ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2049/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 3 mai 2006, reclamantul D.K., cetățean turc, a chemat în judecată M.A.I. – A.S., solicitând anularea actului administrativ nr. 245373/DD/IV din 13 aprilie 2006 și obligarea pârâtei la acordarea vizei de stabilire a domiciliului în România. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta i-a respins cererea de stabilire a domiciliului din rațiuni de ordine publică și siguranță națională, fără însă a i se comunica în concret motivele pentru care s-a dispus o asemenea măsură. Reclamantul a precizat că se află în România de 14 ani, desfășurând activități comerciale, nu a comis infracțiuni și nici nu a încălcat prevederile O.U.G.

nr. 194/2002 privind regimul străinilor. Prin sentința civilă nr. 3252 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța a reținut că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, însă actele care descriu în concret aceste activități nu au putut fi înfățișate, intrând sub incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 51/1991. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul D.K., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a arătat că, nefiind expuse faptele ce au fost considerate de pârâtă amenințări la adresa siguranței naționale, Instanța a apreciat, în mod eronat, legalitatea actului administrativ.

Nu s-a avut în vedere întreaga conduită a reclamantului în perioada de când locuiește în România, precum și faptul că pârâta i-a prelungit periodic viza de ședere, deși ar fi avut posibilitatea să-l declare indezirabil, aceleași condiții generale și speciale fiind prevăzute și pentru stabilirea domiciliului și pentru prelungirea vizei de ședere. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probelor. Astfel, Curtea reține că Instanța de Fond a respins acțiunea fără a verifica dacă măsura administrativă a fost dispusă cu respectarea formelor și procedurilor legale și dacă autoritatea publică nu a săvârșit o eroare în exercițiul dreptului său de apreciere.

Instanța s-a limitat să preia apărarea înfățișată de pârât în întâmpinare, în sensul că actul administrativ s-a fundamentat pe rațiuni care țin de amenințarea pe care reclamantul o reprezintă pentru siguranța națională și că informațiile respective, având caracter secret, nu pot fi comunicate, potrivit art. 10 din Legea nr. 51/1991. Desigur, măsura stabilirii domiciliului în România este în competența exclusivă a statului, care are dreptul de a stabili regimul juridic al străinilor, conform principiului egalității suverane a statelor și de a refuza accesul sau șederea pe teritoriul său a persoanelor considerate indezirabile. În cauză însă, exceptând comunicarea sumară a măsurii către reclamant, nu s-au prezentat probe sau indicii temeinice în sensul că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, în sensul art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G.

nr. 194/2002, cu modificările ulterioare. Autoritatea pârâtă a refuzat stabilirea domiciliului reclamantului în România pe motivul că nu este îndeplinită condiția menționată de textul sus menționat, iar ulterior, astfel cum rezultă din actul nou depus în recurs, i-a prelungit viza de ședere pentru 1 an, de la 19 februarie 2007 la 18 februarie 2008, deși aceeași cerință se impune a fi întrunită și pentru această situație, potrivit art. 50 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 6 alin. (1) și alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002. În fond după casare, Instanța va trebui să solicite pârâtei lămurirea acestei contradicții și să comunice dacă rațiunile avute în vedere inițial se mențin.

De asemenea, Instanța urmează să solicite autorității pârâte extrase și paragrafe declasificate privind concluziile din raportul comisiei constituite la nivelul A.S., precum și decizia, ori numai un extras, cu numărul și data emiterii, prin care s-a respins cererea de stabilire a domiciliului. Instanța de trimitere va putea cere totodată, ca pârâta să prezinte în extras adresa S.R.I., indicată în întâmpinare, ca dovadă a informațiilor ce justifică invocarea prevederilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 482/2004. De asemenea, pentru a verifica susținerile reclamantului referitoare la comportarea sa anterioară, Instanța urmează să-i pună în vedere acestuia să solicite și să depună la dosar certificat de cazier judiciar eliberat de ambasada țării sale de origine.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.K. împotriva sentinței civile nr. 3252 din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2007.