ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2049/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 3 mai 2006,

reclamantul D.K., cetățean turc, a chemat în judecată M.A.I. – A.S., solicitând

anularea actului administrativ nr. 245373/DD/IV din 13 aprilie 2006 și

obligarea pârâtei la acordarea vizei de stabilire a domiciliului în România.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că pârâta i-a respins cererea de stabilire a domiciliului

din rațiuni de ordine publică și siguranță națională, fără însă a i se comunica

în concret motivele pentru care s-a dispus o asemenea măsură.

Reclamantul a precizat că se

află în România de 14 ani, desfășurând activități comerciale, nu a comis

infracțiuni și nici nu a încălcat prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind

regimul străinilor.

Prin sentința civilă nr.

3252 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Instanța a reținut că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea

publică și siguranța națională, însă actele care descriu în concret aceste

activități nu au putut fi înfățișate, intrând sub incidența dispozițiilor art.

10 din Legea nr. 51/1991.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul D.K., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a arătat

că, nefiind expuse faptele ce au fost considerate de pârâtă amenințări la

adresa siguranței naționale, Instanța a apreciat, în mod eronat, legalitatea

actului administrativ.

Nu s-a avut în vedere

întreaga conduită a reclamantului în perioada de când locuiește în România,

precum și faptul că pârâta i-a prelungit periodic viza de ședere, deși ar fi

avut posibilitatea să-l declare indezirabil, aceleași condiții generale și

speciale fiind prevăzute și pentru stabilirea domiciliului și pentru

prelungirea vizei de ședere.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este

fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea

cauzei spre rejudecare pentru completarea probelor.

Astfel, Curtea reține că

Instanța de Fond a respins acțiunea fără a verifica dacă măsura administrativă

a fost dispusă cu respectarea formelor și procedurilor legale și dacă

autoritatea publică nu a săvârșit o eroare în exercițiul dreptului său de

apreciere.

Instanța s-a limitat să

preia apărarea înfățișată de pârât în întâmpinare, în sensul că actul

administrativ s-a fundamentat pe rațiuni care țin de amenințarea pe care

reclamantul o reprezintă pentru siguranța națională și că informațiile

respective, având caracter secret, nu pot fi comunicate, potrivit art. 10 din

Legea nr. 51/1991.

Desigur, măsura stabilirii

domiciliului în România este în competența exclusivă a statului, care are

dreptul de a stabili regimul juridic al străinilor, conform principiului

egalității suverane a statelor și de a refuza accesul sau șederea pe teritoriul

său a persoanelor considerate indezirabile.

În cauză însă, exceptând

comunicarea sumară a măsurii către reclamant, nu s-au prezentat probe sau

indicii temeinice în sensul că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea

publică și siguranța națională, în sensul art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G.

nr. 194/2002, cu modificările ulterioare.

Autoritatea pârâtă a refuzat

stabilirea domiciliului reclamantului în România pe motivul că nu este

îndeplinită condiția menționată de textul sus menționat, iar ulterior, astfel

cum rezultă din actul nou depus în recurs, i-a prelungit viza de ședere pentru

1 an, de la 19 februarie 2007 la 18 februarie 2008, deși aceeași cerință se

impune a fi întrunită și pentru această situație, potrivit art. 50 alin. (2)

lit. a) cu referire la art. 6 alin. (1) și alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr.

194/2002.

În fond după casare,

Instanța va trebui să solicite pârâtei lămurirea acestei contradicții și să

comunice dacă rațiunile avute în vedere inițial se mențin.

De asemenea, Instanța

urmează să solicite autorității pârâte extrase și paragrafe declasificate

privind concluziile din raportul comisiei constituite la nivelul A.S., precum

și decizia, ori numai un extras, cu numărul și data emiterii, prin care s-a

respins cererea de stabilire a domiciliului.

Instanța de trimitere va

putea cere totodată, ca pârâta să prezinte în extras adresa S.R.I., indicată în

întâmpinare, ca dovadă a informațiilor ce justifică invocarea prevederilor art.

70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în

România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 482/2004.

De asemenea, pentru a

verifica susținerile reclamantului referitoare la comportarea sa anterioară, Instanța

urmează să-i pună în vedere acestuia să solicite și să depună la dosar

certificat de cazier judiciar eliberat de ambasada țării sale de origine.

În raport de cele expuse mai

sus, Curtea, admițând recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza

spre rejudecare la aceeași Instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.K. împotriva sentinței civile nr. 3252 din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2007.