ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.05.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2335/2009

HOTĂRÂRE
05.05.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2335/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 3 mai 2006,

reclamantul D.K., cetățean turc, a solicitat anularea actului nr. 245373/DD/IV

din 13 aprilie 2006 emis de Oficiul Român pentru Imigrări și obligarea

pârâtului la acordarea vizei de stabilire a domiciliului în România.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că pârâta i-a respins cererea de stabilire a

domiciliului din rațiuni de ordine publică și siguranță națională, fără însă a

i se comunica în concret motivele pentru care s-a dispus o asemenea măsură.

Reclamantul a precizat că se află în România de 14 ani, desfășurând

activități comerciale, nu a comis infracțiuni și nici nu a în

călcat prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind

regimul străinilor.

Prin sentința civilă nr. 3252 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul prezintă pericol

pentru ordinea publică și siguranța națională, însă actele care descriu în

concret aceste activități nu au putut fi înfățișate, intrând sub incidența

dispozițiile art. 10

din Legea nr. 51/1991.

Prin decizia nr. 2049 din 18 aprilie 2007 Înalta

Curte de Casație și Justiție a

admis recursul și a casat sentința atacată, dispunând

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru

a se pronunța în acest mod, Înalta Curte a reținut că în cauză, exceptând

comunicarea sumară a măsurii către reclamant, nu s-au prezentat probe sau

indicii temeinice în sensul că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea

publică și siguranța națională în sensul

art.

70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 cu modificările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 819/2008 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, în fond după casare,

acțiunea a fost admisă reținându-se că reclamantul nu prezintă pericol pentru

siguranța națională pentru că de 8 ani i-a fost prelungit dreptul de ședere pe

teritoriul României.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen

Oficiul Român pentru Imigrări.

În motivarea

recursului s-a arătat în esență: că, respingerea cererii reclamantului s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 avându-se

în vedere adresa nr. 060704 din 22 noiembrie 2005 transmisă de

Serviciul Român de

Informații

, lucrare cu caracter „secret”

conform art. 41 lit. b) din H.G. nr. 585/2002; că, în conformitate cu Legea nr.

14/1992 dispozițiile adresei

Serviciului Român de Informații au avut

caracter obligatoriu pentru recurent.

Verificând cauza în funcție de

motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Dispozițiile art. 70 lit. f) din

nr. 194/2002, modificată, prevede

că o condiție pentru stabilirea domiciliului în România este aceea ca străinul

să nu prezinte pericol public pentru ordinea publică și siguranța națională a

României.

Autoritatea

pârâtă a refuzat stabilirea domiciliului reclamantului în România pe motivul că

nu este îndeplinită condiția menționată de textul susmenționat. însă, ulterior,

reclamantul a beneficiat de prelungirea dreptului de ședere pentru un an, deși

aceeași condiție se impune a fi îndeplinită și pentru prelungirea dreptului de

ședere conform art. 50 alin. (2) lit. a) raportat la art. 6 alin. (12) lit. f)

din O.U.G. nr. 194/2002.

De altfel, așa cum rezultă din

documentația depusă de pârât în primul ciclu procesual reclamantului i s-a

acordat prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României încă din anul

dispoziție a informațiilor din adresa emisă de Serviciul Român de Informații,

că reclamantul poate prezenta pericol             pentru siguranța națională,

de vreme ce i s-a aprobat timp de 8 ani prelungirea dreptului de ședere pe

teritoriul României, ocazie cu care comportarea sa a fost reevaluată, fără a se

dispune măsuri de restrângere a drepturilor și libertăților, măsuri ce se impun

în cazul în care o persoană prezintă pericol pentru siguranța națională.

Pârâtul nu a comunicat motivele concrete

care au stat la baza respingerii cererii de             stabilire a

domiciliului, invocându-se doar un text de lege, respectiv art. 70 alin. (1)

lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, reclamantul fiind în imposibilitate de a-și

formula apărări, în acest sens încălcându-se principiul „egalității

armelor" reglementat de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Potrivit certificatului de

cazier judiciar eliberat în Turcia, Curtea reține că reclamantul nu are antecedente

penale și, coroborat cu împrejurarea că timp de 8 ani s-a dispus prelungirea

dreptului de ședere în România, în lipsa motivării actului administrativ contestat,

se constată că decizia nr. 245373 /DD/IV din 13 aprilie 2006 emisă de pârât

este nelegală, fiind de natură a produce o vătămare a drepturilor și

intereselor legitime ale reclamantului.

Astfel

cum s-a stabilit de către C.E.D.O. în cauza Kaya contra României, orice

persoană căreia nu i se recunoaște un drept având la bază rațiuni de securitate

națională, trebuie să beneficieze de garanții împotriva arbitrariului, care pot

fi asigurate prin posibilitatea persoanei de a se adresa unui organ independent

și imparțial, competent să se pronunțe cu privire la problemele de fapt și de

drept relevante, în vederea sancționării unui eventual abuz din partea

autorității. Aceasta nu a prezentat nici o precizare referitoare la situația de

care a fost acuzat reclamantul, astfel încât petentul nu a beneficiat de un

grad minim de protecție în fața autorității recurente.

Pentru

considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând

temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306

alin. (2) C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări

împotriva sentinței civile nr. 819 din 12 martie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5

mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2049/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 3 mai 2006, reclamantul D.K., cetățean turc, a chemat în judecată M.A.I. – A.S., solicitând anularea actului administra
ÎCCJ 2007-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3138/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2918 din 14 noiembrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată
ÎCCJ 2007-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2191/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 19 iulie 2006, A.K.A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1093 din 18 mai 2006 pronu
ÎCCJ 2007-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 24 noiembrie 2005, și precizată ulterior, reclamantul M.F.A.K. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Intern
ÎCCJ 2010-10-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4022/2010
. În motivele de recurs este criticată soluția instanței de fond deoarece refuzul Oficiului Român pentru Imigrări de a acorda reclamantului drept de ședere permanentă în România a avut la bază informațiile transmise de Serviciul Român de In
Sursă