ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor, din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 8 aprilie 2003,
reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Prahova, a chemat în judecată pe
pârâta SC P.L. SA Ploiești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4.377.967.869 lei cu titlu de
pretenții, sub rezerva majorării, și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că la
data constituirii ca societate comercială în baza prevederilor art. 17 din
Legea nr. 15/1990, a devenit proprietară în baza art. 20 alin. (2) din lege
asupra bunurilor dobândite de la unitatea economică de stat anterioară.
Reclamanta a precizat că dreptul de
proprietate s-a constituit prin efectul legii și a cuprins toate bunurile
existente în patrimoniul său la data reorganizării fostelor unități socialiste
de stat ce au fost cuprinse în patrimoniul social pe baza bilanțului contabil
de la 31 decembrie 1990 și că printre aceste bunuri se află și o clădire cu
instalațiile aferente pe o suprafață de 7.169 mp. aflată în incinta fostului C.P.T.,
iar valoarea totală a acestor clădiri la momentul promovării acțiunii este de
4.377.967.869 lei. Reclamanta fiind proprietara acestor clădiri a constatat că
pentru terenul aferent s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de
proprietate din 25 iunie 1996 pe numele societății pârâte de către M.I.C.
Împotriva certificatului de atestare
a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei, reclamanta a formulat
acțiune prin care a solicitat anularea actului și Curtea Supremă de Justiție, secția
contencios administrativ, prin decizia nr. 1460 din 18 aprilie 2000 a respins
definitiv și irevocabil acțiunea formulată, stabilind că titulara dreptului de
proprietate asupra terenului este pârâta.
Reclamanta a solicitat în baza
prevederilor art. 494 C. civ. să fie despăgubită cu contravaloarea construcției
și a celorlalte utilități proprietatea sa că este constructor de bună credință.
Pârâta a formulat întâmpinare și
cerere reconvențională invocând dispozițiile art. 492 C. civ. și art. 20 alin.
(2) din Legea nr. 15/1990 și a solicitat să se constate existența dreptului de
proprietate al SC P.L. SA asupra construcțiilor alcătuite din clădire, grup
social, două rezervoare, un racord electric, două racorduri de apă și un
rezervor de canalizare situate pe terenul SC P.L. SA în suprafață de 7.169 mp.
întemeindu-se pe prevederile art. 111 C. proc. civ., precum și că dreptul său
de proprietate are ca fundament juridic art. 492 C. civ. și art. 20 alin. (2)
din Legea nr. 15/1990.
În motivarea cererii reconvenționale
pârâta a arătat că este de necontestat faptul că suprafața de 7.169 mp. pe care
este situată construcția este proprietatea SC P.L. SA așa cum rezultă
certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 25
iunie 1996 eliberat de M.I.C. astfel încât, potrivit prevederilor art. 492 C.
civ., orice construcție făcută asupra patrimoniului este prezumată a fi făcută
de proprietarul acelui pământ și că este a lui până se dovedește contrariul.
Tribunalul Prahova, secția comercială,
prin sentința civilă nr. 1785 din 15 decembrie 2004 a admis excepția
prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a respins acțiunea
formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Prahova, ca tardiv introdusă și
a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Împotriva sentinței au declarat apel
reclamanta SC P. SA București, sucursala Prahova și pârâta SC P.L. SA, sucursala
Ploiești.
Prin decizia nr. 80 din 7 martie
2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ
a admis apelul reclamantei și a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
A anulat, în parte, sentința nr. 1785
din 15 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul respingerii
excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a menținut
restul dispozițiilor sentinței referitoare la respingerea cererii
reconvenționale.
Pentru soluționarea acțiunii
principale s-a fixat termen în vederea evocării fondului în condițiile art. 296
și art. 297 C. proc. civ.
Pentru a pronunța această decizie
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a
reținut că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă fără dubiu că
reclamanta este proprietara construcțiilor și utilajelor aferente,
răsturnându-se prezumția prevăzută de art. 492 C. civ., așa cum corect și legal
a reținut prima instanță.
Până în momentul invocării dreptului
de proprietate de către proprietarul terenului, respectiv SC P.L. SA prin
cererea reconvențională formulată la 8 mai 2003, reclamanta a avut asupra
construcției un drept de proprietate rezolubilă, condiția rezolutorie constând
în manifestarea atitudinii dreptului de proprietate asupra terenului cu privire
la construcțiile în litigiu și această condiție a încetat la data invocării
dreptului de proprietate de către proprietarul terenului, dreptul de
proprietate rezolubilă asupra construcției pe care îl avea reclamanta
transformându-se într-un drept de creanță prescriptibil în termen de 3 ani,
drept de creanță exercitat în termen legal de către reclamantă.
Apelanta pârâtă nu a dovedit cu nici
o probă administrată în cauză că a avut în patrimoniul său construcția și
instalațiile aferente, astfel încât invocarea de către aceasta a dobândirii
dreptului de proprietate al construcțiilor și instalațiilor în temeiul art. 20 alin.
(2) din Legea nr. 15/1990 este greșită, pârâta nu a dobândit dreptul de
proprietate asupra construcției și instalațiilor în baza acestor dispoziții.
Că, reclamanta este proprietara
construcției și a instalațiilor aferente rezultă și din precizările formulate
în actul din 3 iulie 1998 al M.I.C., act aflat la dosar fond, organul emitent
al certificatului de atestare al dreptului de proprietate și din care rezultă
că reclamanta ca societate comercială cu capital integral de stat a succedat,
cu titlu universal, prin reorganizare, fostei unități economice de stat din
care s-a înființat prin reorganizare, reclamanta devenind astfel proprietara
bunurilor existente în patrimoniul său la data reorganizării, incluzând aceste
bunuri în capitalul social pe baza bilanțului de la data de 31 decembrie 1990.
Reclamanta a dobândit prin efectul
legii dreptul de proprietate asupra construcțiilor, iar cele două prezumții
invocate de pârâtă ca moduri de dobândire a dreptului de proprietate asupra
construcțiilor și anume dispozițiile art. 492 C. civ. și art. 2 din Legea nr. 15/1990
au fost răsturnate cu probatoriile administrate în cauză.
Declarațiile fiscale pentru
stabilirea impozitului pe clădiri cât și înscrisurile depuse de reclamantă la
dosar fond, fac dovada plății impozitului pe clădiri și a taxei pentru
folosința terenurilor proprietate de stat și reprezintă probe în dovedirea
dreptului de proprietate asupra construcțiilor.
Constatările expertului tehnic D.F.
în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză din care rezultă
că construcția din litigiu reprezintă o rampă bloc de ulei amplasată în
interiorul fostului C.C.T. aflată în patrimoniul societății reclamante și la
care apelanta reclamantă a efectuat lucrări de consolidare și reparații în
perioada anilor 1988-1996 se coroborează cu celelalte probatorii administrate
în cauză respectiv: facturi privind lucrările de reparații și consolidare,
declarații de impunere, proiectul și raportul de expertiză întocmit de C.
Ploiești și fac dovada pe deplin a exercitării dreptului de proprietate al
reclamantei asupra construcțiilor din litigiu.
Prin decizia nr. 116 din 15 aprilie
2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,
evocând fondul ca urmare a admiterii apelului reclamantei prin decizia nr. 80
din 7 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și
de contencios administrativ, prin care s-a anulat în parte sentința atacată,
numai în ceea ce privește acțiunea principală în pretenții bănești, a admis, în
parte, acțiunea principală în pretenții formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala
Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC P.L. SA Ploiești și a obligat pârâta SC
P.L. SA Ploiești să plătească reclamantei SC P. SA, sucursala Ploiești, suma de
1.572.760.000 lei despăgubiri bănești și suma de 150.613.636 lei cheltuieli de
judecată de la ambele instanțe.
Pentru a pronunța această decizie
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a
reținut că:
În cauză se aplică art. 494 C. civ.,
deoarece în urma reorganizării s-a ajuns la această situație păguboasă pentru
reclamantă care nu poate exploata în mod corespunzător și în sens tehnic și
comercial instalațiile tehnice și construcțiile aferente deoarece acestea se găsesc
în interiorul unei rafinării și pe terenul proprietatea altei societăți
comerciale.
Textul art. 494 C. civ.
reglementează dreptul de creanță al constructorului împotriva proprietarului
terenului, prin accesiune imobiliară, într-o formă atipică și singulară având
ca obiect valoarea materialelor și prețul muncii (art. 494 alin. (3) teza 1) și
sporul de valoare a terenului (conform tezei II al aceluiași text de lege).
Nu poate fi vorba de existența unui
înscris din care să rezulte calitatea de constructor al clădirii de către
reclamantă deoarece reclamanta a devenit proprietara construcției ca și pârâta
asupra terenului în urma reorganizării succesive din domeniul petrolier al
fostelor rafinării de pe teritoriul Municipiului Ploiești în C.R.P., ulterior S.N.P.,
iar rafinăria T. ca și V. și A. au fost privatizate ulterior.
Ar fi inechitabil și injust chiar
dacă construcția are o valoare de întrebuințare redusă și limitată în domeniul
tehnic și productiv și care este proprietatea reclamantei, ca aceasta să nu fie
despăgubită într-un cuantum tehnic și corect.
S-a avut în vedere expertiza și
obiecțiunile efectuate de ing. T.C. cu privire la construcția în litigiu, la
valoarea tehnică a acesteia, fiind vorba de rampă bloc de ulei amplasată în
interiorul fostului C.P.T., în prezent SC P.L. SA Ploiești.
Construcția are dimensiunea de 34,95
m x 77,80 m. fiind executată în perioada 1950-1955 aflată pe teritoriul pârâtei
aceasta nu mai este funcțională și de-a lungul existenței sale a fost supusă
unui mediu agresiv generat de emisiile de noxe ale instalațiilor petrochimice
și de scurgerile de fluide, fapt ce a dus la degradarea accentuată a acesteia,
fiind supusă unor programe de demolare de pe platforma P.R. SC P.L. SA
Ploiești.
Valoarea reactualizată la zi a
construcției tehnice a fost stabilită de expertul T.C. la suma de 1.572.768.000
lei folosindu-se indici de actualizare valabili la 15 august 2004 conform C.E.T.
nr. 6405 din 1 septembrie 2004.
Împotriva acestei ultime hotărâri au
declarat recurs legal motivat și timbrat:
Reclamanta S.N.P. P. SA București,
sucursala Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în
esență că:
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea
greșită a legii.
Decizia atacată este lovită de
nulitate deoarece instanța nu a acordat suma cerută care reprezintă valoarea
construcției 5.230.600.000 lei ci o sumă mult mai mică respectiv 1.572.768.000
lei această situație fiind consecința interpretării greșite a dispozițiilor
legale.
- Instanța nu s-a pronunțat asupra
unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În cauza supusă judecății au fost
efectuate mai multe expertize care au cuprins cercetările făcute cu privire la
construcția în litigiu.
Fără o motivare corespunzătoare,
instanța s-a oprit asupra expertizei efectuată de exp. T.C. deși aceasta era
neconcordantă cu situația reală deoarece a stabilit doar parțial valoarea
construcției.
Deși atât exp. D.F.R. cât și exp. B.I.
au motivat mult mai în detaliu calculele făcute, constatările acestora fiind de
preferat, instanța a ales raportul de expertiză cel mai neconvingător, motiv
pentru care sub acest aspect hotărârea este lovită de nulitate prevăzută de art.
304 pct. 10 C. proc. civ.
În consecință, în temeiul art. 304 pct.
9 și 10 C. proc. civ. reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Prahova, a
solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea
hotărârii atacate în sensul de a despăgubi reclamanta cu adevărata valoare a
construcției al cărui drept de proprietate a fost pierdut prin invocarea
accesiunii în favoarea pârâtei.
Pârâta SC P.L. SA Ploiești,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că:
- Decizia recurată cuprinde motive
contradictorii fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Instanța de apel a soluționat cauza
în doi timpi prin două decizii distincte.
Această modalitate de abordare a
condus la pronunțarea a două decizii diametral opuse, ireconciliabile și care
nu pot fi puse în aplicare concomitent.
- Instanța nu s-a pronunțat asupra
unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare
pentru dezlegarea pricinii.
În mod greșit instanța de apel a
dispus obligarea SC P.L. SA Ploiești la plata către SC P. SA a sumei de
1.572.768.000 lei, reprezentând contravaloarea construcției. În realitate,
valoarea reală, actuală a acestei construcții este negativă. Această concluzie
rezultă din chiar raportul de expertiză întocmit de expert T.C. și reținut de
instanță. În concluziile acestui raport, precizate prin suplimentul depus la
termenul din 23 noiembrie 2004, expertul arată că valoarea actualizată cu
indicele de actualizare C.E.T. nr. 6405 din 1 septembrie 2004 a clădirii este
de 1.572.768.000 lei.
Din eroare, expertul a omis să
actualizeze și suma de 1.400.000.000 lei, reprezentând costurile de demolări
ale acestei construcții.
Expertul consilier al SC P.L. SA
Ploiești a aplicat același indice de actualizare a costurilor de demolare și a
rezultat că valoarea acestora se ridică la suma de 1.607.909.000 lei. Rezultă
așadar că valoarea reală, actuală a construcției în litigiu este negativă,
costurile demolării (1.607.909.000 lei) depășind valoarea tehnică a
construcției (1.572.768.000 lei).
În consecință, în temeiul art. 304 pct.
7, 9 și 10 C. proc. civ. pârâta SC P.L. SA Ploiești a solicitat admiterea
recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei
atacate în sensul respingerii acțiunii SC P. SA ca nefondată, cu cheltuieli de
judecată.
Recursurile reclamantei S.N.P. P. SA
București, sucursala Prahova și pârâtei SC P.L. SA Ploiești sunt nefondate
pentru următoarele considerente:
Întrucât SC P. SA este proprietar al
construcției, în speță se aplică art. 494 C. civ. ce reglementează dreptul de
creanță al constructorului împotriva proprietarului terenului prin accesiune
imobiliară într-o formă atipică și singulară, având ca obiect valoarea
materialului și prețul muncii, art. 494 alin. (3) teza 1 și sporul de valoare
al terenului, conform tezei II al aceluiași articol.
Reclamanta SC P. SA nu este
constructor al clădirii în discuție deoarece nu există nici un înscris din care
să rezulte această calitate, aceasta a devenit proprietar al construcției ca și
pârâta asupra terenului, prin reorganizarea succesivă din domeniul petrolier
ale fostelor rafinării de pe teritoriul Municipiului Ploiești în C.R.P.,
ulterior S.N.P., rafinăriile V. și A. au fost privatizate ulterior.
Construcția în cauză are o valoare
de întrebuințare redusă, datorită modului agresiv generat de emisiile de noxe
ale instalațiilor petrochimice și de scurgerile de fluide, astfel că valoarea
actuală este cea stabilită de expertul T.C. în raportul de expertiză respectiv
1.572.768.000 lei, folosindu-se indicii de actualizare valabile la 15 august
2004, conform C.T. nr. 6405 din 1 septembrie 2004.
Din examinarea actelor de la dosar
prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei
rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul dedus judecății și
probatoriile administrate în cauză și în consecință, Înalta Curte va respinge
recursurile, ca nefondate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menținând
ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Prahova și pârâta SC
P.L. SA Ploiești, împotriva deciziei nr. 116 din 15 aprilie 2005 a Curții de
Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 24 ianuarie 2006.