ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4191/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4191/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 337 din 11 aprilie 2003, Tribunalul București, secția a

IV-

a civilă, a respins acțiunea reclamantei C.A. în contradictoriu cu

pârâtul

Municipiul București prin Primarul General ca

neîntemeiată.

S-a reținut că, reclamanta C.A. a

contestat dispoziția nr. 696 din 11 decembrie 2002 emisă de Primarul General,

prin care s-a respins notificarea privind

restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcție,

situat în București, preluat în mod abuziv de către Statul Român prin Decretul

nr. 92/1950 de la autorii săi, R.A. și R.M.

Tribunalul a reținut că reclamanta nu a făcut

dovada calității de persoană îndreptățită prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia civilă nr. 31 din 14 ianuarie 2004 a admis apelul

reclamantei C.A. împotriva sentinței civile nr. 337 din 11 aprilie 2003 a

Tribunalului București, în sensul că a respins acțiunea în revendicare

formulată de reclamantă pentru lipsa legitimării procesuale active.

Prin decizia nr. 9460 din 18 noiembrie 2005, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a

admis recursul declarat de reclamantă, a casat ambele hotărâri și a trimis

cauza spre rejudecare instanței de fond, Tribunalul București, reținând că

instanța de apel a schimbat temeiul juridic al acțiunii cu care instanța a fost

inițial investită, respectiv cu contestație formulată în temeiul Legii nr.

10/2001 și nu cu acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.

civ.

Reinvestită cu soluționarea cauzei,

instanța de fond, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 635

din 10 mai 2006 a respins contestația formulată de contestatoarea C.A. în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

Instanța de fond a reținut în esență că nu a

fost făcută dovada dreptului de proprietate asupra imobilului situat în

București, al autorilor contestatoarei și, pe cale de consecință, nici a

calității de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului.

In ceea ce privește imobilul

construcție, tribunalul a reținut că este vorba de un imobil nou, construit din

fondurile statului, astfel că nu poate fi restituit în natură contestatoarei,

cu precizarea că aceasta poate solicita despăgubiri pentru apartamentul preluat

de la autorul său.

Prin decizia nr. 580 A din 27

septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul contestatoarei C.A. prin mandatar

C.R. împotriva sentinței civile nr. 635 din 10 mai 2006, pronunțată de

Tribunalul București în contradictoriu cu intimatul Municipiul București prin

Primarul General, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis

contestația.

A fost anulată dispoziția nr. 696 din 11

decembrie 2002, emisă de Primarul General, iar pârâtul a fost obligat să

soluționeze printr-o singură dispoziție notificările formulate de contestatoare

și de numitul B.B.

Instanța de apel a reținut în esență că,

cererea formulată inițial de C.A. are natura juridică a unei contestații

împotriva dispoziției nr. 696 din 11 decembrie 2002, emisă de Primarul General

al municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001, pretenția

contestatoarei fiind aceea de restituire în natură a imobilului situat în București.

Instanța a avut în vedere că de pe urma defuncților R.M.

(decedată la 27 noiembrie 1999, cunoscută și sub numele de R.V.) și R.A.

(decedat la 27 septembrie 1971), au formulat notificări, în temeiul Legii nr.

10/2001, contestatoarea în calitate de nepoată de fiu predecedat (fiul acesteia

fiind R.C.S., decedat la 27 aprilie 1999) și fratele defunctei R.M., numitul B.B.B.,

acesta fiind beneficiarul testamentului autentificat sub nr. 2499 din 20 iulie 1999.

Cele două notificări au fost formulate

separat, la 7 martie 2001 de către contestatoare și la 7 august 2001 de B.B.

Prin art. 4 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 10/2001 se prevede că, în situația în care restituirea unui imobil este

cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale imobilului

solicitat, dreptul de proprietate se stabilește în cote părți ideale, potrivit

dreptului comun, iar cererea de restituire are valoarea acceptării succesiunii

pentru bunurile a căror restituire se solicită.

In contextul procesual al cauzei, fără participarea

ca parte a numitului B.B. s-a reținut că instanța nu poate analiza susținerile

contestatoarei apelantei C.A. referitoare la calitatea acestuia de moștenitor

aparent, cu toate consecințele ce decurg din această calitate.

La dosarul cauzei s-au anexat două

dispoziții emise ca urmare a notificărilor, prin care s-a solicitat restituirea

în natură a imobilului în litigiu de către două persoane, respectiv dispoziția

nr. 696 din 11 decembrie 2002 prin care s-a respins cererea contestatoarei

pentru lipsa calității de persoană îndreptățită (fila 9 dosar nr. 187/2003 al

Tribunalului București, secția IV-a civilă) și dispoziția nr. 3301 din 10

septembrie 2004 prin care s-a respins notificarea numitului B.B. pentru

nedovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului și a calității de

persoană îndreptățită (fila nr.15 dosar nr. 8782/2004 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă).

La dosarul instanței supreme s-a anexat

actul de vânzare, autentificat sub nr. 3376 din 9 februarie 1944, fila 12, care

atestă dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață

de 550 mp și construcție de către autorii contestatoarei R.M. și A.

Prin declarațiile autentificate nr. 6264 din 22

noiembrie 1994 și nr.1737 din 5 iulie 2002 s-a reținut că autorul

contestatoarei R.A. era cunoscut și sub numele de R.S.

Pe numele autorilor contestatoarei s-a emis

autorizația nr. 31712 din 29 martie 1946 pentru imobilul din litigiu, respectiv

executarea unei construcții cu pivniță, parter și două etaje din zidărie masivă,

acoperită cu material necombustibil, fiind anexate și planurile pentru

construcția autorizată din București.

Prin adresa nr. 30207/9349/1336 din 2 octombrie

2000 emisă de intimată s-a dovedit că, în anul 1948, figura înscris cu clădire

în construcție numitul R.S.

Lista anexă pentru județul Muscel a

Decretului nr. 92/1950, poziția 146 atestă înscrierea autorului contestatoarei S.R.

cu imobil „complet naționalizat".

Prin procesul-verbal din 21 aprilie 1950

s-a atestat că la sediul imobilului a fost găsită o persoană tolerată ce s-a

trecut cu nume indescifrabil în procesul-verbal căreia i s-a adus la cunoștință

realizarea formalităților naționalizării.

Pentru clarificarea tuturor aspectelor legate

de identificarea imobilului în raport cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei,

atât la data naționalizării, cât și la momentul actual, s-a dispus efectuarea

unui raport de expertiză, care a concluzionat că, imobilul a fost identificat

în București, compus din teren în suprafață de 487,30 mp, construcție cu demisol,

parter, două etaje și parțial mansardă cu pereți din cărămidă, construită între

anii 1946-1950, cu valoarea actualizată de circulație la nivelul anului 1950 de

2625947 RON, iar la momentul actual de 2798367 RON.

Instanța a reținut că este întemeiată

contestația formulată de C.A. cu privire la dispoziția nr. 696 din 11 decembrie

2002, emisă de Primarul General al Municipiului București, pentru că nu

cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la respingerea

contestației.

În acest sens, s-a menționat că

dispozițiile unei legi speciale pentru reparații de ordin civil au prevăzut „în

termeni expreși repunerea părților în situația anterioară, în cadrul unei

proceduri riguroase din punct de vedere al termenelor de îndeplinire a actelor

de procedură și a posibilității efective de probațiune, tocmai în considerarea

naturii dreptului supus privațiunilor în perioada comunistă, dreptul de

proprietate asupra imobilelor'", aspecte ignorate în cauză.

In al doilea rând, s-a reținut că în conținutul

dispoziției există contradicție între soluția pronunțată și susținerea

autorilor contestatoarei, în sensul preluării numai a unui apartament, imobilul

fiind în construcție; chiar dacă situația ar fi reală, petenta are calitate de

persoană îndreptățită la restituirea în natură sau prin echivalent.

In ceea ce privește restituirea în

natură a imobilului, s-a reținut că, preluarea este abuzivă, fiind incidente

dispozițiile art. 2 lit. a) din lege.

Calitatea de persoană îndreptățită s-a stabilit

că este conferită de calitatea de moștenitor dovedită prin certificatele de

moștenitor succesive și actele de stare civilă, prezentate instanței, fiind

incidente dispozițiile art. 4 alin. (3) din lege.

Pentru că imobilul a fost identificat în

evidențele unei unități administrativ teritoriale prin incidența art. 21 din

Legea nr. 10/2001, s-a concluzionat că, poate fi restituit în natură,

indiferent de destinația sa. In plus, s-a făcut dovada că nu a fost înstrăinat

unor terțe persoane.

Împotriva acestei decizii în termen legal a

declarat recurs contestatoarea C.A., invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Într-o primă critică, se arată că

hotărârea instanței de apel este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304

pct. 6 C. proc. civ., deoarece, fără ca nimeni să critice hotărârea instanței

de fond, a soluționat cauza și obligat pârâtul să emită dispoziție și cu

privire la numitul B.B., care nu este parte în proces, astfel că instanța a

acordat mai mult decât s-a cerut.

Sub un alt aspect, se susține că

hotărârea recurată încalcă și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se menționează că dispozițiile art. 4 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză, în condițiile în care

recurenta a depus la dosar certificatul de moștenitor care atestă calitatea sa

de unică moștenitoare de pe urma defunctei R.M.

Instanța de apel ignoră acest înscris și îl

introduce în cauză pe numitul B.B., cu precizarea că acesta a depus notificare

în baza Legii nr. 10/2001, creându-i un avantaj judiciar, fără să fie parte în

cauză.

Mai susține recurenta că, B.B. nu a

deschis succesiunea de pe urma defunctei R.M. și nu a contestat certificatul de

moștenitor în care este evidențiată că unica moștenitoare C.A.

În aceste condiții, în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, testamentul lui B.B. făcând dovada

vocației succesorale de pe urma defunctei R.M., dar nu și a celei de pe urma

autorilor reclamantei R.C.S. și R.A.

În fine, se mai arată că instanța de

apel, deși în considerentele hotărârii reține dovedit dreptul de proprietate al

reclamantei asupra bunului în litigiu., prin dispozitivul hotărârii nu mai

obligă pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură, ci numai să emită

dispoziție motivată.

Recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că, în speță nu sunt

incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce

o privește pe recurenta reclamantă, deoarece prin certificatul de moștenitor

depus și-a dovedit calitatea de unică moștenitoare de pe urma defunctei R.M.

Într-adevăr, printr-o interpretare greșită a

dispozițiilor enunțate anterior, instanța de apel a înlăturat acest înscris

autentic și l-a inclus în cauză pe numitul B.B., cu simpla motivare că a

formulat și el notificare în baza aceleași

legi

și prin ignorarea faptului că nu a fost parte în proces, i s-a creat un avantaj

juridic nejustificat.

Prin certificatul de moștenitor autentificat

sub nr. 33 din 27 mai 2002,

modificat prin

certificatul de moștenitor autentificat sub nr. 44 din 3 iulie 2002 s-a făcut

dovada calității reclamantei de unică moștenitoare în linie directă de pe urma

autorilor

săi R.S.C. și R.M.

B.B. nu a

dovedit deschiderea succesiunii de pe urma defunctei

R.M., dar nici nu a contestat certificatul de

moștenitor emis pe numele reclamantei pentru a-și dovedit calitatea de

moștenitor de pe urma acestei defuncte.

Astfel,

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu mai sunt aplicabile în această

cauză, față de data întocmirii

certificatului de moștenitor din 27 mai 2002, ulterior

datei de 10 februarie 2001, dată la care a intrat

în vigoare legea, urmând a fi avute

în vedere și diferențele privind gradul de rudenie față de antecesorii

proprietari

inițiali ai imobilului.

Testamentul

invocat de B.B. face dovada vocației sale succesorale

față

de defuncta R.M., dar nu și față de autorii reclamantei R.C.S. și R.A.

Astfel, printr-un prim certificat de

moștenitor se atestă că, de pe urma

defunctului

R.A. au rămas ca moștenitori R.M., cunoscută și

sub numele de R.V. și R.C.S..

Prin certificatul

autentificat sub nr. 33/2002

și modificat prin certificatul autentificat nr. 44/2002 s-a făcut dovada că

reclamanta este unica moștenitoare a acestora.

Niciunul

dintre toate aceste certificate de moștenitor încheiate pentru a se face

dovada calității de persoană îndreptățită

a reclamantei nu au fost contestate de către

B.B.

Prin cele

două notificări formulate de către B.B. și reclamantă, pârâtul a avut de

analizat două situații juridice distincte, notificarea lui B.B.

susținută de un testament de pe urma lui

R.M. și notificarea

reclamantei-recurente

susținută de certificate de moștenitor privind pe defuncții

R.M. și R.A., cât și pe R.C.S., fiul

celor doi,

unica moștenitoare a celor doi fiind numai

reclamanta.

Din

verificarea actelor dosarului se reține că B.B. nu a fost parte

în cauză și nimeni nu a criticat hotărârea

instanței de fond cu privire la această

persoană, astfel

că în mod greșit instanța de apel a obligat pârâtul să emită dispoziție și cu

privire la acesta.

Mai mult decât atât, se reține că,

într-adevăr B.B. a formulat

notificare și a

solicitat restituirea aceluiași imobil, pârâtul Primarul municipiului

București emițând dispoziție care a fost

contestată, cauza făcând obiectul dosarului

nr. 29985/2/20005, aflată în apel pe rolul Curții de Apel București, secția

a VII-a

civilă.

În raport de această situație, instanța

trebuia să emită dispoziție privind restituirea imobilului solicitat numai pe

numele reclamantei C.A., contestația formulată de B.B., care nu este parte în

proces urmând să fie analizată și soluționată în cauza înregistrată separat la

instanță.

In situația în care s-ar menține hotărârea

instanței de apel, s-ar ajunge ca în favoarea numitului B.B. să existe două

titluri cu privire la același imobil.

In plus, s-ar încălca principiul

disponibilității cu privire la cadrul procesual stabilit prin acțiunea

promovată de reclamantă în instanță.

Cu privire la critica reclamantei vizând

nepronunțarea instanței, în sensul obligării pârâtului să emită dispoziție de

restituire în natură și nu numai să emită dispoziție, critica este nefondată,

deoarece la momentul emiterii dispoziției, pârâtul are în vedere tocmai cererea

reclamantei privind restituirea în natură a imobilului.

În raport de criticile formulate de

recurentă și analizate de instanța de recurs, față de considerentele expuse,

urmează să fie admis recursul, să se modifice în parte decizia recurată, în

sensul obligării pârâtului să se pronunțe prin dispoziție motivată cu privire,

la notificarea formulată numai de reclamanta C.A.

Celelalte dispoziții ale deciziei vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatoarea C.A.

împotriva deciziei nr. 580 A din 27 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III- civilă.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul

că obligă pe pârât să se pronunțe prin dispoziție motivată cu privire la

notificarea formulată numai de C.A.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie

2008.