ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2138/2005

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Procurorul General al Parchetului pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în conformitate cu art. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C.

proc. civ. precum și al art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 modificată și

aprobată prin Legea nr. 195 din 26 mai 2004, a declarat recurs în anulare

împotriva deciziei nr. 1959 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba-Iulia,

secția civilă, prin care s-a menținut sentința nr. 613 din 22 iulie 2003, a

Judecătoriei Hunedoara considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința nr. 613 din 22 iulie

2003 a admis în parte acțiunea reclamanților S.I. și J.G., astfel cum a fost

precizată și a obligat Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara, Ministerul

Administrației și Internelor, C.N.A.S. și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie

reclamanților sumele reținute cu titlu de contribuție la fondul asigurări lor

sociale de sănătate în procent de 7% din salariul brut lunar, din perioada 1

martie 2000–20 noiembrie 2002, actualizate prin aplicarea indicelui de inflație

pentru fiecare lună, până la data executării hotărârii și a respins acțiunea

față de C.N.A.S. și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. De asemeni a fost respinsă și cererea

de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București împotriva

C.N.A.S. București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că

începând cu data de 1 ianuarie 2000, reclamanților, în calitate de salariați ai

Inspectoratului județean de Poliție Hunedoara și ai Ministerului de Interne li

s-a reținut contribuția de 7% la fondul asigurărilor sociale de sănătate deși

din interpretarea art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul

cadrelor militare, ale art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 și ale

art. 3 din H.G. nr. 270/1999, acordarea asistenței medicale gratuite nu este

condiționată de plata contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale de

sănătate. Aceste acte normative cu caracter special sunt derogatorii față de

normele generale impuse în Legea nr. 145/1997, care constituie dreptul comun în

domeniu.

Pe de altă parte, instanța a considerat că pretențiile

reclamanților sunt justificate numai până la data de 20 noiembrie 2002, când au

intrat în vigoare prevederile O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea și

funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, care prin

dispozițiile art. 108 alin. (1) a abrogat prevederile Legii nr. 146/1997 precum

și orice alte dispoziții contrare.

Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1959

din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă, care a respins

ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor

și Inspectoratului de Poliție al județului Hunedoara.

Considerând că hotărârile judecătorești mai sus arătate au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii Procurorul General a declarat

recurs în anulare, arătând în esență, că reclamanții, în perioada de referință,

beneficiau de oportunitățile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 270/1990 precum

și de cele prevăzute de art. 3 din același act normativ dar numai în condițiile

Legii nr. 145/1997 condiționat de achitarea cotelor de contribuție lunare din

fondul asigurărilor sociale de sănătate sau dacă făceau dovada că se încadrează

în categoriile de persoane care, potrivit legii erau scutite de plata

contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor

cuprinse în actele normative în ordinea lor cronologică, rezultă că reclamanții

au dreptul la asistența medicală gratuită numai dacă dovedesc că li se fac

rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

De altfel, în Legea nr. 80/1995 nici nu se putea prevedea

expres obligația de plată a contribuției la fondul de asigurări sociale de

sănătate pentru polițiști, de vreme ce Legea cadru a asigurărilor de sănătate

nr. 145 a fost adaptată ulterior, în anul 1997 și a intrat în vigoare în anul

1998.

În legea cadru se prevede obligativitatea asigurării pentru

toți cetățenii români, străini și apatrizi cu reședința în România, fiind

exceptate numai categoriile de persoane nominalizate în art. 6 și art. 55 din

lege, de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Aceasta

evidențiază cu prisosință intenția legiuitorului ca polițiștii să aibă calitatea

de asigurați, condiționat de plata contribuției de asigurări de sănătate.

În consecință s-a solicitat admiterea recursului în anulare

și casarea hotărârilor criticate, cu respingerea pe fond a acțiunii

reclamanților.

Recursul în anulare este inadmisibil.

Prin O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, intrată în vigoare la

28 august 2003 s-au abrogat dispozițiile art. 330-330

4

referitoare

la recursul în anulare.

Prin art. II alin. ultim din O.U.G. nr. 58/2003 se statuează

că hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a ordonanței rămân

supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost

pronunțate.

Recursul în anulare, ca o cale extraordinară de atac putea

fi introdus în temeiul art. 330

1

C. proc. civ., în termen de 1 an de

la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.

Din coroborarea textelor de referință se poate reține că

recursul în anulare poate fi introdus numai în privința hotărârilor rămase

irevocabile până la data intrării în vigoare a ordonanței (28 august 2003)

deoarece termenul de 1 an înlăuntrul căruia se putea introduce această cale

extraordinară de atac opera de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În speță, sentința civilă nr. 613 din 22 iulie 2003 a rămas

irevocabilă așa cum se precizează în chiar motivarea recursului în anulare, la

data de 6 octombrie 2003 când s-a pronunțat decizia nr. 1959.

Ori, în raport de această dată la care hotărârea a rămas

irevocabilă, recursul în anulare nu mai putea fi formulat, deoarece era abrogat

prin O.U.G. nr. 58/2003, astfel că principiul instituit de alin. ultim al art.

II din ordonanță nu mai putea opera.

În acest context, recursul în anulare urmează a fi respins

ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva deciziei nr. 1959 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă, și a sentinței nr. 613 din 22 iulie 2003 a Tribunalului Hunedoara,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.