ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor, din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 8 aprilie 2003,

reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Prahova, a chemat în judecată pe

pârâta SC P.L. SA Ploiești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4.377.967.869 lei cu titlu de

pretenții, sub rezerva majorării, și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că la

data constituirii ca societate comercială în baza prevederilor art. 17 din

Legea nr. 15/1990, a devenit proprietară în baza art. 20 alin. (2) din lege

asupra bunurilor dobândite de la unitatea economică de stat anterioară.

Reclamanta a precizat că dreptul de

proprietate s-a constituit prin efectul legii și a cuprins toate bunurile

existente în patrimoniul său la data reorganizării fostelor unități socialiste

de stat ce au fost cuprinse în patrimoniul social pe baza bilanțului contabil

de la 31 decembrie 1990 și că printre aceste bunuri se află și o clădire cu

instalațiile aferente pe o suprafață de 7.169 mp. aflată în incinta fostului C.P.T.,

iar valoarea totală a acestor clădiri la momentul promovării acțiunii este de

4.377.967.869 lei. Reclamanta fiind proprietara acestor clădiri a constatat că

pentru terenul aferent s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de

proprietate din 25 iunie 1996 pe numele societății pârâte de către M.I.C.

Împotriva certificatului de atestare

a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei, reclamanta a formulat

acțiune prin care a solicitat anularea actului și Curtea Supremă de Justiție, secția

contencios administrativ, prin decizia nr. 1460 din 18 aprilie 2000 a respins

definitiv și irevocabil acțiunea formulată, stabilind că titulara dreptului de

proprietate asupra terenului este pârâta.

Reclamanta a solicitat în baza

prevederilor art. 494 C. civ. să fie despăgubită cu contravaloarea construcției

și a celorlalte utilități proprietatea sa că este constructor de bună credință.

Pârâta a formulat întâmpinare și

cerere reconvențională invocând dispozițiile art. 492 C. civ. și art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 15/1990 și a solicitat să se constate existența dreptului de

proprietate al SC P.L. SA asupra construcțiilor alcătuite din clădire, grup

social, două rezervoare, un racord electric, două racorduri de apă și un

rezervor de canalizare situate pe terenul SC P.L. SA în suprafață de 7.169 mp.

întemeindu-se pe prevederile art. 111 C. proc. civ., precum și că dreptul său

de proprietate are ca fundament juridic art. 492 C. civ. și art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 15/1990.

În motivarea cererii reconvenționale

pârâta a arătat că este de necontestat faptul că suprafața de 7.169 mp. pe care

este situată construcția este proprietatea SC P.L. SA așa cum rezultă

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 25

iunie 1996 eliberat de M.I.C. astfel încât, potrivit prevederilor art. 492 C.

civ., orice construcție făcută asupra patrimoniului este prezumată a fi făcută

de proprietarul acelui pământ și că este a lui până se dovedește contrariul.

Tribunalul Prahova, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 1785 din 15 decembrie 2004 a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a respins acțiunea

formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Prahova, ca tardiv introdusă și

a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanta SC P. SA București, sucursala Prahova și pârâta SC P.L. SA, sucursala

Ploiești.

Prin decizia nr. 80 din 7 martie

2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

a admis apelul reclamantei și a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

A anulat, în parte, sentința nr. 1785

din 15 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul respingerii

excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a menținut

restul dispozițiilor sentinței referitoare la respingerea cererii

reconvenționale.

Pentru soluționarea acțiunii

principale s-a fixat termen în vederea evocării fondului în condițiile art. 296

și art. 297 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această decizie

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a

reținut că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă fără dubiu că

reclamanta este proprietara construcțiilor și utilajelor aferente,

răsturnându-se prezumția prevăzută de art. 492 C. civ., așa cum corect și legal

a reținut prima instanță.

Până în momentul invocării dreptului

de proprietate de către proprietarul terenului, respectiv SC P.L. SA prin

cererea reconvențională formulată la 8 mai 2003, reclamanta a avut asupra

construcției un drept de proprietate rezolubilă, condiția rezolutorie constând

în manifestarea atitudinii dreptului de proprietate asupra terenului cu privire

la construcțiile în litigiu și această condiție a încetat la data invocării

dreptului de proprietate de către proprietarul terenului, dreptul de

proprietate rezolubilă asupra construcției pe care îl avea reclamanta

transformându-se într-un drept de creanță prescriptibil în termen de 3 ani,

drept de creanță exercitat în termen legal de către reclamantă.

Apelanta pârâtă nu a dovedit cu nici

o probă administrată în cauză că a avut în patrimoniul său construcția și

instalațiile aferente, astfel încât invocarea de către aceasta a dobândirii

dreptului de proprietate al construcțiilor și instalațiilor în temeiul art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 15/1990 este greșită, pârâta nu a dobândit dreptul de

proprietate asupra construcției și instalațiilor în baza acestor dispoziții.

Că, reclamanta este proprietara

construcției și a instalațiilor aferente rezultă și din precizările formulate

în actul din 3 iulie 1998 al M.I.C., act aflat la dosar fond, organul emitent

al certificatului de atestare al dreptului de proprietate și din care rezultă

că reclamanta ca societate comercială cu capital integral de stat a succedat,

cu titlu universal, prin reorganizare, fostei unități economice de stat din

care s-a înființat prin reorganizare, reclamanta devenind astfel proprietara

bunurilor existente în patrimoniul său la data reorganizării, incluzând aceste

bunuri în capitalul social pe baza bilanțului de la data de 31 decembrie 1990.

Reclamanta a dobândit prin efectul

legii dreptul de proprietate asupra construcțiilor, iar cele două prezumții

invocate de pârâtă ca moduri de dobândire a dreptului de proprietate asupra

construcțiilor și anume dispozițiile art. 492 C. civ. și art. 2 din Legea nr. 15/1990

au fost răsturnate cu probatoriile administrate în cauză.

Declarațiile fiscale pentru

stabilirea impozitului pe clădiri cât și înscrisurile depuse de reclamantă la

dosar fond, fac dovada plății impozitului pe clădiri și a taxei pentru

folosința terenurilor proprietate de stat și reprezintă probe în dovedirea

dreptului de proprietate asupra construcțiilor.

Constatările expertului tehnic D.F.

în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză din care rezultă

că construcția din litigiu reprezintă o rampă bloc de ulei amplasată în

interiorul fostului C.C.T. aflată în patrimoniul societății reclamante și la

care apelanta reclamantă a efectuat lucrări de consolidare și reparații în

perioada anilor 1988-1996 se coroborează cu celelalte probatorii administrate

în cauză respectiv: facturi privind lucrările de reparații și consolidare,

declarații de impunere, proiectul și raportul de expertiză întocmit de C.

Ploiești și fac dovada pe deplin a exercitării dreptului de proprietate al

reclamantei asupra construcțiilor din litigiu.

Prin decizia nr. 116 din 15 aprilie

2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

evocând fondul ca urmare a admiterii apelului reclamantei prin decizia nr. 80

din 7 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ, prin care s-a anulat în parte sentința atacată,

numai în ceea ce privește acțiunea principală în pretenții bănești, a admis, în

parte, acțiunea principală în pretenții formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala

Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC P.L. SA Ploiești și a obligat pârâta SC

P.L. SA Ploiești să plătească reclamantei SC P. SA, sucursala Ploiești, suma de

1.572.760.000 lei despăgubiri bănești și suma de 150.613.636 lei cheltuieli de

judecată de la ambele instanțe.

Pentru a pronunța această decizie

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a

reținut că:

În cauză se aplică art. 494 C. civ.,

deoarece în urma reorganizării s-a ajuns la această situație păguboasă pentru

reclamantă care nu poate exploata în mod corespunzător și în sens tehnic și

comercial instalațiile tehnice și construcțiile aferente deoarece acestea se găsesc

în interiorul unei rafinării și pe terenul proprietatea altei societăți

comerciale.

Textul art. 494 C. civ.

reglementează dreptul de creanță al constructorului împotriva proprietarului

terenului, prin accesiune imobiliară, într-o formă atipică și singulară având

ca obiect valoarea materialelor și prețul muncii (art. 494 alin. (3) teza 1) și

sporul de valoare a terenului (conform tezei II al aceluiași text de lege).

Nu poate fi vorba de existența unui

înscris din care să rezulte calitatea de constructor al clădirii de către

reclamantă deoarece reclamanta a devenit proprietara construcției ca și pârâta

asupra terenului în urma reorganizării succesive din domeniul petrolier al

fostelor rafinării de pe teritoriul Municipiului Ploiești în C.R.P., ulterior S.N.P.,

iar rafinăria T. ca și V. și A. au fost privatizate ulterior.

Ar fi inechitabil și injust chiar

dacă construcția are o valoare de întrebuințare redusă și limitată în domeniul

tehnic și productiv și care este proprietatea reclamantei, ca aceasta să nu fie

despăgubită într-un cuantum tehnic și corect.

S-a avut în vedere expertiza și

obiecțiunile efectuate de ing. T.C. cu privire la construcția în litigiu, la

valoarea tehnică a acesteia, fiind vorba de rampă bloc de ulei amplasată în

interiorul fostului C.P.T., în prezent SC P.L. SA Ploiești.

Construcția are dimensiunea de 34,95

m x 77,80 m. fiind executată în perioada 1950-1955 aflată pe teritoriul pârâtei

aceasta nu mai este funcțională și de-a lungul existenței sale a fost supusă

unui mediu agresiv generat de emisiile de noxe ale instalațiilor petrochimice

și de scurgerile de fluide, fapt ce a dus la degradarea accentuată a acesteia,

fiind supusă unor programe de demolare de pe platforma P.R. SC P.L. SA

Ploiești.

Valoarea reactualizată la zi a

construcției tehnice a fost stabilită de expertul T.C. la suma de 1.572.768.000

lei folosindu-se indici de actualizare valabili la 15 august 2004 conform C.E.T.

nr. 6405 din 1 septembrie 2004.

Împotriva acestei ultime hotărâri au

declarat recurs legal motivat și timbrat:

sucursala Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în

esență că:

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

Decizia atacată este lovită de

nulitate deoarece instanța nu a acordat suma cerută care reprezintă valoarea

construcției 5.230.600.000 lei ci o sumă mult mai mică respectiv 1.572.768.000

lei această situație fiind consecința interpretării greșite a dispozițiilor

legale.

- Instanța nu s-a pronunțat asupra

unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În cauza supusă judecății au fost

efectuate mai multe expertize care au cuprins cercetările făcute cu privire la

construcția în litigiu.

Fără o motivare corespunzătoare,

instanța s-a oprit asupra expertizei efectuată de exp. T.C. deși aceasta era

neconcordantă cu situația reală deoarece a stabilit doar parțial valoarea

construcției.

Deși atât exp. D.F.R. cât și exp. B.I.

au motivat mult mai în detaliu calculele făcute, constatările acestora fiind de

preferat, instanța a ales raportul de expertiză cel mai neconvingător, motiv

pentru care sub acest aspect hotărârea este lovită de nulitate prevăzută de art.

304 pct. 10 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ. reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Prahova, a

solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea

hotărârii atacate în sensul de a despăgubi reclamanta cu adevărata valoare a

construcției al cărui drept de proprietate a fost pierdut prin invocarea

accesiunii în favoarea pârâtei.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că:

- Decizia recurată cuprinde motive

contradictorii fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel a soluționat cauza

în doi timpi prin două decizii distincte.

Această modalitate de abordare a

condus la pronunțarea a două decizii diametral opuse, ireconciliabile și care

nu pot fi puse în aplicare concomitent.

- Instanța nu s-a pronunțat asupra

unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii.

În mod greșit instanța de apel a

dispus obligarea SC P.L. SA Ploiești la plata către SC P. SA a sumei de

1.572.768.000 lei, reprezentând contravaloarea construcției. În realitate,

valoarea reală, actuală a acestei construcții este negativă. Această concluzie

rezultă din chiar raportul de expertiză întocmit de expert T.C. și reținut de

instanță. În concluziile acestui raport, precizate prin suplimentul depus la

termenul din 23 noiembrie 2004, expertul arată că valoarea actualizată cu

indicele de actualizare C.E.T. nr. 6405 din 1 septembrie 2004 a clădirii este

de 1.572.768.000 lei.

Din eroare, expertul a omis să

actualizeze și suma de 1.400.000.000 lei, reprezentând costurile de demolări

ale acestei construcții.

Expertul consilier al SC P.L. SA

Ploiești a aplicat același indice de actualizare a costurilor de demolare și a

rezultat că valoarea acestora se ridică la suma de 1.607.909.000 lei. Rezultă

așadar că valoarea reală, actuală a construcției în litigiu este negativă,

costurile demolării (1.607.909.000 lei) depășind valoarea tehnică a

construcției (1.572.768.000 lei).

În consecință, în temeiul art. 304 pct.

7, 9 și 10 C. proc. civ. pârâta SC P.L. SA Ploiești a solicitat admiterea

recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei

atacate în sensul respingerii acțiunii SC P. SA ca nefondată, cu cheltuieli de

judecată.

Recursurile reclamantei S.N.P. P. SA

București, sucursala Prahova și pârâtei SC P.L. SA Ploiești sunt nefondate

pentru următoarele considerente:

Întrucât SC P. SA este proprietar al

construcției, în speță se aplică art. 494 C. civ. ce reglementează dreptul de

creanță al constructorului împotriva proprietarului terenului prin accesiune

imobiliară într-o formă atipică și singulară, având ca obiect valoarea

materialului și prețul muncii, art. 494 alin. (3) teza 1 și sporul de valoare

al terenului, conform tezei II al aceluiași articol.

Reclamanta SC P. SA nu este

constructor al clădirii în discuție deoarece nu există nici un înscris din care

să rezulte această calitate, aceasta a devenit proprietar al construcției ca și

pârâta asupra terenului, prin reorganizarea succesivă din domeniul petrolier

ale fostelor rafinării de pe teritoriul Municipiului Ploiești în C.R.P.,

ulterior S.N.P., rafinăriile V. și A. au fost privatizate ulterior.

Construcția în cauză are o valoare

de întrebuințare redusă, datorită modului agresiv generat de emisiile de noxe

ale instalațiilor petrochimice și de scurgerile de fluide, astfel că valoarea

actuală este cea stabilită de expertul T.C. în raportul de expertiză respectiv

1.572.768.000 lei, folosindu-se indicii de actualizare valabile la 15 august

2004, conform C.T. nr. 6405 din 1 septembrie 2004.

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei

rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul dedus judecății și

probatoriile administrate în cauză și în consecință, Înalta Curte va respinge

recursurile, ca nefondate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menținând

ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Prahova și pârâta SC

P.L. SA Ploiești, împotriva deciziei nr. 116 din 15 aprilie 2005 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 24 ianuarie 2006.