ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6105/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 114/2005,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca

neîntemeiată contestația precizată, formulată de contestatoarea C.I.Ș., în

contradictoriu cu Primăria Municipiului București.

Pentru a da această soluție, prima

instanță a reținut că din vânzările succesive invocate în cauză, intervenite în

anul 1935 și 1936, nu rezultă cu claritate bunul imobil individualizat asupra

căruia Ț.I. a dobândit dreptul de proprietate, deoarece, inițial a dobândit un

drept de proprietate indiviz, apoi fracțiuni din alte drepturi indivize, fără a

se putea cunoaște exact întinderea ideală și abstractă a dreptului său de

proprietate, iar pe de altă parte, bunul imobil individual determinat asupra

căruia poartă dreptul de proprietate.

S-a considerat că nu a fost dovedit

de către contestatoare dreptul de proprietate al autorului său cu atât mai mult

cu cât nu a demonstrat nici identitatea imobilului a cărui restituire o

solicită, de vreme ce în înscrisurile prezentate este vorba despre imobilul din

șoseaua V. nr. 32, iar în certificatul de moștenitor nr. 241/1970 se face doar

dovada calității de moștenitor, iar nu a vreunui drept real, se face referire

la imobilul situat în București, b-dul M., compus din teren în suprafață de 642

mp și construcție, iar prin notificare s-a solicitat restituirea imobilului

situat în București, b-dul B..

Contestatoarea a declarat apel

împotriva acestei sentințe.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 758/A din 30 noiembrie 2005 a admis apelul, a schimbat în

tot sentința, a admis contestația formulată de contestatoare, a anulat

dispoziția Primarului general nr. 2565 din 25 februarie 2004 și a obligat

pârâta să restituie în natură reclamantei cota de 3/16 din imobilul situat în b-dul

B., București, compus din construcție și teren în suprafață totală de 642 mp

Pentru a pronunța această hotărâre,

s-a reținut că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

12907/1936, contestatoarea a probat că I.P. a vândut tatălui său, I.Ț. și lui M.Ț.

3 parcele în str. V., ulterior M.Ț. vânzând drepturile sale indivize către I.Ț.,

care, astfel, a devenit unic proprietar al imobilului.

În ceea ce privește dreptul de

proprietate, instanța de apel a reținut că la dosarul de fond contestatoarea a

depus acte doveditoare în sensul dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. a) și c)

din H.G. nr. 493/2003, respectiv acte juridice translative de proprietate (act

de vânzare-cumpărare) care atestă deținerea proprietății de către autorul său,

acte care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (decizia nr. 2383/1982

de preluare a imobilului în litigiu de la contestatoare, în baza Decretului nr.

223/1974), fiind fondată critica adusă hotărârii de fond sub acest aspect.

Referitor la identitatea imobilului,

din actele depuse la dosar (adresa Direcției Venituri Buget Local sector 2,

certificatul de moștenitor nr. 241/1970 și decizia nr. 2383/1982 a CPMB)

rezultă cu precizie că B-dul B. nr. 98 a purtat anterior denumirea B-dul M. nr.

98, respectiv Șoseaua V. nr. 32, aspect confirmat și de raportul de expertiză

contabilă topografică, efectuat în apel, care a identificat imobilul în

litigiu.

S-a reținut că imobilul nu a fost

înstrăinat de stat către o terță persoană și că preluarea în baza Decretului

nr. 223/1974, fără plată, a fost abuzivă.

Pârâtul Municipiul București, prin

Primarul general a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și susținând că a respins

notificarea prin care reclamanta a cerut cota de 3/16 din imobilul situat în

B-dul B. nr. 98, ce i-a fost confiscată abuziv, întrucât nu a făcut dovada

dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor.

A mai susținut recurentul că actele

doveditoare se puteau depune de către reclamantă, numai dacă recurenta, în

calitate de unitate deținătoare, i-ar fi comunicat acesteia că „emiterea

dispoziției de restituire este condiționată de depunerea actelor solicitate”.

Criticile exprimate sunt nefondate.

Din culpa recurentului notificarea a

fost soluționată după 2 ani și jumătate, fără să i se comunice reclamantei

faptul că s-a considerat că actele depuse sunt insuficiente.

Cu atât mai mult cu cât, chiar prin

notificare, reclamanta a precizat că „în cazul în care mai este necesar vreun

act să i se comunice”.

De altfel, așa cum s-a reținut,

reclamanta a revenit și a mai trimis un set de acte la 4 februarie 2004, tot

fără a primi vreun răspuns de la Primărie.

Or, recurenta nu și-a respectat

obligația prevăzută de Legea nr. 10/2001 de a invita reclamanta să-și susțină

notificarea.

Criticile formulate, fiind

neîntemeiate, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Municipiul București împotriva deciziei civile nr. 758/A din 30

noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurentul Municipiul

București să plătească intimatei C.I.Ș. suma de 1.500 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 iunie

2006.