ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea
contenciosului administrativ la data de 27 iulie 2005, reclamantul A.I. a
solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună
anularea hotărârii nr. 12059 din 3 iunie 2005, prin care i s-a respins cererea
privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat, în esență, că urmare a aplicării Dictatului de la Viena din 1940, a fost strămutat din motive etnice, din Oradea, și nu din localitatea Gepiu,
cum greșit a reținut pârâta. Apreciază că este îndreptățit să beneficieze de
drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, dar pârâta i-a respins cererea.
Prin sentința nr. 247/CA/2005 - PI
din 3 octombrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios
administrativ, a admis acțiunea reclamantului A.I., a anulat hotărârea nr. 12059
din 3 iunie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, pe care a
obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,
cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada ianuarie 1941 - 6
martie 1945, cu acordarea drepturilor cuvenite, începând cu data de 1 februarie
2004.
Pentru a se pronunța în acest sens,
instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că
reclamantul a făcut dovada că a fost strămutat, din motive etnice, din
localitatea de domiciliu, în Ungaria. Astfel, din declarațiile de martor și
înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul, împreună cu familia, a
fost strămutat în perioada ianuarie 1941 - mai 1945, în localitatea Szentes din
Ungaria, de unde au revenit în localitatea Gepiu și apoi în Oradea.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta consideră că instanța de
fond a pronunțat o sentință greșită, întrucât reclamantul nu a făcut dovada
motivului pentru care familia sa a plecat din localitatea de domiciliu, într-o
altă localitate aflată pe teritoriul Ungariei. Totodată, recurenta apreciază că
reclamantul nu a probat persecuția etnică, în condițiile în care tatăl său a
lucrat în continuare, ca factor poștal în cadrul Poștei Maghiare, beneficiind
de locuință de serviciu și salarizare.
Examinându-se sentința atacată, în
raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu
dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat,
pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de
prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor
instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și
aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Totodată, prin art. 6
1
din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se
prevede că dovada situațiilor la care se referă ordonanța menționată, se face
cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta
nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Analiza materialului probator
administrat în cauză evidențiază faptul că reclamantul a făcut dovada faptului
că, împreună cu părinții, în perioada ianuarie 1941 - mai 1945, a fost strămutat în localitatea Szentes din Ungaria. Atât declarațiile martorilor M.F. și F.A.,
cât și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, demonstrează că strămutarea s-a
datorat persecuției etnice.
Instanța nu poate reține motivul
invocat în recurs, potrivit căruia reclamantul nu a făcut dovada persecuției
etnice, în condițiile în care în declarațiile martorilor, menționate, se
specifică în mod expres acest lucru.
Rezultă că instanța de fond a
pronunțat o sentință legală și temeinică, apreciind corect materialul probator
administrat în cauză, în raport cu dispozițiile actelor normative incidente,
urmând ca recursul declarat să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 247/CA-PI din 3 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 30 martie 2006.