Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3054/2006

HOTĂRÂRE
19.10.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3054/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M.C. SRL Slatina prin acțiunea introductivă a chemat în judecată Consiliul Local Slatina și municipiul Slatina, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 11.081.221.091 lei, reprezentând prețul unor lucrări executate de reclamantă și neachitate de pârâtă, precum și la plata dobânzilor legale aferente acestor sume și a cheltuielilor de judecată. Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 493 din 8 iulie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 10.842.564.263 lei, contravaloare lucrări, plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cu 137.729.140 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 310 din 3 noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de municipiul Slatina împotriva hotărârii instanței de fond. A admis apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că se acordă dobânda legală de la data scadenței și până la plata efectivă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva menționatei decizii, pârâta Primăria municipiului Slatina a declarat recurs în temeiul art. 304 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, susținând că taxa judiciară de timbru a fost depusă în apel cu o zi înainte de soluționarea acestuia, odată cu cererea de amânare a cauzei.

Recursul este nefondat. Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, la termenul din 20 octombrie 2005, instanța de apel i-a pus în vedere pârâtului municipiul Slatina care a fost prezent prin consilier juridic, să achite taxa judiciară de timbru de 6.924 RON. Deși avea termenul în cunoștință, apelantul pârât nu s-a prezentat la termenul de dezbateri de la 3 noiembrie 2005 când a fost soluționat apelul și nu a transmis dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită de instanță. În condițiile în care la dosarul cauzei nu s-a depus O.P. cu care s-a achitat taxa judiciară de timbru, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 20 din Legea nr. 147/1997, modificată.

În consecință, cum decizia recurată este temeinică și legală, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei urmează să fie respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Slatina împotriva deciziei nr. 310 din 3 noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2872/2007
de Tribunalul Olt și a fost respins apelul pârâtei Primăria municipiului Slatina împotriva aceleiași hotărâri. A fost obligată pârâta să plătească contestatorului 400 lei (RON) cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că, în ședin
ÎCCJ 2004-12-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5221/2004
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A. SA Slatina a acționat în judecată pe pârâta A.P.S., pentru ca pârâta să fie obligată prin hotărâre judecătorească la plata sumei de 255.542.058 lei cu titlu de pena
ÎCCJ 2012-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2409/2012
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1102 din 22 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, secția comercială și contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulat
ÎCCJ 2003-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2389/2004
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția Comercială și de Contencios Administrativ a Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 59 pronunțată la 2 decembrie 2003, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de către recla
ÎCCJ 2008-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 100/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 decembrie 2006, reclamanta SC C.C. SRL Slatina a chemat în judecată pârâții: SC T.T.E. SRL Slatina, M.C.G. și SC P. SRL Sl
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă