ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1428/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 19 august 2002, M.A. a

chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând să se dispună

anularea hotărârii nr. 2134 din 13 august 2002, prin care Comisia constituită

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, i-a respins cererea de recunoaștere a calității

de beneficiar al acestui act normativ, ca nelegală.

De asemenea, a cerut obligarea

pârâtei să-i recunoască dreptul pretins, cu consecința acordării indemnizației

cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că urmare a aplicării Dictatului de la Viena, familia sa a fost

strămutată din localitatea de domiciliu, la Iako-Nagybajom, din Ungaria, unde

tatăl său a trebuit să lucreze în serviciul Căilor Ferate Regale Ungare, dar

într-o funcție inferioară.

A precizat că măsura respectivă a

încetat abia la 28 decembrie 1944, când toți membrii familiei s-au reîntors în

România.

Deși a prezentat în sprijinul

cererii, înscrisuri oficiale care atestă faptul strămutării pentru motive

etnice în perioada 15 august 1940 – 28 decembrie 1944, funcționarii autorității

publice pârâte consideră eronat că nu este îndreptățit la recunoașterea

dreptului pretins, prevăzut de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

civilă nr. 565/CA din 28 octombrie 2002, a admis acțiunea și a anulat actul

administrativ supus controlului jurisdicțional.

Totodată, a obligat pe pârâtă să

recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În esență, instanța a reținut că

tatăl reclamantului, angajat al Căilor Ferate Române, a fost strămutat în

Ungaria, unde M.A. a suportat, alături de ceilalți membrii ai familiei, toate

privațiunile impuse prin această măsură abuzivă a autorităților hortyste ale

vremii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.

Recurenta a susținut că în mod

greșit prima instanță a admis acțiunea, deoarece plecarea familiei M. în

Ungaria, a avut loc ca urmare a opțiunii exprimate de tatăl reclamantului, care

astfel și-a continuat activitatea desfășurată în cadrul Căilor Ferate Române.

Că, deci, nu poate fi vorba de privațiuni și suferințe, ci de o situație

privilegiată, rezultând din condițiile superioare de locuit, serviciu,

salarizare.

În sprijinul apărării sale, Casa

Județeană de Pensii Bihor a mai invocat Precizările C.N.P.A.S. nr. 1026/2002,

care exceptează de la beneficiul legii, persoanele ai căror părinți au fost

detașați sau transferați în interesul serviciului, la stațiile de cale ferată

din Ungaria (M.A.V.).

Recursul este nefondat.

Din declarația autentică a

martorului M. I., precum și din înscrisurile de stare civilă depuse de

reclamant la dosar rezultă fără echivoc transferul forțat al lui M.T., angajat

al Căilor Ferate Române, în serviciul Căilor Ferate Regale Uungare, dispus de autoritățile

hortyste după ocuparea Ardealului de Nord.

Ca urmare a acestei măsuri, întreaga

familie a reclamantului a fost strămutată din localitatea Băbeni, județul

Sălaj, în localitatea Iako-Nagybajom, de unde s-a reîntors la 28 decembrie

1944.

Contrar afirmațiilor care se fac în

recurs, nu s-a dovedit câtuși de puțin în dosar, existența unor condiții de

viață superioare pe perioada strămutării și nici a unui acord din partea lui

M.T., cu privire la transferul decis unilateral de către autoritățile de ocupație.

Măsura respectivă, viza îndeosebi,

persoane de origine etnică română și refuzul de conformare ar fi determinat, în

mod cert, agravarea situației familiei celui transferat forțat.

Cât privește Precizările C.N.P.A.S.

nr. 1026/2002, se apreciază că ele adaugă la lege și restrâng nepermis sfera

persoanelor îndreptățite la recunoașterea calității de beneficiar al

prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În consecință, legal și temeinic,

prima instanță a înlăturat aceste precizări din soluția dată procesului.

Față de considerentele expuse în

cele de preced și de inexistența unor motive de casare de ordine publică, ce ar

putea fi invocate chiar din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 565/CA/2002 - P din

28 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 aprilie 2003.