ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2091/2007

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3

din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Cluj, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

8874/117/2006, în temeiul art. 42 raportat la art. 389 C. proc. pen., s-a

declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de Șt.I.A.

În temeiul art. 192 alin. (3)

C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că prin contestația în anulare formulată de

contestatorul Șt.I.A. s-a solicitat desființarea deciziei penale pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2148/2005, motivat de faptul

ca respectiva cauză ar fi fost soluționată cu nerespectarea procedurii de

citare a contestatorului, acesta susținând că „a primit citația emisă de Înalta

Curte de Casație și Justiție posterior termenului de judecată fixat.”

Conform art. 386 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în cazul în care procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii.

Conform art. 389 alin. (1) C.

proc. pen., contestația în anulare pentru cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C.

proc. pen., se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a

cărei anulare se cere.

Contestatorul Șt.I.A. a

solicitat prin contestația în anulare înregistrată mai sus, anularea deciziei

penale pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2148/2005,

pe motiv că ar fi fost încălcată procedura de citare pentru termenul la care a

fost soluționată cauza.

Din considerentele de mai

sus a rezultat că Înaltei Curți de Casație și Justiție îi revine competența de

a soluționa prezenta contestație în anulare, astfel în temeiul art. 42 raportat

la art. 389 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea acestei instanțe.

Astfel, cauza, având ca

obiect contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar Șt.I.A. a

fost înregistrată la Registratura generală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție sub nr. 542 la 26 ianuarie 2007 și pe rolul Secției Penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 8874/117/2006 la 29 ianuarie 2007.

În motivarea contestației în

anulare, contestatorul petiționar Șt.I.A. a menționat că a formulat o nouă

contestație în anulare împotriva deciziei penale dată de către Înalta Curte de

Casație și Justiție în dosarul penal nr. 2148/2005 prin care solicită

rejudecarea cauzei, deoarece inițial a fost judecată cu lipsă de procedură,

citația emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție sosind la Cluj Napoca, posterior termenului de judecată fixat, solicitând admiterea contestației în

anulare.

Totodată, contestatorul a

mai arătat că a depus în termenul legal contestația în anulare în dosarul nr. 2045/2005

al Curții de Apel Cluj-Napoca, contestația în anulare a expediat-o poștal către

Înalta Curte de Casație și Justiție prin tichetul recomandatei nr. 10867 din 17

octombrie 2006 al Oficiului Poștal 13 Cluj-Napoca.

Contestației în anulare i-au

fost atașate fotocopiile citației emisă la data de 16 mai 2005 de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2148/2005, pentru

termenul din 20 mai 2005, precum și a unui înscris, precum și plicul cu care au

fost expediate de către contestatorul petiționar pe care se găsește ștampila

poștei cu data de 30 octombrie 2006 și mențiunea Recomandatei cu nr. 125024,

contestația în anulare fiind înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 8874/117/2006 la data de 31 octombrie 2006.

În prezenta cauză a fost

atașată o fotocopie a deciziei nr. 3191 din 20 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. 2148/2005.

La termenul din 8 martie

2007, cauza a fost amânată față de lipsa dosarului nr. 2148/2005 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, necesar soluționării cauzei,

dispunându-se adresă la Judecătoria Cluj pentru înaintarea dosarului.

La termenul de astăzi a fost

atașat prezentei cauze dosarul nr. 2148/2005 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, în care a fost pronunțată decizia penală nr. 3191 din

20 mai 2005, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarul Șt.I.A. împotriva deciziei penale nr. 171 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, și a fost obligat recurentul petiționar la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

În considerentele deciziei

mai sus arătate, instanța de recurs a reținut că prin sentința penală nr. 1533

din 11 noiembrie 2004 a Judecătoriei Cluj Napoca a respins plângerea formulată

de petentul Șt.I.A. împotriva rezoluției nr. 369/II/2 din 30 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, ca nefondată.

Prin acea rezoluție s-a

dispus neînceperea urmăririi penale, față de numita D.D. la plângerea

petiționarului Șt.I.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen.

În motivarea sentinței s-a

reținut că rezoluția atacată este temeinică și legală, deoarece în cauză nu se

dovedește că făptuitoarea a întreprins vreo acțiune, frauduloasă de inducere în

eroare a petiționarului ci aceasta a acționat numai pentru a-și îndeplini

atribuțiile de serviciu și deci nu e îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii

reclamate.

Petiționarul nemulțumit de

această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs, cerând condamnarea

făptuitoarei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Prin decizia penală nr. 68

din 8 februarie 2005, Tribunalul Cluj a respins, ca nefondat, recursul declarat

de petiționarul Șt.I.A. împotriva sentinței penale nr. 1533 din 11 noiembrie 2004 a Judecătoriei Cluj Napoca.

În motivarea acelei decizii,

instanța de recurs, după o reexaminare a probelor și actelor dosarului a

reținut că, atât organul de urmărire penală, precum și prima instanță, pe

deplin justificat și legal au soluționat plângerea petentului.

Astfel, s-a constatat că

într-adevăr făptuitoarea din cauză nu l-a indus pe petiționar în nicio eroare (acțiuni

specifice infracțiunii de înșelăciune) că reclamantul Șt.I.A. a fost cel care,

fără echivoc, a depus de bună voie, o cerere privind restituirea unei sume de

bani.

Martorul V.V., directorul de

la cea dată a SC U. SA Cluj a confirmat aceste acțiuni ale petiționarului și în

consecință, întemeiat și legal s-a reținut că, în cauză nu este îndeplinită

latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, de către cea chemată în

judecată, respectiv făptuitoarea D.D. și care, prin activitatea sa și-a

îndeplinit doar atribuțiile legale de serviciu.

Astfel, prin decizia nr. 68

din 8 februarie 2005 a Tribunalului Cluj, a rămas definitivă sentința penală nr.

1533 din 11 noiembrie 2004 a Judecătoriei Cluj.

Petiționarul în continuare,

nemulțumit a declarat un nou recurs (al doilea) și care prin decizia penală nr.

171 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, a fost respins, ca inadmisibil în

raport și cu prevederile art. 416 pct. 6 C. proc. pen.

În continuare, petiționarul

a declarat și împotriva deciziei penale nr. 171 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, recursul de față (al treilea), ce a fost respins, ca inadmisibil, în baza

aceluiași text susmenționat, dar și potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen.

Ca atare, legislația

procesual penală română în vigoare, neprevăzând calea de atac a recursului la

recurs, petiționarul recurent, nu putea exercita această cale, fiind în afara

legii, aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc. pen.

Examinând contestația în

anulare formulată contestatorul petiționar Șt.I.A., Înalta Curte apreciază ca

fiind inadmisibilă contestația în anulare pentru considerentele ce se vor

arăta.

Legiuitorul român a prevăzut

în conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., așa cum a fost modificat

prin Legea nr. 356/2006, cazurile de contestație în anulare, statuând că

împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în

următoarele cazuri:

a) când procedura de citare

a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că

la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului

sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a

fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Totodată, dispozițiile art. 388

din același cod, evidențiază în mod expres termenul de introducere astfel „(1)

Contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e)

poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel

mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți,

în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se

cere. (2) Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi

introdusă oricând.”

De asemenea, în art. 391 C.

proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „(1) Instanța examinează admisibilitatea

în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e),

fără citarea părților. (2) Instanța constatând că cererea de contestație este

făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația

este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun

ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și

dispune citarea părților interesate.”

Înalta Curte, verificând contestația

în anulare formulată de contestatorul petiționar Șt.I.A., actele și lucrările

dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., a constatat că în

cauză contestația în anulare exercitată de contestatorul petiționar, întemeiată

pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., a fost făcută cu depășirea

termenului de 10 zile stipulat de art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Termenul de 10 zile mai sus

menționat este un termen procedural ce se calculează în condițiile art. 186 alin.

(2) și (4) C. proc. pen.

Astfel, „art. 186 alin. (2) la

calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la

care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră

la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.”

Or, așa cum rezultă din analiza

cauzei, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2148/2005,

a fost pronunțată la 20 mai 2005, dată de la care se calculează termenul de 10

zile prevăzut de art. 388 C. proc. pen., în care petiționarul Șt.I.A. putea

formula contestație în anulare și care expira la data de 31 mai 2005,

contestația în anulare formulată de petiționar, fiind expediată la 30 octombrie

2006, conform ștampilei poștei de pe plicul anexat și înregistrată la Tribunalul Cluj pe data de 31 octombrie 2006, așa încât exercitarea căii extraordinare de

atac de către contestatorul petiționar s-a făcut cu depășirea termenului

menționat.

Așadar, în cauză nu este

îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

respectiv aceea cu privire la formularea în termen a contestației în anulare,

condiție a cărei examinare primează, în raport cu analiza motivului de

contestație în anulare invocat și a cărei neîndeplinire, atrage

inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de contestatorul petiționar

Șt.I.A.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul petiționar Șt.I.A. împotriva deciziei penale nr. 3191 din 20 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar ȘT.I.A. împotriva

deciziei penale nr. 3191 din 20 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul

petiționar la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 aprilie 2007.