nr. 1213/1999, aflat pe rolul Tribunalului Brașov. Soluționarea finală a dosarului nr. 1213/1999 s-a făcut prin decizia nr. 3907 din 20 iunie 2001, pronunțată în dosarul nr. 5842/2000, data de 20 iunie 2001 fiind aceea la care motivele de suspendare au încetat. În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (3) C. proc. civ., termenul de perimare, în materie comercială, fiind de 6 luni, și motivele suspendării au încetat la data de mai sus rezultă că, repunerea cauzei pe rol, la 19 februarie 2002, excede termenului de 6 luni, astfel că, excepția de perimare trebuia admisă și nu respinsă.

A mai arătat recurenta că afirmația instanței de apel că natura juridică a litigiului a fost irevocabil, stabilită la data de 2 octombrie 2003, deci ulterior cererii de repunere pe rol, este inexactă, deoarece această decizie a confirmat caracterul comercial al litigiului. Recursurile sunt nefondate. Dreptul la acțiune al reclamantei în cazul unor prestații succesive precum, penalitățile de întârziere, se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art. 12 din decretul nr. 167/1958, modificat. Așa fiind, pentru fiecare debit nou creat în fiecare lună curge o nouă prescripție deosebită de la data la care obligația neexecutată devine scadentă așa cum a fost stabilită de părți și nu de la data pronunțării hotărârilor judecătorești de obligare la plata debitului principal, chiar dacă s-au obținut astfel de hotărâri, acestea având alt obiect și neputând constitui temei pentru întreruperea termenului în prezenta cauză.

Prin urmare, în mod legal, s-a reținut că, prin acțiunea introdusă la 5 decembrie 2000, reclamanta nu putea pretinde decât plata penalităților de întârziere aferente perioadei 1 iulie 1999 și până la data de 30 iunie 2000 și nu pentru perioada anterioară, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani și nu de 5 ani, creanța rezultând dintr-un contract. Față de considerentele arătate, recursul formulat de reclamantă va fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., excepția fiind soluționată cu respectare legii. Referitor la recursul pârâtei se constată, de asemenea, că soluția dată în apel este legală, motivul de recurs invocat încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și nu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta criticând modul nelegal de soluționare a excepției perimării, aspectele legate de natura convenției ca fiind civilă sau comercială fiind în legătură tocmai cu modul de soluționare a acestei excepții. Pe de altă parte, este adevărat că, termenul de perimare în materie comercială este de 6 luni, potrivit art. 248 C. proc. civ. dar, în cauză, invocându-se, totodată, excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei de către instanța comercială, ceea ce a declanșat un conflict de competență, în favoarea acestei din urmă instanțe, nu poate fi imputat părții ceea ce s-a stabilit ulterior expirării termenului de 6 luni. Așa fiind, nici recursul pârâtei nu este fondat și, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul M.A.I. și de pârâta SC T. SA, împotriva deciziei nr. 34 din 17 martie 2005 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2006.