ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 394/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții P.R. și S.G. au chemat în judecată pe pârâtele SC E. SA Prahova, Primăria municipiului Ploiești, A.P.A.P.S. București și SIF Muntenia, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie constatată nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare a imobilului situat în municipiul Ploiești, și să fie obligate pârâtele să le restituie în natură imobilul (teren și construcții), iar brutăria să fie repusă în stare de funcționare. Prin sentința nr. 745 din 19 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, au fost respinse excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte, precum și acțiunea, astfel cum a fost precizată.

După două cicluri procesuale, prin decizia nr. 219 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie au fost admise excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Ploiești, precum și apelul declarat de contestatorii P.R. și S.G. și a fost schimbată în tot sentința tribunalului, în sensul că a fost admisă acțiunea și a fost dispusă restituirea în natură către contestatori a terenului în suprafață de 1671 mp și a construcțiilor situate pe acesta, din Ploiești, județul Prahova. Înțelesul dispozitivului deciziei a fost lămurit, prin încheierea din 9 decembrie 2008 a aceleiași instanțe, în sensul că a fost dispusă restituirea imobilului de către pârâta SC E. SA Ploiești.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâtele Primăria municipiului Ploiești, SC E. SA Ploiești și A.V.A.S. Prin recursul său, Primăria municipiului Ploiești a susținut că nu are calitate procesuală pasivă. Pârâta SC E. SA Ploiești și-a încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

și a susținut, în esență, că nu au fost respectate dispozițiile cuprinse în decizia de casare nr. 6804 din 18 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție; că instanța de trimitere a respins greșit probele cu înscrisuri și expertiză tehnică, încălcându-i astfel dreptul la apărare; că reclamanții nu și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 și nici în întinderea dreptului de proprietate; că imobilul nu poate fi restituit în natură, fiind integral privatizată, iar construcțiile nefiind identice cu cele preluate în baza Legii nr. 119/1949 și că ele ocupă integral terenul a cărui restituire a fost solicitată.

Prin recursul declarat, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. a susținut că nu are calitate procesuală pasivă, neputând restitui în natură terenul și construcțiile ce formează obiectul litigiului. Recursurile vor fi admise, pentru considerentele ce vor urma. Prin decizia atacată cu cele trei recursuri, curtea de apel a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1671 mp, fără a-l individualiza prin menționarea vecinătăților și a construcțiilor aflate pe el, fără a preciza numărul construcțiilor, compunerea și afectațiunea lor, ceea ce constituie o nepronunțare în totalitate asupra obiectului acțiunii. Pe de altă parte, conform art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Or, în prezenta cauză, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite. Pârâta SC E. SA Ploiești a susținut că imobilul nu poate fi restituit în natură deoarece construcțiile nu sunt identice cu cele preluate prin Legea nr. 119/1949 și că acestea ocupă integral imobilul. Totodată, în cauză, din expertizele efectuate în primă fază procesuală nu rezultă suficiente elemente pentru individualizarea terenului prin vecinătăți, a construcțiilor, stabilirea compunerii, afectațiunii lor și a existenței acestora la data preluării de către stat.

Pentru lămurirea acestor aspecte era necesară administrarea, chiar și din oficiu, a probelor cu expertize tehnice referitoare la teren și la construcții, probe greșit respinse de instanța de apel, chiar dacă în cea de-a doua decizie de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, nu s-a făcut referire la aceste probe, instanța de trimitere putând administra orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri. În consecință, recursurile urmează a fi admise, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată decizia curții de apel, astfel cum a fost îndreptată și a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea probelor cu cele două expertize la care s-a făcut referire, precum și a oricăror alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

Având în vedere motivele ce determină casarea deciziei, urmează a fi analizate, cu ocazia rejudecării, celelalte critici formulate de recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele A.V.A.S., Primăria municipiului Ploiești și SC E. SA împotriva deciziei nr. 219 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 9 decembrie 2008 a aceleiași instanțe, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.