ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4737/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4737/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 745 din 19 iunie 2003, a respins excepția inadmisibilității invocată

de pârâtele M.I. SA, A.P.A.P.S. București și SC E. SA Prahova.

A fost respinsă acțiunea precizată,

formulată de reclamanții P.R. și S.G., în contradictoriu cu pârâtele SC E. SA,

Primăria municipiului Ploiești, A.P.A.P.S. București și SIF IV Muntenia.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității cererii de constatare

a nulității absolute a contractului de vânzare de acțiuni, întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, se respinge, deoarece nulitatea absolută poate

fi cerută de orice persoană interesată, iar reclamanții, în calitate de

moștenitori ai foștilor proprietari, au interesul de a formula acțiunea.

Restituirea în natură a imobilului

este posibilă în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar reclamanții au

depus la dosar precizări cu privire la actul a cărui nulitate se cere.

Se mai reține, că la momentul

efectuării partajului între moștenitorii defunctului V.P.(în anul 1940)

imobilul se compunea din aproximativ 1600 mp teren, pe care era construită o

brutărie sistematică, în stare de folosință, precum și o casă de locuit,

grajduri, magazin și toate celelalte îmbunătățiri.

Brutăria a fost naționalizată și

trecută în administrarea comunelor, potrivit art. 1 alin. penultim din Legea

nr. 119/1948, iar Primăria municipiului Ploiești, cu adresa nr. 304354/2002, a

confirmat că imobilul din strada C. nr. 18 este inclus în imobilul situat în

strada C. nr. 17, care se află în proprietatea SC E. SA.

Această unitate nu a emis decizie,

însă adresa nr. 7158 din 13 septembrie 1994 și adresele ulterioare echivalează

cu un răspuns negativ.

Referitor la contractul de vânzare

cumpărare, se reține că privește vânzarea de acțiuni și nu de active. Între FPP

IV Muntenia, reorganizat SIF Muntenia și Asociația M.P. Prahova, Programul

acțiunilor salariaților s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 2 din

15 iunie 1995 pentru acțiuni reprezentând 30% din capitalul social al SC E. SA,

iar între F.P.S. București și aceeași asociație, s-a încheiat contractul de

vânzare cumpărare nr. 495 din 10 februarie 2003 pentru acțiuni reprezentând 70%

din capitalul societății. De aceea, cererea reclamanților privind anularea

contractelor de vânzare cumpărare se respinge, pentru că este lipsită de

relevanță juridică schimbarea acționarilor.

Reține instanța de fond, că din

modul cum este formulată acțiunea nu rezultă dacă preluarea imobilelor s-a

făcut cu titlu sau fără titlu valabil, dar din probele dosarului rezultă că

pentru stat a existat titlu valabil de preluare, titlu care nu a fost contestat

de reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 339 din 11

februarie 2004, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamanții

contestatori P.R. și S.G., a schimbat în parte sentința apelată și pe fond a

admis în parte contestația formulată de reclamanți. Intimata–pârâtă SC E. SA

Prahova a fost obligată să restituie contestatorilor în natură terenul în

suprafață de 751,60 mp, situat în Ploiești, identificat prin expertiza tehnică

topografică și schița de plan aferentă, au fost menținute restul dispozițiilor

sentinței și a fost obligată intimata să plătească apelanților suma de

13.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că

străbunicul, apoi bunicul reclamanților, au fost proprietarii brutăriei și

terenului aferent, în suprafață de 1671 mp, imobile situate în municipiul

Ploiești. Construcția, în suprafață desfășurată de 526 mp, care a făcut

obiectul naționalizării în baza Legii nr. 119/1948, a fost demolată,

reconstruită și extinsă pe o suprafață de 919 mp.

Reține instanța de apel, că moara a

fost preluată cu titlu valabil, așa cum se prevede în H.G. nr. 498/2003 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. De aceea,

dobândirea imobilului de către Formațiunea nr. 14 de Panificație Ploiești din

cadrul SC E. SA Prahova în cadrul procesului de privatizare, fiind realizată cu

respectarea condițiilor legale, prin încheierea contractelor de vânzare cumpărare

de acțiuni, sunt incidente dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

iar reclamanții au doar vocația de a fi despăgubiți prin echivalent.

Cu privire la terenul liber de

construcții, în suprafață de 751,60 mp, se reține că nu a format obiectul naționalizării

conform Legii nr. 119/1948 și nu a fost legal transmis societății pârâte. In

acest sens, în adresa nr. 1543 din 17 noiembrie 1997, F.P.S. filiala Ploiești

face mențiunea expresă că pârâta s-a privatizat fără temei, fapt ce rezultă din

contractul de vânzare cumpărare de acțiuni.

Actul emis în anul 2000 (certificat

de atestare a dreptului de proprietate) pentru terenul aferent construcțiilor

nu este opozabil reclamanților și nu este de natură a constitui pentru pârâtă

drept de proprietate asupra terenului care nu a trecut în proprietatea

statului. Această parte din imobil fiind trecută fără titlu valabil în

proprietatea statului, contestația formulată de reclamanți este întemeiată în

parte.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții și pârâtele SC E. SA, cu sediul în Ploiești județul

Prahova și Primăria municipiului Ploiești.

Reclamanții, invocând art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ., fac următoarele susțineri.

Articolul 2.1 din Normele

metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 încalcă prevederile legii,

deoarece naționalizarea, care contravenea prevederilor Constituției din anul

1948, s-a făcut fără titlu valabil. De aceea, imobilul fiind preluat în

totalitate fără titlu valabil, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor

art. 9 alin. (1) și art. 22 din Legea nr. 10/2001 și să dispună restituirea lui

în natură.

Greșit s-a hotărât restituirea în

natură doar a suprafeței de 751,60 mp teren, din suprafața totală de 1671 mp,

fiind neclarificată problema retrocedării în natură și a diferenței de 920 mp

teren, deși instanța de apel reține că pârâta s-a privatizat fără temei și fără

teren și că actul prin care s-a atestat dreptul de proprietate în anul 2000 nu

este opozabil reclamanților.

Greșit s-a reținut că vechea

construcție a fost demolată, fără ca instanța să facă referiri la precizarea

din expertiză că SC E. SA nu deține nici un act doveditor privind demolarea.

Expertul însă omite cu bună știință casa de locuit și alte imobile prevăzute în

planul primăriei, menționate în actul de proprietate și autorizația care

prevede că imobilul cuprindea și casa de locuit.

Deși s-au solicitat probe pentru

dovedirea acestor împrejurări, instanța de apel nu a admis efectuarea unei alte

expertize, obiecțiunile la expertiză și nici proba testimonială.

Pârâta SC E. SA, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în esență formulează

următoarele critici.

Greșit s-a trecut peste excepția

inadmisibilității acțiunii, în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 care

prevăd că persoana îndreptățită se poate adresa instanței numai după emiterea

deciziei, iar în cauză nu a fost emisă o asemenea decizie. Cererea

reclamanților este de fapt o acțiune în anularea contractului nr. 495/1995

încheiat între F.P.S. și Asociația M.P. Prahova și a contractului nr. 250/1995

încheiat între FPP Muntenia și Asociația M.P. Prahova.

Cererea privind restituirea în

natură este inadmisibilă în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,

deoarece datorită caracterului de lege specială a Legii nr. 10/2001 acțiunea în

revendicare nu mai poate fi promovată.

Arată recurenta-pârâtă că, în lipsa

unei decizii, reclamanții puteau doar să formuleze acțiune pentru obligarea la

emiterea deciziei și nu cerere de restituire în natură.

S-a ignorat

faptul că în speță sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Corect s-a

reținut că imobilul, construcție și teren aferent, a fost trecut în

proprietatea statului cu titlu, însă greșit s-a reținut că suprafața de 751,60

mp teren este liberă de construcții. Această suprafață de teren a fost betonată

după preluarea imobilului și este afectată în întregime construcțiilor.

De aceea, indiferent de titlu cu

care a fost preluat terenul, restituirea în natură nu este posibilă, iar

conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se acordă despăgubiri prin

echivalent.

Instanța nu s-a pronunțat asupra

concluziilor expertizei tehnice, care erau hotărâtoare în cauză.

Din expertiză rezultă că imobilul

este nou, fiind integral reconstruit și întreaga suprafață de teren este

necesară pentru folosirea construcției, expertul arătând modalitatea în care

terenul este traversat de fluxurile obligatorii de producție necesare clădirii.

Susține recurenta, că suplimentul de

expertiză, efectuat în apel, are concluzii identice cu cele ale expertizei

efectuate la instanța de fond și că prin restituirea căii de acces este în

imposibilitate de a mai folosi clădirea.

Pârâta Primăria municipiului

Ploiești, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că

imobilul nu se află în evidența Consiliului local Ploiești. De aceea, în raport

cu prevederile Legii nr. 10/2001, care dispun că notificarea se soluționează de

unitatea ce deține bunul, primăria nu are calitate procesuală pasivă.

Pentru considerentele la care ne vom

referi în continuare, recursurile declarate de reclamanți și de pârâta SC E. SA

vor fi admise, iar recursul declarat de Primăria municipiului Ploiești va fi

respins.

Susținerile recurenților reclamanți

și ale recurentei pârâte SC E. SA că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

unor mijloace de apărare și a dovezilor administrate, că datorită acestor

omisiuni s-a dispus restituirea către reclamanți numai a suprafeței de 751,60

mp teren și că brutăria rămasă în stăpânirea pârâtei nu poate fi folosită, sunt

întemeiate.

În prezenta cauză, reclamanții au

formulat acțiune pentru restituirea imobilului în natură, după ce anterior au

recurs la procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001.

Aceștia au formulat notificare la

data de 30 aprilie 2001, iar pârâta SC E. SA nu a emis dispoziția prevăzută de

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, însă din conținutul adresei nr. 6016

din 7 august 2001 și apărările făcute în cursul procesului rezultă refuzul

acesteia de a face ofertă de restituire.

De aceea, reclamanții pot să-și

realizeze drepturile printr-o acțiune în justiție, deoarece nu pot fi lipsiți

de posibilitatea de a-și apăra drepturile la măsuri reparatorii (inclusiv

restituirea în natură).

Prin urmare, cererea formulată de

reclamanți nu este inadmisibilă, așa cum susține recurenta SC E. SA, iar

imobilul nefiind preluat de stat prin expropriere, în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, text care conține reguli

speciale pentru imobilele expropriate.

Instanța de apel, reținând că

terenul aferent construcției (moara), în suprafață de 751,60 mp, este liber și

nu a făcut obiectul naționalizării, a dispus restituirea lui în natură, iar

soluția este întemeiată pe art. 3, art. 9 și art. 10 alin. (1), art. 20 și urm.

din Legea nr. 10/2001.

Referitor la brutăria existentă pe

teren la momentul preluării, s-a reținut că preluarea s-a făcut cu titlu

valabil, în raport cu H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fără ca valabilitatea titlului de

preluare să fie analizată în raport cu art. 8 din Constituția din 1948, și art.

2 din Legea nr. 10/2001, texte invocate de apelanți.

S-a mai reținut că brutăria existentă

pe teren la momentul preluării imobilului de către stat a fost demolată total

și a fost stabilit dreptul reclamanților apelanți la restituirea terenului

liber, în suprafață de 751,60 mp, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Instanța însă nu s-a pronunțat

asupra apărărilor formulate de apelanți prin cererea aflată la filele 56,57 din

dosar, privitoare la construcția aflată pe teren și asupra cererii aflate la

fila 63, prin care se solicită să se țină seama de două declarații extrajudiciare

(autentificate), aflate la filele 61,62 sau să se dispună audierea nemijlocită

a celor doi martori.

Or, față de precizările din aceste

declarații, că la construcție s-au făcut numai reparații, instanța de apel

trebuia să dispună audierea nemijlocită a persoanelor indicate de apelanți.

Administrarea probelor noi propuse

de reclamanții apelanți la instanța de apel era necesară pentru soluționarea

cauzei, deoarece în raportul de expertiză tehnică în construcții, întocmit de

ing. C.R., există precizarea că delegatul pârâtei a declarat că nu dispune de

acte doveditoare privind data construirii, modificării, demolării brutăriei,

pentru că nu există carte tehnică a construcției și că pentru stabilirea

faptului că brutăria preluată de stat nu este una și aceeași construcție cu cea

aflată în prezent pe teren, expertul a luat informații de la persoane care au

locuit în zonă și de la persoane care în acea perioadă lucrau în domeniul

construcției.

Este întemeiată și critica formulată

de recurenta SC E. SA că modul în care s-a dispus restituirea în natură către

reclamanți a terenului aferent brutăriei, fără ca instanța să se pronunțe

asupra expertizei topografice, face imposibil accesul în clădire.

Expertul D.M., în raportul de

expertiză judiciară tehnică topografică, aflat la fila 166 din dosarul

instanței de fond, a identificat terenul care face obiectul procesului și l-a

evaluat la suma de 1.700.309.340 lei.

Instanța de apel a dispus

completarea raportului de expertiză, iar din modul în care s-a formulat obiectivul

pentru completarea expertizei rezultă că s-a avut în vedere posibilitatea ca,

în ipoteza rămânerii construcției în stăpânirea pârâtei, apelanților să le fie

restituită în natură suprafața de teren liberă, care excede suprafeței necesare

pentru folosirea construcțiilor.

Obiectivul stabilit de instanță prin

încheierea din 6 octombrie 2003 a fost ca „expertul să delimiteze suprafața

ocupată de construcții (Formația nr. 14), să arate care este suprafața de teren

necesară pentru folosirea acestor construcții, iar, în final, să precizeze care

este suprafața de teren liberă și care eventual poate fi restituită în natură

apelanților”.

Or, expertul nu a determinat

suprafața de teren liberă, în sensul obiectivului stabilit de instanță. A

arătat că suprafața de teren ocupată cu construcții este 919,40 mp, că

diferența de 751,60 mp este o platformă betonată, că platforma este necesară

pentru folosirea construcțiilor și că în eventualitatea retrocedării în natură,

reclamanții doresc să repună acest activ în funcțiune. Având în vedere opțiunea

reclamanților, expertul a stabilit și fluxuri de deservire în interiorul

suprafeței de 751,60 mp teren.

Prin urmare, destinația terenului

aferent construcției a fost stabilită de expert pentru eventualitatea

retrocedării în natură către reclamanți a întregului imobil, teren și

construcție.

Instanța de apel, fără să dispună ca

expertul să răspundă obiectivului stabilit și fără să se pronunțe asupra

acestei probe, restituie reclamanților în natură întreaga suprafață de teren necesară

folosirii construcției, lăsând construcția în stăpânirea pârâtei.

Procedând astfel, nu a fost stabilit

dreptul reclamanților la măsuri reparatorii pentru suprafața de teren ocupată

cu construcții și s-a creat o situație care face imposibilă folosirea

construcției.

Pentru considerentele expuse, se vor

admite recursurile declarate de reclamanți și de pârâta SC E. SA, va fi casată

hotărârea atacată și se va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Instanța de trimitere, va avea în

vedere probele administrate în cauză, toate apărările formulate de apelanții

recurenți și de pârâta recurentă SC E. SA și va completa probatoriul, pentru

stabilirea situației de fapt, în raport cu care se va dispune acordarea de

măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, asigurându-se posibilitatea

de folosire a imobilului construit.

Recursul declarat de Primăria

municipiului Prahova va fi respins, deoarece prin sentința instanței de fond

acțiunea formulată de reclamanți a fost respinsă în contradictoriu cu toți

pârâții, hotărârea a fost apelată numai de reclamanți, iar prin decizia atacată

fiind obligată doar pârâta SC E. SA să restituie reclamanților suprafața de

751,60 mp teren, s-a menținut soluția respingerii acțiunii formulate în

contradictoriu cu pârâta recurentă Primăria municipiului Prahova.

Prin urmare, această pârâtă, care a

obținut câștig de cauză la instanța de fond și în apel, nu justifică interes în

exercitarea căii de atac a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamanții P.R. și S.G. și de pârâta SC E. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 339

din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, și trimite

cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Respinge recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului Ploiești împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.