ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2643/2006

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1445 din data de 8 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, față de inculpata M.F. a fost pronunțată următoarea sentință: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpata M.F. din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., și în baza acestui text de lege a condamnat inculpata la o pedeapsă de 4 ani închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată în întregime pedeapsa aplicată și s-a pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat inculpata, la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals material și înscrisuri oficiale (pct. 2 și 4 R). În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat aceeași inculpată, la două pedepse de câte un an închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals (pct. 2, 3 și 4 R). În baza art. 40 din Legea nr. 80/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpata, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (pct. 3 și 4 R). În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit cele 3 pedepse de câte 2 ani închisoare și cele două pedepse de câte un an închisoare, inculpata executând pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (pct. 2 R). Instanța a obligat inculpata M.F. în subsidiar și partea responsabilă civilmente D.M.N. la plata sumei de 2.236.825.401 lei cu titlu de despăgubiri către SC T. SA. S-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr. 00204/2002 din 14 noiembrie 2002 asupra apartamentului situat în București, str. Apostol Mărgărit sector 3 și autoturismului Dacia 1310 proprietatea inculpatei M.F. până la achitarea prejudiciului. În baza art. 348 C. proc. pen., a desființat mențiunea din registrul de casă din 25 octombrie 2000 cu privire la suma de 243.000.000 lei și în parte cu privire la dată, foaia de vărsământ din data de 17 octombrie 2001 cu privire la depunerea în bancă a sumei de 800.000.000 lei.

S-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile subsidiare a părților responsabile civilmente D.E., C.M., S.V.M. și D.Șt. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În perioada 1 iunie 1999 – 19 octombrie 2001, activitatea C.C.S.C. T. SA desfășurată în cadrul Serviciului Trezorerie a fost realizată de inculpata M.F., conform contractului de muncă nr. 59555 din 1 iunie 1999 prin care a confirmat luarea la cunoștință a conținutului fișei postului pentru funcția de casieră.

Astfel, printre atribuțiile de serviciu ale inculpatei, conform fișei postului se numărau următoarele: - urmărirea zilnică a încadrării în limita plafonului de casă reglementat, depunând, dacă este cazul, surplusul de bancă; - evidențierea fiecărei încasări și plăți cu ajutorul registrului de casă care se întocmește zilnic pe baza documentelor justificative, în baza normelor legale în vigoare; - predarea zilnică la Serviciul Trezoreriei a unui exemplar al registrului de casă împreună cu documentele justificative pentru verificare și înregistrare în contabilitate; - gestionarea și păstrarea mijloacelor bănești în conformitate cu legislația în vigoare, normele și dispozițiile interne în vigoare; - sesizarea conducerii ori de câte ori constată nereguli care ar putea afecta activitatea de casierie; - răspunderea în situația apariției unor diferențe între situația faptică și tehnico-operativă și orice neglijență manifestată care ar putea afecta siguranța în desfășurarea activității casieriei; - primește, păstrează și eliberează mijloacele bănești aflate în casieria centrală, cu respectarea normelor și prevederilor legale în vigoare privind operațiunile de casă cu mijloace de plată; - respectă termenele de efectuare a plăților în conformitate cu legislația în vigoare;

- depune și ridică zilnic la și de la bancă toate documentele privind operațiunile de încasări și plăți prin toate conturile bancare ale T.; - răspunde de transportul și depunerea documentelor de la T. la bancă și retur, inclusiv a celor cu regim special; - colectează zilnic numerarul și valorile în lei și valută de la toate punctele de vânzare deschise în București, pentru a fi depuse la bancă sau, în funcție de necesități în casieria centrală și casieria de valută O.; - colectează zilnic numerarul și valorile în valută ale Casieriei O. pentru a fi depuse la bancă; - la ridicarea de la bancă a extraselor de cont verifică pe loc dacă sunt anexate toate documentele justificative; - transportă și răspunde de predarea în condiții bune a numerarului în lei și valută, documentelor de valoare de la și către toate casieriile și punctele de vânzare de la și către bancă; - transmite zilnic informații referitoare la solduri în vederea asigurării mijloacelor bănești necesare perioadei următoare; - execută plăți direct din încasările proprii în condițiile stabilite prin normele în vigoare; - efectuarea de propuneri pentru îmbunătățirea activității.

Ca urmare a controlului asupra gestiunii inculpatei, dispus de șeful Trezoreriei, M.B. și finalizat prin procesul verbal nr. T 247 bis din 19 octombrie 2001 a fost constatat un minus faptic în cuantum de 2.183.475.125 lei. În aceste condiții, reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice – D.I.C.F. au efectuat un control tematic privind respectarea disciplinei de casă pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 19 octombrie 2001, astfel în procesul verbal nr. 1549 din 20 septembrie 2002 s-a constatat un minus în gestiunea inculpatei M.F. în cuantum de 2.298.825.401 lei. În ceea ce privește modul de gestionare și eliberare a chitanțelor s-au constatat următoarele deficiențe aferente perioadei 2000 - 2001: lipsa unor chitanțe, anularea unor chitanțe de la care lipsește originalul, emiterea de chitanțe fără a respecta criteriul cronologic, existența mai multor chitanțe necompletate și neanulate în chitanțiere, încasarea unor sume fără a elibera chitanțele aferente.

De asemenea, s-a stabilit că inculpata a falsificat înscrisuri oficiale de înregistrare în evidența tehnico-operativă referitoare la activitatea casieriei. La data de 25 ianuarie 2000, inculpata a înscris fictiv în registrul de casă o depunere la bancă în valoare de 249.000.000 lei. În realitate, inculpata a depus suma la bancă la data de 31 octombrie 2000 și a modificat data pe foaia de vărsământ pentru a corespunde înregistrării. Deși în procesul verbal nr. 1549 din 20 martie 2002, D.G.I.C.F. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a reținut că, la data de 5 septembrie 2001, inculpata M.F. a înscris în registrul de casă un virament fictiv în sumă de 600.000.000 lei, s-a constatat că această precizare nu corespunde realității, întrucât fotocopia foii de vărsământ atestă efectuarea depunerii la bancă.

În schimb, la data de 27 și 28 septembrie 2001, inculpatul a depus la bancă sumele de 500.000.000 lei și respectiv 100.000.000 lei, fără a înscrie aceste depuneri în registrul de casă. La data de 11 octombrie 2001, inculpata M.F. a depus la bancă suma de 300.000.000 lei, pe care a înscris-o în registrul de casă. Ulterior, la data de 17 octombrie 2001, inculpata a alterat foaia de vărsământ, modificând data și suma și înregistrând în casă o depunere fictivă de 800.000.000 lei. Atât organele de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cât și expertul contabil au reținut că, în perioada 1 ianuarie 2000 – 19 octombrie 2001, inculpata M.F.

a cauzat casieriei centrale a T. SA, un minus în numerar în valoare totală de 2.298.825.401 lei, compus din: - 112.099.762 lei, încasări efectuate de inculpată, dar neînregistrate; - 3.550.000 lei, drepturi salariale înregistrate în evidență ca fiind achitate, deși ele nu erau achitate; - 2.183.175.126 lei, diferența dintre soldul scriptic din contabilitate în sumă de 2.520.834.438 lei și soldul din casierie, în sumă de 225.559.550 lei; - 513 lei, plus de casă, constatat în anul 2000, dar neînregistrat în registrul de casă și contabilitate. Pe parcursul urmăririi penale, inculpata a negat comiterea infracțiunilor. Instanța de fond a reținut că însușirea a banilor din gestiune este dovedită atât de rezultatele controlului efectuat de reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, de expertiza contabilă, cât și de falsificarea foilor de vărsământ și a registrului de casă.

Aceste înscrisuri oficiale s-au aflat permanent în posesia inculpatei și au fost găsite în casierie cu ocazia controlului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpata M.F. și partea responsabilă civilmente D.M.N. Parchetul a criticat sentința sub două aspecte și anume, că inculpata este subiect activ al infracțiunii de delapidare și nu al infracțiunii de neglijență în serviciu și că infracțiunea de delapidare se săvârșește numai cu intenție și nu din culpă. Inculpata a solicitat admiterea apelului în ce privește modalitatea de executare a pedepsei în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 – art. 82 C. pen., și suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Partea responsabilă civilmente a criticat sentința de fond sub aspectul calității procesuale pe care o are în proces. Prin decizia penală nr. 375/ A pronunțată în ședința publică din 5 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză, considerând că hotărârea pronunțată este legală și temeinică. Împotriva hotărârilor pronunțate au declarat recurs: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpata și partea responsabilă civilmente D.M.N. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București critică hotărârile pronunțate pentru greșita încadrare juridică dată faptei săvârșite de inculpată, în art. 249 alin. (2) C. pen., în loc de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., susținându-se, în esență că nu se poate reține culpa inculpatei la săvârșirea faptei, în condițiile în care probele administrate în cauză dovedesc că aceasta a acționat cu intenția directă prin întreaga sa activitate infracțională, urmărind înscrierea unor sume de bani, aflate în gestiunea sa. Însușirea banilor din gestiune este dovedită de falsificarea foilor de vărsământ și a registrului de casă, inculpata, prin efectuarea acestor falsuri dorind să acopere înscrierea unor sume de bani. Inculpata critică hotărârile pronunțate sub aspectul modalității de executare a pedepsei, solicitând aplicarea art. 81 C. pen., considerând că sunt îndeplinite condițiile de aplicare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Partea responsabilă civilmente D.M.N. critică decizia penală pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 17 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate în cauză ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Se susține că instanța nu s-a pronunțat cu privire la declarațiile martorei M.B. și ale părții responsabile civilmente D.E., iar atragerea răspunderii în calitate de parte responsabilă civilmente a recurentei D.M.N., în baza art. 30 din Legea nr. 22/1969 este nelegală, față de art. 52 din „Regulamentul operațiunilor de casă ale unităților socialiste” aprobat prin Decretul nr. 209/1976.

De asemenea, se apreciază că recurenta nu avea sarcina și nici nu putea să constate lipsuri în gestiune. Examinând recursurile formulate în cauză, din punct de vedere al motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele considerente: În mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpată, din infracțiunea de delapidare în infracțiunea de neglijență, hotărârea fiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Pentru a pronunța această soluție, atât prima instanță cât și cea de control judiciar au reținut că prejudiciul s-a produs datorită evidenței defectuoase pe care a ținut-o inculpata și volumului mare de muncă, iar însușirea unor sume de bani de către inculpată nu este susținută de nici un mijloc de probă.

Din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă că în perioada 1 iunie 1999 – 19 octombrie 2001 activitatea T. SA desfășurată în cadrul Serviciului Trezorerie a fost realizată de inculpata M.F., conform contractului de muncă nr. 59555 din 1 iunie 1999, prin care a confirmat luarea la cunoștință a conținutului fișei postului pentru funcția de casier. În sensul dispozițiilor legale care reglementează materia gestiunii (în principal Legea nr. 22/1969, modificată prin Legea nr. 54/1994) funcția de gestionar derivă nemijlocit din principalele atribuții de serviciu ale funcționarului. Ea este dobândită, deci, în cadrul raportului juridic de muncă și conferă titularului ei drepturi și obligații pe care acesta le exercită în contactul nemijlocit și material pe care îl are cu bunurile.

Printre atribuțiile de serviciu ale inculpatei, conform fișei postului, se numărau și atribuții care în exercitarea lor, inculpata era îndreptățită să efectueze triada de operațiuni: primirea, păstrarea și eliberarea bunurilor din avutul persoanei juridice respective. Infracțiunea de neglijență în serviciu presupune, sub aspectul laturii subiective, vinovăția făptuitorului sub forma culpei, spre deosebire de infracțiunea de delapidare care se săvârșește numai cu intenție. În mod greșit instanțele au reținut că inculpata a săvârșit fapta din culpă, din probele administrate în cauză rezultând că aceasta a acționat cu intenție directă prin întreaga sa activitate infracțională, urmărind însușirea unor sume de bani, aflate în gestiunea sa.

Intenția de însușire este dovedită chiar de modalitatea de acțiune a inculpatei. Falsificarea foilor de vărsământ și a registrului de casă, dovedește intenția inculpatei de a-și însuși banii din gestiune, prin efectuarea acestor fonduri, dorind să acopere însușirea unor sume de bani. Conform controlului efectuat de Ministerul Finanțelor Publice și expertizei contabile, inculpata a efectuat depuneri în numerar la bancă la intervale mari de timp, iar aceste depuneri erau nesemnificative comparativ cu încasările și soldul zilnic de casă, iar în anul 2001, încasările au fost permanent mai mari decât plățile. Pentru diferențele constatate, inculpata nu a putut oferi nici o explicație.

Instanțele nu au avut în vedere faptul că, pe lângă nerespectarea disciplinei de casă, fiind emise chitanțe fără a respecta criteriul cronologic, existând chitanțe necompletate și neanulate în chitanțiere folosite, încasându-se sume fără a se elibera chitanțele aferente, inculpata a efectuat și modificări ilegale în documentele de casă, pentru ca sumele depuse la bancă să coincidă cu soldul casei din evidențele contabile. În consecință, faptele inculpatei M.F., casier la T. SA de a-și însuși din gestiune în perioada 1 ianuarie 2000 – 19 octombrie 2001, la diferite intervale de timp, dar în exercitarea aceleiași rezoluții infracționale, suma totală de 2.298.925.401 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., criticile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București fiind întemeiate.

Criticile recurentei inculpate, greșita individualizare a pedepsei, considerând că în cauză, se impune aplicarea art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a pedepsei, se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., dar acesta nu subzistă în cauză. Încadrarea juridică a faptelor fiind reținută greșit prin hotărârile recurate, reținându-se în sarcina inculpatei infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., varianta agravată a infracțiunii care se sancționează cu închisoarea de la 10 la 20 ani, nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a suspendării cu privire la natura infracțiunii. Conform art. 81 alin. (3) C. pen., nu poate fi aplicată suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru infracțiuni întemeiate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Recursul inculpatei va fi admis, deoarece în cauză vor fi aplicate dispozițiile art. 74 C. pen., care prevăd că aceste împrejurări pot constitui circumstanțe atenuante. Conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea faptei [(prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.)] este o circumstanță care privește atitudinea și comportarea corectă a inculpatei în familie, societate, la locul de muncă înainte de săvârșirea infracțiunii, lipsa antecedentelor penale. Reținându-se în favoarea recurentei circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a), efectul acestora asupra pedepsei principale, va fi cel prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen., urmând a se aplica inculpatei o pedeapsă de natură a atinge scopul preventiv și educativ prevăzut de legiuitor, cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, se vor avea în vedere gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările în care au fost comise faptele și persoana recurentei inculpate. Referitor la criticile formulate de persoana responsabilă civilmente D.M.N., acestea pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., însă hotărârile sunt legale cu privire la reținerea răspunderii subsidiare pentru considerentele ce urmează.

Art. 30 din Legea nr. 22/1969 modificată prin Legea nr. 54/1994, stabilește răspunderea civilă subsidiară „în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct al ei, din momentul constatării insolvabilității acestuia”, a celui vinovat de neluarea măsurilor necesare pentru stabilirea și acoperirea pagubelor în gestiune, neefectuarea inventarierilor la termenele și în condițiile legale, în situația în care prin aceasta a contribuit la cauzarea pagubei; nerespectarea oricărei alte îndatoriri de serviciu, dacă fără încălcarea acesteia paguba s-ar fi putut evita. Partea responsabilă civilmente, contabila M.D. (așa cum se reține în procesul verbal nr. 1549 din 20 martie 2002 al D.I.C.F.

din cadrul Ministerului Finanțelor Publice) era obligată să verifice permanent și să înregistreze în contabilitate documentele privind activitatea casieriei și să informeze conducerea asupra eventualelor deficiențe. Contrar obligațiilor ce le avea, recurenta M.D. nu a efectuat aceste operațiuni, nesesizând: - depășirea plafonului legal al soldului de casă; - înregistrarea unor documente fictive în actele de casă; - nedepunerea în termen a documentelor de casă și a documentelor justificative la contabilitate; - nedepunerea numerarului la bancă în termenul și cuantumul legal; - deficiențe existente în gestionarea chitanțelor și registrelor de casă.

Declarațiile martorilor la care face referire recurenta parte responsabilă civilmente în sensul că au existat informații repetate cu privire la neregulile constate în activitatea inculpatei sunt needificatoare în cauză și recurenta susținând că a informat verbal șeful de serviciu asupra acestor deficiențe, deoarece obligația acesteia era de a sesiza în scris neregularitățile sus menționate. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și recurenta inculpată, casată decizia și în parte sentința și rejudecând cauza se va înlătura art. 334 C. proc. pen., și vor fi reținute în favoarea inculpatei circumstanțe atenuante.

Conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de partea responsabilă civilmente D.M. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată partea responsabilă civilmente la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata M.F. Casează decizia penală nr. 375 din 5 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, și în parte sentința penală nr. 1445 din 8 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și rejudecând: Contopește pedepsele aplicate inculpatei M.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 249 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. (două infracțiuni), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două infracțiuni) și art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înlătură aplicarea art. 334 C. proc. pen., în temeiul căruia s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen. Înlătură aplicarea art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 215 1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., și art. 76 lit. a) C. pen., condamnă inculpat la 4 ani închisoare.

Aplică art. 74 lit. a) C. pen., și art. 76 lit. e) C. pen., și pentru celelalte infracțiuni aflate în concurs și reduce pedepsele, astfel: - de la 2 ani închisoare la câte 3 luni închisoare, pentru două infracțiuni prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen.; - de la câte un an închisoare la câte 2 luni închisoare, pentru două infracțiuni prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., contopește pedepsele aplicate urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge recursul declarat de partea responsabilă civilmente D.M.N., ca nefondat. Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2006.