ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4453/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 24

septembrie 2003, reclamantul M.M. a chemat în judecată

Casa Județeană de Pensii Bihor,

solicitând anularea hotărârii emise de aceasta, cu nr. 4919 din 11 aprilie 2003

și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a susținut că după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl său, lucrător

C.F.R., a fost obligat să se mute în cantonul MAV com. Koba, aflat pe

teritoriul ungar și împreună cu el toată familia, fiindu-le interzisă folosirea

limbii române.

Prin sentința civilă nr. 246 din 9

iunie 2003, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de

beneficiar al O.G. nr. 105/1999.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, constituind o

modalitate de persecuție etnică, chiar dacă aceasta a fost determinată de

schimbarea locului de muncă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs

Casa

Județeană de Pensii Bihor, care a susținut că transferul în interesul

serviciului, la stațiile Căilor Ferate din Ungaria, nu reprezintă o persecuție

etnică, persoana în cauză nefiind obligată să accepte.

Recursul nu este fondat.

Prin dispozițiile O.G. nr. 105/1999,

aprobată de Legea nr. 189/2000, legiuitorul a înțeles să instituie o reparație

patrimonială în favoarea persoanelor, cetățeni români care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care se enumeră

și strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Din probele administrate în cauză a

rezultat că tatăl reclamantului, M.M., lucrător C.F.R., după momentul ocupării

Ardealului de Nord, a fost obligat să-și părăsească domiciliul, orașul Carei și

locul de muncă și să lucreze în cadrul Căilor Ferate Maghiare, în localitatea

Koba. Împreună cu el s-a aflat întreaga familie care, altfel, ar fi fost

lipsită de mijloace de subzistență.

Nu numai că plecarea din localitatea

de domiciliu s-a făcut forțat, alternativa fiind eventuala refugiere în

teritoriul românesc, neocupat, dar această măsură a privit exclusiv populația

română din Ardealul de Nord, ceea ce denotă cu evidență, caracterul etnic.

Astfel fiind, în mod legal și

temeinic, instanța fondului a reținut incidența dispozițiilor Legii nr.

189/2000, fiind făcută dovada persecuției entice, prin mutarea forțată. Că este

așa, o dovedește în plus revenirea în țară a întregii familii, în anul 1945, o

dată cu retrocedarea teritoriilor românești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 246 CA - P din 9

iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 decembrie 2003.