ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 685/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

28 martie 2005, reclamantul H.A. a solicitat anularea actului prin care

Autoritatea pentru Străini București a respins cererea privind aprobarea

stabilirii domiciliului în România.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

prin adresa nr. 61125/C/SIV din 3 martie 2005, emisă de Autoritatea pentru

Străini, i s-a comunicat reclamantului, că cererea pentru stabilirea

domiciliului în România, din data de 7 decembrie 2004, a fost respinsă în

temeiul art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată prin

Legea nr. 482/2004, deși sunt îndeplinite toate criteriile prevăzute de lege,

așa încât măsura reprezintă o discriminare pe criterii naționale, reclamantul

fiind arab.

Reclamantul a precizat că nu a adus

știrbire siguranței publice și este asociat la o societate comercială în

România.

Prin sentința civilă nr. 135/2005, a

Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a

fost respinsă.

Instanța a reținut că pârâta a refuzat

reclamantului, stabilirea domiciliului în România, întrucât S.R.I. a comunicat

că reclamantul se află în situația prevăzută de art. 3 din Legea nr. 51/1991,

privind siguranța națională a României; or, conform art. 70 lit. f) din O.U.G.

nr. 194/2002, modificată, străinii nu trebuie să prezinte pericol pentru

ordinea publică și siguranța națională, condiție nerespectată de reclamant; că

actul întocmit de S.R.I. nu poate fi comunicat instanței, conform dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 51/1991, astfel încât verificarea temeiniciei emiterii

actului excede, prin lege, controlului puterii judecătorești.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen, reclamantul.

În motivarea recursului s-a arătat

că pârâta nu a depus actele care au stat la baza emiterii actului contestat, că

nu s-au administrat dovezi din care să rezulte pericolul prezentat de petent;

că instanța trebuia să aibă în vedere tratatele la care România este parte, cu

respectarea dreptului la libera circulație și la alegerea domiciliului sau a

reședinței, așa cum prevăd dispozițiile art. 13 din Carta Universală a

Dreptului Omului și dispozițiile din Convenția Europeană pentru apărarea

dreptului omului și libertăților fundamentale, restrângerea exercițiului

acestor drepturi neputându-se face decât în condițiile art. 53 din Constituția

României.

Verificând cauza, în funcție de

motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea apreciază că recursul este fondat.

Din actele dosarului nu rezultă

situația de fapt care să se încadreze în dispozițiile art. 70 lit. f) din

O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, cu referire la art.

3 lit. f) și l) din Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României.

Instanța avea obligația, în baza

rolului activ și în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să

stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În măsura în care

intimatul-pârât a invocat caracterul de „secret de stat” al adresei S.R.I. nr.

039598 din 20 octombrie 2004 și al rapoartelor întocmite de Comisia constituită

la nivelul Autorității pentru Străini, curtea de apel avea la îndemână

invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea

nr. 51/1991, dispoziții în considerarea cărora a fost motivată soluția

adoptată, având în vedere că aceste norme legale nu prevăd posibilitatea ca

actele care au caracter de secret de stat, să fie comunicate instanței civile.

Or, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României, controlul

judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea

contenciosului administrativ este garantat, cu excepția unor acte strict

enumerate de textul constituțional.

Referitor la dispozițiile art. 15

din Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, invocate

de Autoritatea pentru Străini, Curtea apreciază că acestea nu interzic

instanței, să ia cunoștință de actele respective, deoarece textul legal se

referă la faptul că „informațiile secrete” sunt cele a căror divulgare

neautorizată este de natură să producă daune securității naționale. Or,

prezentarea actelor solicitate de instanța de judecată, nu reprezintă o

„divulgare neautorizată”, iar luarea la cunoștință de către instanță, de

conținutul acelor acte, nu determină provocarea de „daune, securității

naționale”.

Hotărârea este nelegală, și având în

vedere împrejurarea reținută de instanță, în sensul că analizarea temeiniciei

cererii excede controlului puterii judecătorești.

Art. 126 alin. (6) din Constituția

României și art. 5 din Legea nr. 554/2004 enumeră actele administrative care nu

sunt supuse controlului, acte printre care nu se regăsesc cele de natura

actului atacat în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, recursul

va fi admis, sentința se va casa și cauza va fi trimisă, spre rejudecare,

aceleiași instanțe, pentru suplimentarea probelor.

În rejudecare, instanța va verifica

dacă reclamantului i-a fost încălcat vreun drept prevăzut de lege (legea română

sau tratate internaționale, ratificate de Parlament, care devin parte a

dreptului intern, potrivit art. 11 din Constituția României), astfel cum impun

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, urmând a se avea în vedere și

dispozițiile art. 53 din Constituția României, privind restrângerea

exercițiului unor drepturi sau libertăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de H.A.

împotriva sentinței civile nr. 135/CA din 5 septembrie 2005 a Curții de Apel

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.