ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 22 martie 2004, reclamantul G.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 9307 din 30 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că înainte de septembrie 1940 și până în martie 1945 a fost încorporat în armată și a luptat pe frontul de Est, iar după lăsarea la vatră nu a mai putut să se întoarcă în satul natal, Voloavele - Soroca din Basarabia, deoarece această zonă a fost ocupată de ruși, iar familia sa a fost deportată în Siberia.

Prin sentința nr. 301/CA/2004 - P.I. din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a fost încorporat în Armata Română, fiind militar până în august 1947, dată la care datorită persecuțiilor etnice din partea regimului instaurat în Basarabia, nu s-a mai putut întoarce în localitatea natală. Instanța de fond a mai reținut că imposibilitatea reîntoarcerii reclamantului, din cauza persecuțiilor etnice, în localitatea natală, se situează în afara perioadei prevăzute de Legea nr. 189/2000 (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945). În toată perioada la care face referire Legea nr. 189/2000, reclamantul a fost înrolat în armată, nefiind deportat, refugiat sau strămutat ca urmare a regimului instaurat în Basarabia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, G.I. În esență, recurentul-reclamant susține că este îndreptățit să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 189/2000, situația în care s-a aflat, fiind una particulară, împrejurările istorice determinându-l pe acesta să se „refugieze” în România, după lăsarea la vatră (1947), dar și după data limită prevăzută de lege - 6 martie 1945, pentru acordarea drepturilor stabilite prin acest act normativ. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. În cauza dedusă judecății, recurentul-reclamant nu a făcut dovada unor persecuții din motive etnice, „refugierea” în România fiind determinată de îndeplinirea obligațiilor militare. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 189/2000, recurentul neputând beneficia de drepturile stabilite prin acest act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.I., împotriva sentinței nr. 301/CA - P.I. din 19 aprilie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.