ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2335/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 3 mai 2006, reclamantul D.K., cetățean turc, a solicitat anularea actului nr. 245373/DD/IV din 13 aprilie 2006 emis de Oficiul Român pentru Imigrări și obligarea pârâtului la acordarea vizei de stabilire a domiciliului în România. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta i-a respins cererea de stabilire a domiciliului din rațiuni de ordine publică și siguranță națională, fără însă a i se comunica în concret motivele pentru care s-a dispus o asemenea măsură. Reclamantul a precizat că se află în România de 14 ani, desfășurând activități comerciale, nu a comis infracțiuni și nici nu a în călcat prevederile O.U.G.

nr. 194/2002 privind regimul străinilor. Prin sentința civilă nr. 3252 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, însă actele care descriu în concret aceste activități nu au putut fi înfățișate, intrând sub incidența dispozițiile art. 10 din Legea nr. 51/1991. Prin decizia nr. 2049 din 18 aprilie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat sentința atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța în acest mod, Înalta Curte a reținut că în cauză, exceptând comunicarea sumară a măsurii către reclamant, nu s-au prezentat probe sau indicii temeinice în sensul că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională în sensul art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 cu modificările ulterioare. Prin sentința civilă nr. 819/2008 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, acțiunea a fost admisă reținându-se că reclamantul nu prezintă pericol pentru siguranța națională pentru că de 8 ani i-a fost prelungit dreptul de ședere pe teritoriul României. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen Oficiul Român pentru Imigrări.

În motivarea recursului s-a arătat în esență: că, respingerea cererii reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 avându-se în vedere adresa nr. 060704 din 22 noiembrie 2005 transmisă de Serviciul Român de Informații , lucrare cu caracter „secret” conform art. 41 lit. b) din H.G. nr. 585/2002; că, în conformitate cu Legea nr. 14/1992 dispozițiile adresei Serviciului Român de Informații au avut caracter obligatoriu pentru recurent. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Dispozițiile art. 70 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată, prevede că o condiție pentru stabilirea domiciliului în România este aceea ca străinul să nu prezinte pericol public pentru ordinea publică și siguranța națională a României.

Autoritatea pârâtă a refuzat stabilirea domiciliului reclamantului în România pe motivul că nu este îndeplinită condiția menționată de textul susmenționat. însă, ulterior, reclamantul a beneficiat de prelungirea dreptului de ședere pentru un an, deși aceeași condiție se impune a fi îndeplinită și pentru prelungirea dreptului de ședere conform art. 50 alin. (2) lit. a) raportat la art. 6 alin. (12) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002.

De altfel, așa cum rezultă din documentația depusă de pârât în primul ciclu procesual reclamantului i s-a acordat prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României încă din anul 2000. Or, în aceste condiții, Curtea nu poate reține, în lipsa punerii la dispoziție a informațiilor din adresa emisă de Serviciul Român de Informații, că reclamantul poate prezenta pericol pentru siguranța națională, de vreme ce i s-a aprobat timp de 8 ani prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României, ocazie cu care comportarea sa a fost reevaluată, fără a se dispune măsuri de restrângere a drepturilor și libertăților, măsuri ce se impun în cazul în care o persoană prezintă pericol pentru siguranța națională.

Pârâtul nu a comunicat motivele concrete care au stat la baza respingerii cererii de stabilire a domiciliului, invocându-se doar un text de lege, respectiv art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, reclamantul fiind în imposibilitate de a-și formula apărări, în acest sens încălcându-se principiul „egalității armelor" reglementat de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. Potrivit certificatului de cazier judiciar eliberat în Turcia, Curtea reține că reclamantul nu are antecedente penale și, coroborat cu împrejurarea că timp de 8 ani s-a dispus prelungirea dreptului de ședere în România, în lipsa motivării actului administrativ contestat, se constată că decizia nr. 245373 /DD/IV din 13 aprilie 2006 emisă de pârât este nelegală, fiind de natură a produce o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului.

Astfel cum s-a stabilit de către C.E.D.O. în cauza Kaya contra României, orice persoană căreia nu i se recunoaște un drept având la bază rațiuni de securitate națională, trebuie să beneficieze de garanții împotriva arbitrariului, care pot fi asigurate prin posibilitatea persoanei de a se adresa unui organ independent și imparțial, competent să se pronunțe cu privire la problemele de fapt și de drept relevante, în vederea sancționării unui eventual abuz din partea autorității. Aceasta nu a prezentat nici o precizare referitoare la situația de care a fost acuzat reclamantul, astfel încât petentul nu a beneficiat de un grad minim de protecție în fața autorității recurente. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări împotriva sentinței civile nr. 819 din 12 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.