ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ la data de 22 martie 2004, reclamantul G.I.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună

anularea hotărârii nr. 9307 din 30 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoașterea

calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamantul

a arătat, în esență, că înainte de septembrie 1940 și până în martie 1945 a

fost încorporat în armată și a luptat pe frontul de Est, iar după lăsarea la

vatră nu a mai putut să se întoarcă în satul natal, Voloavele - Soroca din

Basarabia, deoarece această zonă a fost ocupată de ruși, iar familia sa a fost

deportată în Siberia.

Prin sentința nr. 301/CA/2004

- P.I. din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză

rezultă că reclamantul a fost încorporat în Armata Română, fiind militar până în

august 1947, dată la care datorită persecuțiilor etnice din partea regimului

instaurat în Basarabia, nu s-a mai putut întoarce în localitatea natală.

Instanța de fond a mai reținut că imposibilitatea reîntoarcerii reclamantului,

din cauza persecuțiilor etnice, în localitatea natală, se situează în afara

perioadei prevăzute de Legea nr. 189/2000 (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945).

În toată perioada la care face referire Legea nr. 189/2000, reclamantul a fost

înrolat în armată, nefiind deportat, refugiat sau strămutat ca urmare a

regimului instaurat în Basarabia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, G.I.

În esență, recurentul-reclamant

susține că este îndreptățit să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 189/2000,

situația în care s-a aflat, fiind una particulară, împrejurările istorice determinându-l

pe acesta să se „refugieze” în România, după lăsarea la vatră (1947), dar și

după data limită prevăzută de lege - 6 martie 1945, pentru acordarea

drepturilor stabilite prin acest act normativ.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

În cauza dedusă judecății,

recurentul-reclamant nu a făcut dovada unor persecuții din motive etnice,

„refugierea” în România fiind determinată de îndeplinirea obligațiilor

militare.

Așa fiind, în mod corect

instanța de fond a reținut că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 189/2000,

recurentul neputând beneficia de drepturile stabilite prin acest act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de G.I., împotriva sentinței nr. 301/CA - P.I. din 19 aprilie 2004, a Curții de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2005.