ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10720/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10720/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința 317 din 12 martie 2004

Tribunalul Timiș a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de C.P.

împotriva Primăriei Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, prin care contestatorul a solicitat anularea dispoziției 2476 din 8

decembrie 2003 emisă de Primarul Municipiului Timișoara ca fiind nelegală și

netemeinică, și obligarea Consiliului local la plata sumei de 20.000 dolari SUA

cu titlu de despăgubiri pentru lucrările de amenajare a imobilului, situat în

Timișoara.

În motivarea acțiunii, contestatorul

a arătat că socrul său T.J. a cumpărat de la W.C. și G. la data de 28 martie

1962 printr-un înscris sub semnătură privată cu prețul de 35.000 lei imobilul

de la adresa de mai sus, care nu avea destinație de locuință ci de atelier.

Pentru că la acea vreme imobilul era cuprins în planul de sistematizare al

Municipiului Timișoara, nu a fost posibil o întabulare a dreptului de

proprietate al cumpărătorului. După preluarea folosinței, cumpărătorul a efectuat

amenajarea imobilului ca locuință și l-a folosit ca atare până în 1952, când a

fost trecut în proprietatea statului de la persoana, respectiv vânzătorul care

figura în C.F.

Pentru a pronunța sentința,

Tribunalul Timiș a reținut că nici reclamantul și nici socrul său nu au

calitatea de proprietari tabulari, aspect evidențiat chiar în conținutul

contestației, pentru a fi calificați ca persoane îndreptățite la acordarea

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.

Curtea de Apel Timișoara prin

decizia 1287 din 8 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul contestatorului

C.P., reținând în plus față de instanța de fond că reclamantul nu a administrat

dovezi suplimentare care să-i justifice calitatea de persoană îndreptățită la

acordarea măsurilor reparatorii, iar faptul că socrul reclamantului a cumpărat

imobilul printr-un act sub semnătură privată, nu-i conferea contestatorului

dreptul de a solicita despăgubiri, pentru lucrările de amenajare, în temeiul

Legea nr. 10/2001.

În motivarea recursului declarat în

termen și fondat în drept pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., C.P. arată în

esență că în mod abuziv i s-a refuzat întabularea dreptului de proprietate, și

că după scoaterea sa forțată din imobil, fără a primi despăgubirile aferente

lucrărilor de amenajare și îmbunătățire, imobilul a fost atribuit altor

persoane respectiv B.C. și G. care și-au întabulat dreptul de proprietate.

În consecință, recurentul a

solicitat casarea celor două hotărâri și acordarea unor despăgubiri în sumă de

20.000 dolari SUA.

Recursul este nefondat.

Așa cum corect a reținut instanța de

fond și apoi aceea de recurs, reclamantul contestator nu are calitatea de

persoană îndreptățită în temeiul art. 3 și art. 4 din Legea 10/2001, deoarece

nici acesta în mod direct și nici prin legitimarea succesorală a socrului său

T.J. nu are vreun drept de proprietate asupra imobilului. Simplul înscris sub

semnătură privată în temeiul căruia socrul contestatorului pretinde că a

dobândit proprietatea imobilului nu are efecte translative în privința acestui

drept în lipsa întabulării în C.F., care, în sistemul Legii 115/1938, în

vigoare la data antecontractului are valoare constitutivă.

De fapt, așa cum rezultă din probele

administrate și din recunoașterile recurentului, proprietarii vânzători ai imobilului

către socrul acestuia, au înstrăinat același imobil unor terțe persoane, care

și-au întabulat dreptul de proprietate dobândit prin cumpărare, de la care

ulterior statul l-a și preluat.

În aceste condițiuni, corect

instanțele au reținut că dispoziția 2476/2003 a Primarului Municipiului

Timișoara este legală.

Mai mult, din conținutul

notificării, contestației, a apelului și recursului, rezultă că Petru Contra

solicita în subsidiar, contravaloarea lucrărilor de amenajare și îmbunătățire a

imobilului și nu imobilul ca atare, deci își valorifica un drept de creanță,

care excede obiectului de reglementare al Legii 10/2001 care se referă la

măsurile reparatorii, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate de

stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și nu la

drepturile de creanță față de stat .

Prin perspectiva acestor

considerente recursul declarat de C.P. va fi respins ca nefondat în temeiul

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul C.P. împotriva deciziei nr. 1287 din 8 iunie 2004 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 16 decembrie 2005.