ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4453/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4453/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 septembrie 2003, reclamantul M.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii emise de aceasta, cu nr. 4919 din 11 aprilie 2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl său, lucrător C.F.R., a fost obligat să se mute în cantonul MAV com. Koba, aflat pe teritoriul ungar și împreună cu el toată familia, fiindu-le interzisă folosirea limbii române. Prin sentința civilă nr. 246 din 9 iunie 2003, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G.
nr. 105/1999. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, constituind o modalitate de persecuție etnică, chiar dacă aceasta a fost determinată de schimbarea locului de muncă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, care a susținut că transferul în interesul serviciului, la stațiile Căilor Ferate din Ungaria, nu reprezintă o persecuție etnică, persoana în cauză nefiind obligată să accepte. Recursul nu este fondat. Prin dispozițiile O.G.
nr. 105/1999, aprobată de Legea nr. 189/2000, legiuitorul a înțeles să instituie o reparație patrimonială în favoarea persoanelor, cetățeni români care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care se enumeră și strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu. Din probele administrate în cauză a rezultat că tatăl reclamantului, M.M., lucrător C.F.R., după momentul ocupării Ardealului de Nord, a fost obligat să-și părăsească domiciliul, orașul Carei și locul de muncă și să lucreze în cadrul Căilor Ferate Maghiare, în localitatea Koba. Împreună cu el s-a aflat întreaga familie care, altfel, ar fi fost lipsită de mijloace de subzistență.
Nu numai că plecarea din localitatea de domiciliu s-a făcut forțat, alternativa fiind eventuala refugiere în teritoriul românesc, neocupat, dar această măsură a privit exclusiv populația română din Ardealul de Nord, ceea ce denotă cu evidență, caracterul etnic. Astfel fiind, în mod legal și temeinic, instanța fondului a reținut incidența dispozițiilor Legii nr. 189/2000, fiind făcută dovada persecuției entice, prin mutarea forțată. Că este așa, o dovedește în plus revenirea în țară a întregii familii, în anul 1945, o dată cu retrocedarea teritoriilor românești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 246 CA - P din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.