ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3816/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 26 ianuarie 2005, reclamanta M.V.

a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună

anularea hotărârii nr. 12462 din 9 decembrie 2005 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea

calității de beneficiar al prevederilor cestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că împreună cu mama sa naturală, a fost refugiată

din localitatea Valea Drăganului, în localitatea Beiuș, în condițiile în care

localitatea de domiciliu se afla în zona de graniță cu partea din teritoriu

ocupată de trupele maghiare, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940.

Prin sentința nr. 62 din 24

martie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei M.V.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză,

rezultă anumite neconcordanțe, cum ar fi faptul că mama naturală a reclamantei

s-a refugiat la data de 8 august 1942, în localitatea Beiuș, după care s-a

reîntors în localitatea Valea Drăganului, unde a născut-o pe reclamantă, la 17

septembrie 1942.

Totodată, instanța de fond a

reținut faptul că materialul probator aflat la dosarul cauzei nu evidențiază

persecuția etnică care ar fi determinat refugiul. S-au mai reținut, de

asemenea, neconcordanțele dintre înscrisurile eliberate de Arhivele Naționale

și declarațiile unor martori referitor la refugierea mamei naturale a

reclamantei, înainte și după data nașterii acesteia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta M.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta arată că

persecuția etnică s-a manifestat prin atitudinea ostilă față de familia sa,

manifestată de grănicerii maghiari de la pichetul aflat în apropierea

locuinței, care l-au urmărit sistematic pe tatăl său, pătrundeau în locuință,

de unde sustrăgeau produse agricole și au lovit-o pe mama sa.

Cu privire la întoarcerea

mamei sale în localitatea Valea Drăganului, arată că aceasta era la o vârstă

tânără, cunoștea zona, iar tatăl său, împreună cu sora mai mare a recurentei,

părăsiseră deja localitatea, ajungând în localitatea Tălmaciu, județul Sibiu,

unde, de altfel, ulterior s-a refugiat și mama naturală a recurentei, împreună

cu aceasta.

În completarea materialului

probator, recurenta a depus la dosarul cauzei, declarațiile autentificate ale

martorilor R.E., N.I. și G.F., mama reclamantei prin înfiere.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu

[art. 1 lit. c)].

Prin Normele pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, s-a precizat că

prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana

care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat

ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui

tratat bilateral.

În cauză se observă că, prin

întregul material probator administrat, recurenta a făcut dovada că, împreună

cu mama sa naturală, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a

persecuțiilor de natură etnică exercitate.

Astfel, din actele dosarului

cauzei, rezultă în mod clar persecuțiile de natură etnică la care a fost supusă

recurenta și familia acesteia, care au determinat refugierea din localitatea de

domiciliu.

Neconcordanțele la care se

face referire în hotărârea instanței de fond, au fost lămurite prin materialul

probator administrat în mod suplimentar și nu sunt de natură să determine

înlăturarea recurentei de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000.

Urmează să se dispună

admiterea recursului și să se modifice sentința atacată, în sensul admiterii

acțiunii reclamantei și anulării hotărârii Casei Județene de Pensii Bihor, cu

obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască recurentei,

calitatea de persoană refugiată, în sensul Legii nr. 189/2000, pentru perioada

15 noiembrie 1942 - 15 noiembrie 1944, începând cu data de 1 decembrie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.V. împotriva sentinței nr. 62 din 24 martie 2006 a Curții de Apel Oradea,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și

în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta M.V. Anulează hotărârea nr.

12462 din 9 decembrie 2005 a Casei Județene de Pensii Bihor.

Obligă pe pârâtă să emită o

nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000, pentru perioada 15 noiembrie 1942 - 15 noiembrie 1944, cu

începere de la 1 decembrie 2005.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 noiembrie 2006.