ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2643/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2643/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1445 din

data de 8 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

față de inculpata M.F. a fost pronunțată următoarea sentință:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpata M.F. din

infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de neglijență în serviciu,

prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., și în baza acestui text de lege a condamnat

inculpata la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002

a constatat grațiată în întregime pedeapsa aplicată și s-a pus în vedere

inculpatei dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 288 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat inculpata, la două pedepse de

câte 2 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals material și

înscrisuri oficiale (pct. 2 și 4 R).

În baza art. 291 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat

aceeași inculpată, la două pedepse de câte un an închisoare, pentru săvârșirea

a două infracțiuni de uz de fals (pct. 2, 3 și 4 R).

În baza art. 40 din Legea nr. 80/1991,

raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a

condamnat inculpata, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual (pct. 3 și 4 R).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit cele 3 pedepse de câte 2 ani închisoare și cele două

pedepse de câte un an închisoare, inculpata executând pedeapsa cea mai grea de

2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpata pentru

săvârșirea infracțiunii de uz de fals intelectual prevăzută de art. 40 din

Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (pct. 2 R).

Instanța a obligat inculpata M.F. în

subsidiar și partea responsabilă civilmente D.M.N. la plata sumei de

2.236.825.401 lei cu titlu de despăgubiri către SC T. SA.

S-a menținut sechestrul asigurator

instituit prin ordonanța nr. 00204/2002 din 14 noiembrie 2002 asupra apartamentului

situat în București, str. Apostol Mărgărit sector 3 și autoturismului Dacia

1310 proprietatea inculpatei M.F. până la achitarea prejudiciului.

În baza art. 348 C. proc. pen., a

desființat mențiunea din registrul de casă din 25 octombrie 2000 cu privire la

suma de 243.000.000 lei și în parte cu privire la dată, foaia de vărsământ din

data de 17 octombrie 2001 cu privire la depunerea în bancă a sumei de

800.000.000 lei.

S-a constatat că nu sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile subsidiare a părților responsabile civilmente D.E.,

C.M., S.V.M. și D.Șt.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada 1 iunie 1999 – 19

octombrie 2001, activitatea C.C.S.C. T. SA desfășurată în cadrul Serviciului

Trezorerie a fost realizată de inculpata M.F., conform contractului de muncă nr.

59555 din 1 iunie 1999 prin care a confirmat luarea la cunoștință a

conținutului fișei postului pentru funcția de casieră.

Astfel, printre atribuțiile de

serviciu ale inculpatei, conform fișei postului se numărau următoarele:

- urmărirea zilnică a încadrării în

limita plafonului de casă reglementat, depunând, dacă este cazul, surplusul de

bancă;

- evidențierea fiecărei încasări și

plăți cu ajutorul registrului de casă care se întocmește zilnic pe baza

documentelor justificative, în baza normelor legale în vigoare;

- predarea zilnică la Serviciul

Trezoreriei a unui exemplar al registrului de casă împreună cu documentele

justificative pentru verificare și înregistrare în contabilitate;

- gestionarea și păstrarea

mijloacelor bănești în conformitate cu legislația în vigoare, normele și

dispozițiile interne în vigoare;

- sesizarea conducerii ori de câte

ori constată nereguli care ar putea afecta activitatea de casierie;

- răspunderea în situația apariției

unor diferențe între situația faptică și tehnico-operativă și orice neglijență

manifestată care ar putea afecta siguranța în desfășurarea activității

casieriei;

- primește, păstrează și eliberează

mijloacele bănești aflate în casieria centrală, cu respectarea normelor și

prevederilor legale în vigoare privind operațiunile de casă cu mijloace de

plată;

- respectă termenele de efectuare a

plăților în conformitate cu legislația în vigoare;

- depune și ridică zilnic la și de

la bancă toate documentele privind operațiunile de încasări și plăți prin toate

conturile bancare ale T.;

- răspunde de transportul și

depunerea documentelor de la T. la bancă și retur, inclusiv a celor cu regim

special;

- colectează zilnic numerarul și

valorile în lei și valută de la toate punctele de vânzare deschise în

București, pentru a fi depuse la bancă sau, în funcție de necesități în

casieria centrală și casieria de valută O.;

- colectează zilnic numerarul și

valorile în valută ale Casieriei O. pentru a fi depuse la bancă;

- la ridicarea de la bancă a

extraselor de cont verifică pe loc dacă sunt anexate toate documentele

justificative;

- transportă și răspunde de predarea

în condiții bune a numerarului în lei și valută, documentelor de valoare de la

și către toate casieriile și punctele de vânzare de la și către bancă;

- transmite zilnic informații

referitoare la solduri în vederea asigurării mijloacelor bănești necesare

perioadei următoare;

- execută plăți direct din

încasările proprii în condițiile stabilite prin normele în vigoare;

- efectuarea de propuneri pentru

îmbunătățirea activității.

Ca urmare a controlului asupra

gestiunii inculpatei, dispus de șeful Trezoreriei, M.B. și finalizat prin

procesul verbal nr. T 247 bis din 19 octombrie 2001 a fost constatat un minus

faptic în cuantum de 2.183.475.125 lei.

În aceste condiții, reprezentanții

Ministerului Finanțelor Publice – D.I.C.F. au efectuat un control tematic

privind respectarea disciplinei de casă pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 19

octombrie 2001, astfel în procesul verbal nr. 1549 din 20 septembrie 2002 s-a

constatat un minus în gestiunea inculpatei M.F. în cuantum de 2.298.825.401

lei.

În ceea ce privește modul de

gestionare și eliberare a chitanțelor s-au constatat următoarele deficiențe

aferente perioadei 2000 - 2001: lipsa unor chitanțe, anularea unor chitanțe de

la care lipsește originalul, emiterea de chitanțe fără a respecta criteriul

cronologic, existența mai multor chitanțe necompletate și neanulate în

chitanțiere, încasarea unor sume fără a elibera chitanțele aferente.

De asemenea, s-a stabilit că

inculpata a falsificat înscrisuri oficiale de înregistrare în evidența

tehnico-operativă referitoare la activitatea casieriei.

La data de 25 ianuarie 2000,

inculpata a înscris fictiv în registrul de casă o depunere la bancă în valoare

de 249.000.000 lei. În realitate, inculpata a depus suma la bancă la data de 31

octombrie 2000 și a modificat data pe foaia de vărsământ pentru a corespunde

înregistrării.

Deși în procesul verbal nr. 1549 din

20 martie 2002, D.G.I.C.F. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a reținut

că, la data de 5 septembrie 2001, inculpata M.F. a înscris în registrul de casă

un virament fictiv în sumă de 600.000.000 lei, s-a constatat că această

precizare nu corespunde realității, întrucât fotocopia foii de vărsământ atestă

efectuarea depunerii la bancă.

În schimb, la data de 27 și 28

septembrie 2001, inculpatul a depus la bancă sumele de 500.000.000 lei și

respectiv 100.000.000 lei, fără a înscrie aceste depuneri în registrul de casă.

La data de 11 octombrie 2001,

inculpata M.F. a depus la bancă suma de 300.000.000 lei, pe care a înscris-o în

registrul de casă.

Ulterior, la data de 17 octombrie

2001, inculpata a alterat foaia de vărsământ, modificând data și suma și

înregistrând în casă o depunere fictivă de 800.000.000 lei.

Atât organele de control din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice cât și expertul contabil au reținut că, în

perioada 1 ianuarie 2000 – 19 octombrie 2001, inculpata M.F. a cauzat casieriei

centrale a T. SA, un minus în numerar în valoare totală de 2.298.825.401 lei,

compus din:

- 112.099.762 lei, încasări efectuate

de inculpată, dar neînregistrate;

- 3.550.000 lei, drepturi salariale

înregistrate în evidență ca fiind achitate, deși ele nu erau achitate;

- 2.183.175.126 lei, diferența

dintre soldul scriptic din contabilitate în sumă de 2.520.834.438 lei și soldul

din casierie, în sumă de 225.559.550 lei;

- 513 lei, plus de casă, constatat

în anul 2000, dar neînregistrat în registrul de casă și contabilitate.

Pe parcursul urmăririi penale,

inculpata a negat comiterea infracțiunilor. Instanța de fond a reținut că însușirea

a banilor din gestiune este dovedită atât de rezultatele controlului efectuat

de reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, de expertiza contabilă, cât

și de falsificarea foilor de vărsământ și a registrului de casă. Aceste

înscrisuri oficiale s-au aflat permanent în posesia inculpatei și au fost

găsite în casierie cu ocazia controlului.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpata M.F. și

partea responsabilă civilmente D.M.N.

Parchetul a criticat sentința sub

două aspecte și anume, că inculpata este subiect activ al infracțiunii de

delapidare și nu al infracțiunii de neglijență în serviciu și că infracțiunea

de delapidare se săvârșește numai cu intenție și nu din culpă.

Inculpata a solicitat admiterea

apelului în ce privește modalitatea de executare a pedepsei în sensul aplicării

dispozițiilor art. 81 – art. 82 C. pen., și suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

Partea responsabilă civilmente a

criticat sentința de fond sub aspectul calității procesuale pe care o are în

proces.

Prin decizia penală nr. 375/ A

pronunțată în ședința publică din 5 mai 2005, Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate în cauză, considerând că hotărârea pronunțată este legală

și temeinică.

Împotriva hotărârilor pronunțate au

declarat recurs: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpata și

partea responsabilă civilmente D.M.N.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București critică hotărârile pronunțate pentru greșita încadrare juridică dată

faptei săvârșite de inculpată, în art. 249 alin. (2) C. pen., în loc de art. 215

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., caz de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., susținându-se, în

esență că nu se poate reține culpa inculpatei la săvârșirea faptei, în

condițiile în care probele administrate în cauză dovedesc că aceasta a acționat

cu intenția directă prin întreaga sa activitate infracțională, urmărind

înscrierea unor sume de bani, aflate în gestiunea sa.

Însușirea banilor din gestiune este

dovedită de falsificarea foilor de vărsământ și a registrului de casă,

inculpata, prin efectuarea acestor falsuri dorind să acopere înscrierea unor

sume de bani.

Inculpata critică hotărârile

pronunțate sub aspectul modalității de executare a pedepsei, solicitând

aplicarea art. 81 C. pen., considerând că sunt îndeplinite condițiile de

aplicare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Partea responsabilă civilmente D.M.N.

critică decizia penală pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 17 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate

în cauză ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze

drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Se susține că instanța nu s-a

pronunțat cu privire la declarațiile martorei M.B. și ale părții responsabile

civilmente D.E., iar atragerea răspunderii în calitate de parte responsabilă

civilmente a recurentei D.M.N., în baza art. 30 din Legea nr. 22/1969 este

nelegală, față de art. 52 din „Regulamentul operațiunilor de casă ale

unităților socialiste” aprobat prin Decretul nr. 209/1976. De asemenea, se

apreciază că recurenta nu avea sarcina și nici nu putea să constate lipsuri în

gestiune.

Examinând recursurile formulate în

cauză, din punct de vedere al motivelor de recurs formulate, Înalta Curte

reține următoarele considerente:

În mod greșit instanța de fond a

dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpată, din

infracțiunea de delapidare în infracțiunea de neglijență, hotărârea fiind

supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Pentru a pronunța această soluție,

atât prima instanță cât și cea de control judiciar au reținut că prejudiciul

s-a produs datorită evidenței defectuoase pe care a ținut-o inculpata și volumului

mare de muncă, iar însușirea unor sume de bani de către inculpată nu este

susținută de nici un mijloc de probă.

Din mijloacele de probă administrate

în cauză rezultă că în perioada 1 iunie 1999 – 19 octombrie 2001 activitatea T.

SA desfășurată în cadrul Serviciului Trezorerie a fost realizată de inculpata M.F.,

conform contractului de muncă nr. 59555 din 1 iunie 1999, prin care a confirmat

luarea la cunoștință a conținutului fișei postului pentru funcția de casier.

În sensul dispozițiilor legale care

reglementează materia gestiunii (în principal Legea nr. 22/1969, modificată

prin Legea nr. 54/1994) funcția de gestionar derivă nemijlocit din principalele

atribuții de serviciu ale funcționarului.

Ea este dobândită, deci, în cadrul

raportului juridic de muncă și conferă titularului ei drepturi și obligații pe

care acesta le exercită în contactul nemijlocit și material pe care îl are cu

bunurile.

Printre atribuțiile de serviciu ale

inculpatei, conform fișei postului, se numărau și atribuții care în exercitarea

lor, inculpata era îndreptățită să efectueze triada de operațiuni: primirea,

păstrarea și eliberarea bunurilor din avutul persoanei juridice respective.

Infracțiunea de neglijență în

serviciu presupune, sub aspectul laturii subiective, vinovăția făptuitorului

sub forma culpei, spre deosebire de infracțiunea de delapidare care se

săvârșește numai cu intenție.

În mod greșit instanțele au reținut

că inculpata a săvârșit fapta din culpă, din probele administrate în cauză

rezultând că aceasta a acționat cu intenție directă prin întreaga sa activitate

infracțională, urmărind însușirea unor sume de bani, aflate în gestiunea sa.

Intenția de însușire este dovedită

chiar de modalitatea de acțiune a inculpatei. Falsificarea foilor de vărsământ

și a registrului de casă, dovedește intenția inculpatei de a-și însuși banii

din gestiune, prin efectuarea acestor fonduri, dorind să acopere însușirea unor

sume de bani.

Conform controlului efectuat de

Ministerul Finanțelor Publice și expertizei contabile, inculpata a efectuat

depuneri în numerar la bancă la intervale mari de timp, iar aceste depuneri

erau nesemnificative comparativ cu încasările și soldul zilnic de casă, iar în

anul 2001, încasările au fost permanent mai mari decât plățile.

Pentru diferențele constatate,

inculpata nu a putut oferi nici o explicație.

Instanțele nu au avut în vedere

faptul că, pe lângă nerespectarea disciplinei de casă, fiind emise chitanțe

fără a respecta criteriul cronologic, existând chitanțe necompletate și

neanulate în chitanțiere folosite, încasându-se sume fără a se elibera

chitanțele aferente, inculpata a efectuat și modificări ilegale în documentele

de casă, pentru ca sumele depuse la bancă să coincidă cu soldul casei din

evidențele contabile.

În consecință, faptele inculpatei M.F.,

casier la T. SA de a-și însuși din gestiune în perioada 1 ianuarie 2000 – 19

octombrie 2001, la diferite intervale de timp, dar în exercitarea aceleiași

rezoluții infracționale, suma totală de 2.298.925.401 lei, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., criticile Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București fiind întemeiate.

Criticile recurentei inculpate, greșita

individualizare a pedepsei, considerând că în cauză, se impune aplicarea art. 81

C. pen., suspendarea condiționată a pedepsei, se încadrează în cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., dar acesta nu subzistă

în cauză.

Încadrarea juridică a faptelor fiind

reținută greșit prin hotărârile recurate, reținându-se în sarcina inculpatei

infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., varianta agravată a infracțiunii care se sancționează cu

închisoarea de la 10 la 20 ani, nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a

suspendării cu privire la natura infracțiunii. Conform art. 81 alin. (3) C.

pen., nu poate fi aplicată suspendarea condiționată a executării pedepsei

pentru infracțiuni întemeiate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de 15 ani.

Recursul inculpatei va fi admis,

deoarece în cauză vor fi aplicate dispozițiile art. 74 C. pen., care prevăd că

aceste împrejurări pot constitui circumstanțe atenuante.

Conduita bună a infractorului înainte

de săvârșirea faptei [(prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.)] este o

circumstanță care privește atitudinea și comportarea corectă a inculpatei în

familie, societate, la locul de muncă înainte de săvârșirea infracțiunii, lipsa

antecedentelor penale.

Reținându-se în favoarea recurentei

circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a), efectul acestora

asupra pedepsei principale, va fi cel prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen.,

urmând a se aplica inculpatei o pedeapsă de natură a atinge scopul preventiv și

educativ prevăzut de legiuitor, cu respectarea tuturor criteriilor de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, se vor avea în vedere gradul

de pericol social al faptei comise, împrejurările în care au fost comise

faptele și persoana recurentei inculpate.

Referitor la criticile formulate de

persoana responsabilă civilmente D.M.N., acestea pot fi încadrate în cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., însă hotărârile

sunt legale cu privire la reținerea răspunderii subsidiare pentru

considerentele ce urmează.

Art. 30 din Legea nr. 22/1969

modificată prin Legea nr. 54/1994, stabilește răspunderea civilă subsidiară „în

limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct al ei, din momentul

constatării insolvabilității acestuia”, a celui vinovat de neluarea măsurilor

necesare pentru stabilirea și acoperirea pagubelor în gestiune, neefectuarea

inventarierilor la termenele și în condițiile legale, în situația în care prin

aceasta a contribuit la cauzarea pagubei; nerespectarea oricărei alte

îndatoriri de serviciu, dacă fără încălcarea acesteia paguba s-ar fi putut

evita.

Partea responsabilă civilmente,

contabila M.D. (așa cum se reține în procesul verbal nr. 1549 din 20 martie

2002 al D.I.C.F. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice) era obligată să

verifice permanent și să înregistreze în contabilitate documentele privind

activitatea casieriei și să informeze conducerea asupra eventualelor deficiențe.

Contrar obligațiilor ce le avea,

recurenta M.D. nu a efectuat aceste operațiuni, nesesizând:

- depășirea plafonului legal al

soldului de casă;

- înregistrarea unor documente

fictive în actele de casă;

- nedepunerea în termen a

documentelor de casă și a documentelor justificative la contabilitate;

- nedepunerea numerarului la bancă

în termenul și cuantumul legal;

- deficiențe existente în

gestionarea chitanțelor și registrelor de casă.

Declarațiile martorilor la care face

referire recurenta parte responsabilă civilmente în sensul că au existat

informații repetate cu privire la neregulile constate în activitatea inculpatei

sunt needificatoare în cauză și recurenta susținând că a informat verbal șeful

de serviciu asupra acestor deficiențe, deoarece obligația acesteia era de a

sesiza în scris neregularitățile sus menționate.

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi

admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

și recurenta inculpată, casată decizia și în parte sentința și rejudecând cauza

se va înlătura art. 334 C. proc. pen., și vor fi reținute în favoarea

inculpatei circumstanțe atenuante.

Conform art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat

de partea responsabilă civilmente D.M.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va fi obligată partea responsabilă civilmente la cheltuieli judiciare

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata M.F.

Casează decizia penală nr. 375 din 5

mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, și în parte sentința penală nr. 1445 din 8 noiembrie 2004

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și rejudecând: Contopește

pedepsele aplicate inculpatei M.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 249 alin.

(2) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. (două infracțiuni), art. 291 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două infracțiuni) și art. 40 din Legea nr.

82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înlătură aplicarea art. 334 C. proc.

pen., în temeiul căruia s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din

infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 249 alin.

(2) C. pen.

Înlătură aplicarea art. 1 și 7 din

Legea nr. 543/2002.

În baza art. 215

1

alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen.,

și art. 76 lit. a) C. pen., condamnă inculpat la 4 ani închisoare.

Aplică art. 74 lit. a) C. pen., și art.

76 lit. e) C. pen., și pentru celelalte infracțiuni aflate în concurs și reduce

pedepsele, astfel:

- de la 2 ani închisoare la câte 3

luni închisoare, pentru două infracțiuni prevăzute de art. 288 alin. (2) C.

pen.;

- de la câte un an închisoare la

câte 2 luni închisoare, pentru două infracțiuni prevăzute de art. 291 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- de la 2 ani închisoare la 4 luni

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991,

raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 C.

pen., contopește pedepsele aplicate urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea

mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Respinge recursul declarat de partea

responsabilă civilmente D.M.N., ca nefondat.

Obligă recurenta parte responsabilă

civilmente la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 aprilie 2006.