ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6804/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6804/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 7 august 2002,

reclamanții P.R. și S.G. au chemat în judecată pârâtele SC E. SA Prahova,

Primăria municipiului Ploiești, A.V.A.S., filiala Prahova, și SIF 4 Muntenia,

sucursala Ploiești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate nulitatea absolută a actului juridic de înstrăinare a imobilului teren

și construcție situat în Ploiești, și a actelor emise în procesul de

privatizare cu obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului în

litigiu.

Motivând cererea, reclamanții au

arătat că imobilul teren și brutărie a fost preluat în mod abuziv la data de 11

iunie 1948 prin Decretul nr. 119/1948.

Tribunalul Prahova, secția civilă,

prin sentința nr. 745 din 19 iunie 2003 a respins excepțiile inadmisibilității

acțiunii invocate de pârâtele S C E. SA Prahova, Primăria municipiului

Ploiești, A.V.A.S., filiala Prahova, și SIF 4 Muntenia și în consecință, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.

Apelul declarat de reclamanți a fost

admis prin decizia nr. 339 din 11 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă.

A schimbat în parte sentința și pe

fond a admis în parte contestația, obligând pe intimata pârâtă S C E. SA

Prahova să restituie reclamanților, în natură, terenul în suprafață de 751,60

mp situat în Ploiești identificat prin expertiza tehnică topometrică și schița

de plan aferentă întocmită de ing. D.M., fiind menținute restul dispozițiilor

sentinței.

A fost obligată intimata pârâtă SC

E. SA Prahova să plătească reclamanților suma de 13 milioane lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

În contra acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, pârâta SC E. SA Prahova și pârâta Primăria

municipiului Ploiești.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 4737 din 2 iunie

2005, a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâta S C E. SA

Prahova, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre

rejudecare.

A respins recursul declarat de

pârâta Primăria municipiului Ploiești.

Din considerentele deciziei de

trimitere, rezultă că Înalta Curte, a reținut următoarele:

Imobilul în litigiu, nefiind preluat

de stat prin expropriere, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin.

(4) din Legea nr.10/2001.

Instanța de apel, constatând că

terenul aferent construcției (moara), în suprafață de 751,60 mp, este liber și

nu a făcut obiectul naționalizării, a dispus restituirea lui în natură, soluția

fiind întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 9, art. 10 alin. (1), art. 20 și

urm. din Legea nr. 10/2001.

Referitor la brutăria existentă pe

teren la momentul preluării, s-a reținut că preluarea s-a făcut cu titlu

valabil în raport cu H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fără ca valabilitatea titlului să fie

analizată în raport cu art. 8 din Constituția din 1948 și art. 2 din Legea nr.

10/2001.

S-a mai reținut că brutăria

existentă pe teren la momentul preluării imobilului de către stat a fost

demolată total și a fost stabilit dreptul reclamanților la restituirea

terenului liber, în suprafață de 751,60 mp.

Or, instanța de apel, nu s-a

pronunțat asupra apărărilor formulate de apelanți prin cererea aflată la filele

56, 57 din dosar, privitoare la construcția aflată pe teren și asupra cererii

aflate la fila 63, prin care se solicită să se țină seama de două declarații

extrajudiciare (autentificate) aflate la filele 61, 62 sau să se dispună

audierea nemijlocită a doi martori.

Înalta Curte, a apreciat ca

întemeiată și critica recurentei SC E. SA Prahova, în sensul că prin modul în

care s-a dispus restituirea în natură a terenului aferent brutăriei, instanța

nu s-a pronunțat asupra expertizei topografice, făcând imposibil accesul

pârâtei în clădire.

Expertul D.M., în raportul de

expertiză judiciară tehnică topografică, aflat la fila 166 din dosarul

instanței de fond, a identificat terenul și l-a evaluat la suma de

1.700.309.340 lei.

Instanța de apel a dispus

completarea raportului de expertiză, iar din modul în care s-a formulat

obiectivul pentru completarea expertizei a rezultat că s-a avut în vedere

posibilitatea ca, în ipoteza rămânerii construcției în stăpânirea pârâtei,

apelanților să le fie restituită în natură suprafața de teren liberă, care

excede suprafeței necesare pentru folosirea construcțiilor.

Obiectivul stabilit de instanță prin

încheierea din 6 octombrie 2003 a fost ca „expertul să delimiteze suprafața

ocupată de construcții (formația 14), să arate care este suprafața de teren

necesară pentru folosirea acestor construcții, iar în final să precizeze care

este suprafața de teren liberă și care eventual poate fi restituită în natură

apelanților”.

Or, expertul nu a determinat

suprafața de teren liberă, în sensul obiectivului stabilit de instanță.

A arătat că suprafața de teren

ocupată de construcții este de 919,40 mp, că diferența de 751,60 mp este o

platformă betonată, necesară pentru folosirea construcțiilor și că în

eventualitatea retrocedării în natură, reclamanții doresc să repună acest activ

în funcțiune.

Având în vedere opțiunea

reclamanților, expertul a stabilit și fluxuri de deservire în interiorul

suprafeței de 751,60 mp teren.

Prin urmare, destinația terenului

aferent construcției a fost stabilită de expert pentru eventualitatea

retrocedării în natură către reclamanți a întregului imobil.

Instanța de apel, fără să dispună ca

expertul să răspundă obiectivului stabilit și fără să se pronunțe asupra

acestei probe, restituie reclamanților întreaga suprafață de teren necesară

folosirii construcției, lăsând construcția în stăpânirea pârâtei.

Instanța de trimitere va avea în

vedere probele administrate și va completa probatoriul, pentru stabilirea

situației de fapt, în raport cu care se va dispune acordarea de măsuri

reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, asigurându-se posibilitatea de

folosire a imobilului construit.

Recursul declarat de Primăria

municipiului Prahova a fost respins, întrucât hotărârea a fost apelată numai de

reclamanți, iar prin decizia atacată a fost obligată să restituie reclamanților

suprafața de 751,60 mp teren doar pârâta SC E. SA Prahova.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 226 din 19 septembrie 2006, a admis apelul formulat de

reclamanți, a schimbat în tot sentința civilă nr. 745 din 19 iunie 2003

pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că a admis acțiunea, a constatat

nulitatea absolută a actului juridic de înstrăinare a imobilului, inclusiv

actele făcute în procesul de privatizare și a dispus restituirea în natură a

terenului în suprafață de 1671 mp și a construcțiilor situate în Ploiești,

județul Prahova.

Din considerentele deciziei rezultă

că în adoptarea acestei soluții, instanța de trimitere a avut în vedere

următoarele argumente:

Naționalizarea imobilului în litigiu

a fost abuzivă întrucât au fost încălcate prevederile art. 8 din Constituția

din 1948 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, reclamanții fiind îndreptățiți la restituirea în natură.

Că, în conformitate cu art. 9, art.

10, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanții sunt îndreptățiți la

restituirea în natură a imobilului construcție, respectiv a brutăriei, mai ales

că expertul constructor G.N., în expertiza efectuată, după casarea cu

trimitere, a precizat că pe terenul în litigiu se află o clădire cu regim de

înălțime, parter și etaj cu o suprafață de 909,14 mp.

A mai reținut, că același expert a

arătat că părțile nu au fost în măsură să prezinte planul brutăriei

naționalizate, dacă aceasta este o construcție nouă pe amplasamentul celei

vechi, și că din suprafața totală de 1671 mp, suprafața de 909,40 mp este

ocupată de brutărie și postul trafo, iar restul de 751,60 mp este acoperită cu

beton asfaltat, astfel încât se impune restituirea în natură a întregului

teren.

În ceea ce privește nulitatea

actelor juridice de înstrăinare a imobilului, a constatat că statul nu a

devenit proprietarul imobilului pentru că nu a avut un titlu valabil, astfel

încât actul juridic de înstrăinare a imobilului și de preluare a acestuia în

patrimoniul statului sunt lovite de nulitate absolută.

Întrucât nulitatea unui act juridic

principal atrage și nulitatea actelor juridice subsecvente, și actele întocmite

în procesul de privatizare, respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr.

495/1995 și nr. 250/1995 sunt nule absolut.

Pe de altă parte, a mai constatat că

dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile doar imobilelor

preluate cu titlu valabil nu și celor fără titlu, în acest sens fiind și

Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunțată de Curtea Europeană în cauza Păduraru

împotriva României.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâtele SC E. SA Prahova, SIF Muntenia SA, A.V.A.S. și

Primăria municipiului Prahova.

Printr-o primă critică de

nelegalitate încadrată în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

SC E. SA Prahova, a susținut că instanța de apel a apreciat în mod eronat

faptul că în speță sunt aplicabile prevederile art. 9, art. 10 și art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 (în forma sa inițială, fără modificările aduse prin

Legea nr. 247/2005, iar nu prevederile art. 27 (actualmente art. 29) din

același act normativ.

Dezvoltând critica de nelegalitate,

recurenta a invocat în esență că imobilul în litigiu a fost preluat de către

Statul Român cu titlu valabil, a fost evidențiat în patrimoniul societății

comerciale privatizate cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente,

fiind aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a legii în speța dedusă judecății și prin prisma faptului că, reținând

că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil, și deci art. 27 nu ar fi

incident, nu a făcut aplicarea art. 45 (fost art. 46) alin. (2) din Legea nr.

10/2001, restituirea în natură a imobilului către reclamanți nu ar fi posibilă,

recurenta fiind de bună-credință la încheierea actelor de privatizare.

În raport de argumentele menționate

rezultă că actelor de vânzare-cumpărare acțiuni li se aplică prevederile art.

45 (fostul art. 46) din Legea nr. 10/2001, texte invocate în apărarea sa și

neanalizate în considerentele hotărârii atacate.

Lipsa de temei legal a hotărârii

pronunțate decurge și în privința nulității actului de înstrăinare și a actelor

încheiate în procedura de privatizare a SC E. SA Prahova, respectiv a

contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 250/1995 și nr. 495/1995.

Sub acest aspect, recurenta a arătat

că, niciodată intimații- reclamanți nu au indicat ce act de înstrăinare a

imobilului în litigiu este lovit de nulitate absolută și nici instanța de apel

nu a individualizat actul de înstrăinare a cărei nulitate absolută a

constatat-o.

Hotărârea instanței de apel este

nelegală și pentru că, în speță nu este aplicabil principiul de drept civil

resoluto

iure dantis, resolvitur ius accipiens

, între cele două acte juridice

neexistând nici o legătură juridică.

Actul de preluare de către stat a

imobilului în litigiu, actul principal a avut ca obiect înstrăinarea imobilului

în litigiu.

Actele subsecvente au fost întocmite

în procedura de privatizare și au avut ca obiect vânzarea-cumpărare de acțiuni,

iar nu de active.

Actul principal a avut ca părți, pe

de o parte autorii reclamanților- intimați, iar pe de altă parte Statul Român.

Actele subsecvente au avut ca părți

pe de o parte, FPP 4 Muntenia și F.P.S. București, iar pe de altă parte Asociația

„Morărit și Panificație- PAS”

Pentru aceste motive, recurenta-

pârâtă SC E. SA Prahova, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

atacate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 745/2003,

pronunțată de Tribunalul Prahova.

Prin recursul declarat S.I.F.

Muntenia SA a susținut că cererea de constatare a nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 250/1995 este neîntemeiată,

întrucât contractul a cărui anulare a solicitat-o reclamantul are ca obiect

vânzare de acțiuni și nu bunuri imobile.

Recurenta A.V.A.S. a critica decizia

pronunțată în apel în temeiul art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de

nelegalitate, recurenta a susținut că instanța de apel nu era competentă să

soluționeze capătul de cerere din acțiune privind nulitatea actelor întocmite

în procesul de privatizare, respectiv contractele de vânzare-cumpărare de

acțiuni nr. 495/1995 și nr. 250/1995 întrucât potrivit art. 3 pct. 4 C. com.,

vânzările și cumpărările de acțiuni ale societăților comerciale sunt fapte

obiective de comerț.

De asemenea, s-a reținut greșit

incidența art. 46 din Legea nr. 10/2001, deoarece obiectul contractelor de

vânzare-cumpărare îl constituie acțiuni și nu active și în mod greșit instanța

de apel a dispus constatarea nulității acestor contracte.

Primăria municipiului Ploiești prin

primar prin recursul declarat fondat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., a susținut că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă

că imobilul în litigiu este evidențiat în patrimoniul SC E. SA Prahova, astfel

încât în mod greșit instanța de apel a dispus obligarea acesteia la restituire,

solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și

respingerea acțiunii ca introdusă față de o persoană fără calitate procesuală.

Examinând criticile formulate în

raport cu aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte, constată că recursurile declarate sunt întemeiate pentru

considerentele ce succed.

În conformitate cu prevederile art.

315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor dezlegate precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În speță, prin decizia de casare s-a

dispus ca instanța de trimitere să completeze probatoriul, pentru stabilirea

situației de fapt, în raport cu care se va dispune acordarea de măsuri

reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, asigurându-se posibilitatea de

folosire a imobilului construit.

Dovezile administrate în cauză sunt

insuficiente pentru a stabili o situație de fapt și de drept corectă.

Aplicabilitatea art. 27 din Legea

nr. 10/2001, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două elemente:

preluarea proprietății cu titlu valabil și faptul evidențierii în patrimoniul

unei societăți comerciale privatizare cu respectarea dispozițiilor legale.

În cadrul procesului de privatizare

recurenta SC E. SA Prahova, fostă Asociația „Morărit și Panificație” Prahova a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 250 din 15 iunie 1995, cu

Fondul Proprietății Private 4 Muntenia, având ca obiect un număr de 224.607

acțiuni cu o valoare nominală a 25.000 lei fiecare, în sumă totală de

5.615.175.000 lei, reprezentând 30% din capitalul social SC E. SA Prahova.

Proprietatea asupra acțiunilor

vândute se va transmite la data depunerii certificatelor de proprietate FPP 4

Muntenia.

La data de 31 august 1995 între

Fondul Proprietății de Stat, în calitate de vânzător și A.M.P. Prahova în calitate

de cumpătător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.495, prin

care vânzătorul vinde un nr. de 557.329 acțiuni cu o valoare nominală de 25.000

lei fiecare, în sumă totală de 13.933.225.000 lei reprezentând 70% din

capitalul social al SC E. SA Prahova.

Din adresa Oficiului Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, înregistrată sub nr. 48092 din 31

iulie 2006 (f.223 dosar 11005/2005 al Curții de Apel Ploiești) rezultă că la

data de 30 aprilie 2001, când recurenta SC E. SA Prahova a fost notificată de

reclamanții-intimați, reiese că A.P.A.P.S. (fost F.P.S.) era acționar la

această societate.

Reclamanții au solicitat nulitatea

actelor juridice efectuate în procesul de privatizare, deoarece ca efect al

acestora imobilul s-a transmis în patrimoniul recurentei SC E. SA Prahova.

Acest capăt de cerere are ca temei de drept prevederile art. 46 din Legea nr.

10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii.

În considerentele hotărârii sale,

instanța de apel, a reținut fără nici o altă motivare, că actul principal de

preluare a imobilului atrage și nulitatea actelor juridice subsecvente.

Hotărârea nu cuprinde considerentele

privind cauza ilicită, reaua-credință și încălcările dispozițiilor legale în

materia privatizării.

Sub acest aspect, instanța de apel,

avea obligația să examineze regimul juridic al actelor efectuate în cadrul

procesului de privatizare, dacă sunt supuse regimului comun sau după caz

regimului juridic stabilit prin dispozițiile legii speciale, dacă obiectul acestora

îl constituie activele imobiliare ale societății, chiar și pentru ipoteza în

care imobilul a fost preluat fără titlu valabil.

Era imperios necesar să se

stabilească dacă recurenta pârâtă A.P.A.P.S., era acționar sau asociat

minoritar al unității care deține imobilul și dacă valoarea acțiunilor sau

părților sociale deținute de această recurentă este mai mare sau egală cu

valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

De asemenea, dacă imobilul face

parte din patrimoniul recurentei pârâte SC E. SA Prahova, urmare privatizării

prin vânzare-cumpărare de acțiuni și nu de active.

Este nefondată critica recurentei

A.V.A.S. privind necompetența instanței de apel de a soluționa capătul de

cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în

procesul de privatizare.

Capătul de cerere din acțiunea

reclamanților având ca obiect constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare are ca temei de drept prevederile art. 46 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii.

În speță însă, acest capăt de cerere

are caracter accesoriu, soluționarea lui depinzând esențial și nemijlocit de

rezolvarea cererii prin care reclamanții au solicitat restituirea imobilului.

Instanța de trimitere, va analiza și

celelalte critici invocate, referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 20

alin. (1) și art. 46 din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data introducerii

acțiunii), cât și critica lipsei calității procesuale pasive a recurentei

pârâte Primăria municipiului Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâtele SC E.

SA, S.I.F. Muntenia, A.V.A.S. și Primăria municipiului Ploiești împotriva

deciziei nr. 226 din 19 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie

2007.