Decizia nr. 4453/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 246/2003 a Curții de Apel Oradea

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 septembrie 2003, reclamantul M.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii emise de aceasta, cu nr. 4919 din 11 aprilie 2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl său, lucrător C.F.R., a fost obligat să se mute în cantonul MAV com. Koba, aflat pe teritoriul ungar și împreună cu el toată familia, fiindu-le interzisă folosirea limbii române. Prin sentința civilă nr. 246 din 9 iunie 2003, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, constituind o modalitate de persecuție etnică, chiar dacă aceasta a fost determinată de schimbarea locului de muncă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, care a susținut că transferul în interesul serviciului, la stațiile Căilor Ferate din Ungaria, nu reprezintă o persecuție etnică, persoana în cauză nefiind obligată să accepte. Recursul nu este fondat. Prin dispozițiile O.G.

nr. 105/1999, aprobată de Legea nr. 189/2000, legiuitorul a înțeles să instituie o reparație patrimonială în favoarea persoanelor, cetățeni români care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care se enumeră și strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu. Din probele administrate în cauză a rezultat că tatăl reclamantului, M.M., lucrător C.F.R., după momentul ocupării Ardealului de Nord, a fost obligat să-și părăsească domiciliul, orașul Carei și locul de muncă și să lucreze în cadrul Căilor Ferate Maghiare, în localitatea Koba. Împreună cu el s-a aflat întreaga familie care, altfel, ar fi fost lipsită de mijloace de subzistență.

Nu numai că plecarea din localitatea de domiciliu s-a făcut forțat, alternativa fiind eventuala refugiere în teritoriul românesc, neocupat, dar această măsură a privit exclusiv populația română din Ardealul de Nord, ceea ce denotă cu evidență, caracterul etnic. Astfel fiind, în mod legal și temeinic, instanța fondului a reținut incidența dispozițiilor Legii nr. 189/2000, fiind făcută dovada persecuției entice, prin mutarea forțată. Că este așa, o dovedește în plus revenirea în țară a întregii familii, în anul 1945, o dată cu retrocedarea teritoriilor românești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 246 CA - P din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2003.