ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3470/2006

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 2883 din 24 noiembrie 2004 contestatorii B.M. și

B.R. au solicitat anularea dispoziției nr. 3460 din 25 octombrie 2004 emisă de

Primarul General al Municipiului București și restituirea în natură a

imobilului situat în București.

În motivarea contestației s-a arătat

că prin decizia nr. 1373 din 4 iulie 1989 a fostului Consiliu Popular al

Municipiului București emisă în baza Decretului nr. 223/1974, s-a dispus

trecerea în proprietatea statului, cu plată, a imobilului proprietatea

contestatorilor. Prin notificarea înregistrată sub nr. 1538 din 31 iulie 2001

au solicitat restituirea în natură a imobilului, însă în mod greșit le-a fost

respinsă solicitarea, în motivarea că nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 187 din 14

martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis

contestația și s-a anulat dispoziția nr. 3460 din 25 octombrie 2004 emisă de

Primarul General al Municipiului București. A fost obligat intimatul să emită

dispoziția de restituire către contestatori a imobilului, teren situat în

București.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a

reținut că în privința terenului aferent construcției statul a preluat în mod

nelegal proprietatea în anul 1982, iar ulterior le-a retras dreptul de

folosință acordat contestatorilor.

Intimatul a declarat apel împotriva

sentinței, susținând că este nelegală și netemeinică întrucât contestatorii nu

erau îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului, teren, ei având un

drept de proprietate doar asupra construcției, nu și asupra terenului.

Prin decizia civilă nr. 610 din 23

septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă,

s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sentința apelată în sensul că s-a

respins contestația ca neîntemeiată.

În motivarea deciziei s-a reținut că

din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10974/83 invocat de

contestatori rezultă că la data preluării abuzive a imobilului proprietatea

lor, aceștia dețineau asupra terenului în suprafață de 100 mp doar un drept de

folosință, iar nu un drept de proprietate. În aceste condiții, contestatorii nu

erau îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

terenul în litigiu nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, situația juridică a

acestui teren fiind reglementată de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991,

republicată.

Contestatorii au declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, susținând că aceasta a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenții arată că prin notificare au solicitat imobilul situat în strada L.,

„ prin imobile în sensul Legii nr. 10/2001 înțelegându-se terenurile cu sau

fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod

abuziv”, solicitarea lor încadrându-se în prevederile acestei legi. S-a mai

susținut că instanța de apel a omis să aibă în vedere situația construcțiilor

cu destinația de locuință aflate pe terenul respectiv, construcții care au fost

trecute în mod abuziv în proprietatea statului, ceea ce echivalează cu o nouă

confiscare.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate și prevederile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul declarat în prezenta cauză este nefondat, în

sensul considerentelor ce urmează.

Prin sentința tribunalului s-a

instituit în sarcina intimatului obligația de a emite dispoziție de restituire către

contestatori a imobilului-teren, situat în strada L.

Dacă ar fi fost nemulțumiți de

această soluție prin care nu s-a dispus nimic cu privire la pretinsa

construcție solicitată, contestatorii aveau la îndemână calea de atac a

apelului, pe care însă nu au exercitat-o.

Ca atare, aceștia nu pot fi susține

direct în recurs critica vizând omisiunea instanței de a analiza situația

construcțiilor aflate pe terenul respectiv.

Decizia pronunțată în apel este

temeinică și legală, instanța reținând în mod corect că terenul în litigiu nu

face obiectul Legii nr. 10/2001, ci îi sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din

Legea nr. 18/1991, republicată.

În conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții B.M. și B.R. împotriva deciziei nr. 610A din 23 septembrie 2005, a

Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2006.