ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3812/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 24 februarie 2005, reclamanta T.V.

a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună

anularea hotărârii nr. 10676 din 29 octombrie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că s-a născut în perioada de refugiu a părinților

săi, ca urmare a ocupării Ardealului de Nord, de către trupele maghiare și că a

suferit aceleași lipsuri și privațiuni ca și aceștia.

Prin sentința nr. 56/CA/2006-PI

din 20 martie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei T.V., a anulat hotărârea nr.

10676 din 29 octombrie 2004, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, pe

care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamanta s-a născut la data de 3 august 1942, în localitatea

Nimăiești, după ce părinții săi au părăsit localitatea de domiciliu (Gepiu),

datorită persecuțiilor etnice la care au fost supuși după cedarea Ardealului de

Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul recursului se

susține că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, reclamanta nefiind

îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de actele normative

menționate, întrucât nu era născută la data părăsirii localității Gepiu de

către părinții săi și ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fie

strămutată.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate

decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate,

precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a

unui tratat bilateral.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană

strămutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile

respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod

indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și care au suferit,

astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Înscrisurile aflate la

dosarul cauzei, inclusiv declarațiile martorilor T.G. și B.M., confirmă faptul

că reclamanta s-a născut la data de 3 august 1942, în localitatea Nimăiești,

după ce în septembrie 1940, părinții săi au fost obligați să se refugieze din

localitatea Gepiu, ca urmare a persecuțiilor de natură etnică exercitate după

cedarea Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena.

În cauză, este de

necontestat că reclamanta T.V., deși născută ulterior datei la care părinții

săi au fost nevoiți să părăsească localitatea de domiciliu, a suportat aceleași

consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa, ca urmare

a persecuțiilor etnice exercitate.

Dacă legiuitorul a înțeles

să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor al persoanei strămutate,

așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, a fortiori trebuie să

beneficieze de drepturile compensatorii acordate, și copilul născut în perioada

de strămutare a părinților.

Prin urmare, se constată că

instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, reținând corect

situația de fapt și interpretând în mod judicios dispozițiile legale aplicabile.

Pe cale de consecință, recursul declarat este nefondat și va fi respins ca

atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 56/CA/2006-PI din 20

martie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2006.