ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4453/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4453/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 24
septembrie 2003, reclamantul M.M. a chemat în judecată
Casa Județeană de Pensii Bihor,
solicitând anularea hotărârii emise de aceasta, cu nr. 4919 din 11 aprilie 2003
și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr.
105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale,
reclamantul a susținut că după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl său, lucrător
C.F.R., a fost obligat să se mute în cantonul MAV com. Koba, aflat pe
teritoriul ungar și împreună cu el toată familia, fiindu-le interzisă folosirea
limbii române.
Prin sentința civilă nr. 246 din 9
iunie 2003, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea
contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de
beneficiar al O.G. nr. 105/1999.
Pentru a hotărî astfel, instanța a
reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,
strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, constituind o
modalitate de persecuție etnică, chiar dacă aceasta a fost determinată de
schimbarea locului de muncă.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs
Casa
Județeană de Pensii Bihor, care a susținut că transferul în interesul
serviciului, la stațiile Căilor Ferate din Ungaria, nu reprezintă o persecuție
etnică, persoana în cauză nefiind obligată să accepte.
Recursul nu este fondat.
Prin dispozițiile O.G. nr. 105/1999,
aprobată de Legea nr. 189/2000, legiuitorul a înțeles să instituie o reparație
patrimonială în favoarea persoanelor, cetățeni români care în perioada
regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie
1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care se enumeră
și strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Din probele administrate în cauză a
rezultat că tatăl reclamantului, M.M., lucrător C.F.R., după momentul ocupării
Ardealului de Nord, a fost obligat să-și părăsească domiciliul, orașul Carei și
locul de muncă și să lucreze în cadrul Căilor Ferate Maghiare, în localitatea
Koba. Împreună cu el s-a aflat întreaga familie care, altfel, ar fi fost
lipsită de mijloace de subzistență.
Nu numai că plecarea din localitatea
de domiciliu s-a făcut forțat, alternativa fiind eventuala refugiere în
teritoriul românesc, neocupat, dar această măsură a privit exclusiv populația
română din Ardealul de Nord, ceea ce denotă cu evidență, caracterul etnic.
Astfel fiind, în mod legal și
temeinic, instanța fondului a reținut incidența dispozițiilor Legii nr.
189/2000, fiind făcută dovada persecuției entice, prin mutarea forțată. Că este
așa, o dovedește în plus revenirea în țară a întregii familii, în anul 1945, o
dată cu retrocedarea teritoriilor românești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 246 CA - P din 9
iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 5 decembrie 2003.