ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 180/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.M. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor – Autoritatea pentru Străini pentru anularea respingerii cererii de stabilire a domiciliului în România, dispusă de Autoritatea pentru Străini la 27 iulie 2006 și obligarea acestei instituții de aprobare a stabilirii domiciliului în România. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 993 din 11 aprilie 2007, a respins cererea ca neîntemeiată. În motivarea soluției s-a reținut că potrivit art. 70 alin. (1) din O.U.G.

nr. 194/2002, republicată, cu modificările ulterioare, străinii își pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la lit. a)-f), respectiv o ședere temporară, continuă și legală în ultimii 5 ani, cu mijloace de întreținere, asigurări sociale de sănătate, spațiul de locuit, cunoașterea limbii române și să nu prezinte pericol pentru ordinea și siguranța națională. Cererea reclamantului a fost respinsă pentru că nu îndeplinea ultima condiție, respectiv pentru că ar prezenta pericol social pentru ordinea și siguranța națională conform unei adrese emisă de Serviciul Român de Informații. În adresa Serviciului Român de Informații se descrie în concret pericolul pe care cetățeanul străin îl reprezintă pentru siguranța națională și acest înscris se află sub incidența art. 10 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României.

Nu a fost reținută susținerea reclamantului că această adresă ar fi doar un punct de vedere, un aviz consultativ pentru că dispozițiile art. 70 alin. (1) sunt imperative și trebuiesc îndeplinite cumulativ. Pentru a dovedi că această condiție este îndeplinită, singura instituție abilitată este Serviciul Român de Informații, conform Legii nr. 51/1991 și Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații. S-a motivat respingerea cererii de înfățișare a înscrisului pe dispozițiile art. 173 pct. 2 C. proc. civ. pentru că prin înfățișarea acestuia s-ar încălca îndatorirea de a păstra secretul. Nu s-a apreciat că a existat un abuz din partea pârâtei referitor la respingerea solicitării cetățeanului străin atâta timp cât pârâta și S.R.I.

au acționat în raport de legile statului român, cu respectarea drepturilor și libertăților omului recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, restrângerea acestor drepturi nefiind contrară scopului pentru care au fost edictate și supunându-se principiului suveranității naționale, prevăzut de art. 1 alin. (1) din Constituția României. Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către reclamant, considerând că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală. Se arată în motivele de recurs că art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională indică modalitățile de săvârșire a actelor ce constituie amenințări pentru siguranța națională, iar în cauză nu s-a putut face dovada că reclamantul ar fi efectuat vreun act care să se încadreze în aceste modalități.

Pe de altă parte, din cuprinsul Legii nr. 14/1992 nu reiese că Serviciul Român de Informații ar avea ca atribuții emiterea unor dispoziții obligatorii pentru pârâtă, astfel că adresa Serviciului Român de Informații nu poate fi considerată decât un punct de vedere, un aviz consultativ. Cu toate că reclamantului i se refuză stabilirea domiciliului în România, acestuia i se permite șederea legală pe teritoriul României ca refugiat, iar în această calitate nu prezintă pericol la adresa securității statului român. A fost invocat și faptul că adresa emisă de Serviciul Român de Informații ar avea caracter secret, dat din analiza art. 45 din Legea nr. 14/1992, documentele interne ale Serviciului Român de Informații au caracter de secret de stat, se păstrează în arhiva proprie și nu pot fi consultate decât cu aprobarea directorului, în condițiile legii, iar aceasta este adresată unei alte autorități și nu poate avea caracter secret.

Se apreciază că instanța nu poate fi oprită de la controlul judiciar, chiar dacă s-ar considera că ele au caracter secret și trebuie înfățișate instanței, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 333/2006. Neprezentarea adresei solicitate poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare, astfel cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lupșa contra României. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Oficiul Român pentru Imigrări, instituția care este continuarea Autorității Române pentru Străini, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat, apreciind că este legală și temeinică sentința prin care a fost respinsă contestația reclamantului, iar instanța de fond, în mod legal a considerat că documentele ce au stat la baza refuzului, având caracter secret, nu pot fi înfățișate nici în întregime și nici în parte, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională. S-a solicitat Oficiului Român pentru Imigrări să depună la dosar actele care au stat la baza refuzului stabilirii domiciliului în România pentru reclamant, iar această autoritate a comunicat faptul că informațiile solicitate sunt informații secret de stat, nivel de secretizare „secret”, iar pentru a putea fi comunicate trebuie respectate prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informaților clasificate, coroborate cu cele ale H.G.

nr. 585/2002. Examinând motivele de recurs invocate, inclusiv dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a avut de soluționat contestația reclamantului față de refuzul Autorității pentru Străini de a-i stabili domiciliul în România. Refuzul s-a bazat pe o adresă emisă de Serviciul Român de Informații din care ar rezulta că reclamantul ar prezenta un pericol pentru siguranța națională. Instanța de fond nu a dat curs solicitării reclamantului de a înfățișa instanței actele care au stat la baza acestui refuz, considerând că prin înfățișarea lor s-ar încălca îndatorirea de a păstra secretul.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc. Se constată că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, rezumându-se la un control pur formal al măsurii dispuse de autoritate, fără să solicite precizări în privința faptelor ce au fost atribuite reclamantului și pentru a putea verifica dacă prin aceste fapte reclamantul prezintă pericol pentru odinea publică, pentru a putea stabili dacă măsura dispusă a fost luată în mod legal.

La rejudecare, instanța va trebuie să procedeze, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, putând să solicite ca actele care au stat la baza refuzului de stabilire a domiciliului să poată fi înfățișate. Numai în acest fel se va putea asigura controlul judiciar pentru că orice persoană care face obiectul unei cercetări bazate pe motive de siguranță națională nu trebuie să fie lipsită de garanțiile împotriva arbitrarului, iar măsura dispusă să poată fi controlată de un organ independent și imparțial care să analizeze toate problemele de fapt și de drept, legalitatea măsurii și să sancționeze un eventual abuz al autorităților. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Lupșa contra României, cauza Kaya contra României).

În același timp, se va solicita autorității pârâte să prezinte motivele care au stat la baza luării măsurii, în condițiile în care reclamantului i se prelungește anual dreptul de ședere legală pe teritoriul României ca refugiat. De aceea, va fi admis recursul, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi casată sentința instanței de fond și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.M. împotriva sentinței civile nr. 993 din aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2008.