ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 102/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 102/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la data de 24 noiembrie 2004, reclamanta SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea a chemat în
judecată pârâta SC S.G.R. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța
să fie obligată să respecte art. 2 din Convenția încheiată la data de 11 mai 1998
prin care s-a obligat să o despăgubească cu valoarea în echivalent în lei a
contractelor de leasing inclusiv avansul plătit.
De asemenea, a mai solicitat
obligarea pârâtei la plata sumei de 16.445.720.482 Rol reprezentând valoarea în
echivalent lei a contractelor de leasing precum și a avansului plătit, precum
și plata de dobânzi calculate conform O.G. nr. 9/2000 de la data scadenței la data
plății efective.
Pârâta prin întâmpinare, a
solicitat cu prioritate anularea, ca netimbrată, a cererii introductive
susținând că reclamanta, prin administratorul judiciar nu beneficiază de
scutire pentru plata taxei de timbru, deoarece potrivit art. 58 din Legea nr. 64/1995
numai acțiunile formulate de lichidatorul judiciar beneficiază de această
scutire.
Tribunalul Vâlcea, secția comercială,
prin sentința nr. 124 din 2 martie 2005, a anulat ca netimbrată cererea
formulată.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de fond a reținut că, prin încheierea nr. 609/ C din 30 septembrie
2004 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 1400/COM/2004, s-a admis
cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. Vâlcea și s-a dispus deschiderea
procedurii de faliment împotriva debitoarei SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea, căreia i
s-a pus în vedere să depună actele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 64/1995.
Totodată a fost desemnat administrator judiciar al societății în persoana domnului
expert U.I., căruia i s-a pus în vedere să depună raportul preliminar până la
data de 21 octombrie 2004.
În această calitate,
administratorul judiciar a formulat, la data de 24 noiembrie 2004, acțiunea în
daune ce formează obiectul prezentei cauze pentru a recupera creanțele deținute
de debitorul falit împotriva debitorilor săi.
Ulterior, prin încheierea nr.
2/ C din 13 ianuarie 2005 pronunțată de judecătorul sindic s-a dispus trecerea
la faliment și dizolvarea debitoarei SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea s-a ridicat
dreptul de administrare a societății și s-a desemnat lichidatorul domnul expert
U.I.
Potrivit prevederilor art. 58
din Legea nr. 64/1995 republicată, acțiunile introduse de administrator în
aplicarea secțiunii a 3-a sunt scutite de plata taxei de timbru. Toate
acțiunile și cererile introduse de lichidatorul judiciar sunt scutite de plata
taxei de timbru.
Rezultă deci că acțiunea
formulată de administratorul judiciar nu beneficiază de scutirea pentru plata
taxelor de timbru, decât dacă se referă la cererile prevăzute de art. 60 și 61
din Legea nr. 64/1995 între care nu se regăsește cererea având ca obiect
obligarea pârâtei la plata daunelor rezultate din convenția încheiată între
părți.
Împotriva acestei soluții a
formulat apel reclamanta SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea prin lichidator criticile
vizând faptul că sentința a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 158 alin.
(1) coroborat cu art. 159 pct. 1 C. proc. civ., prin analizarea cu prioritate a
excepției netimbrării față de examinarea excepției de necompetență generală a
instanței, părțile optând pentru Curtea de Arbitraj Comercial Internațional conform
convenției arbitrale.
De asemenea, se susține că
instanța a nesocotit principiul contradictorialității și al dreptului la
apărare încă din data de 2 februarie 2005, când potrivit încheierii de ședință
publică, prima instanță a admis pârâtei-intimate excepția netimbrării,
apreciind că în mod greșit instanța de fond a stabilit încărcarea în mod
pecuniar a societății aflată într-o situație dificilă cu plata unei taxe de
timbru.
Curtea de Apel Pitești, secția
comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 82 din 1 iunie 2005,
s-a admis apelul în complet de divergență, cu majoritate, s-a anulat sentința
instanței de fond și s-a acordat termen pentru soluționarea fondului.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de control judiciar a reținut că este adevărat că cererea introductivă
a fost formulată de reclamantă, prin administrator judiciar U.I. anterior
pronunțării încheierii nr. 2/C/2004, prin care s-a dispus trecerea reclamantei
la procedura falimentului, însă până la data pronunțării sentinței atacate,
societatea se afla deja în faliment, în cauză devenind aplicabile dispozițiile art.
58 din Legea nr. 64/1995 republicată.
Procedând la judecata pe
fond a cauzei instanța de apel a respins acțiunea reclamantei pentru lipsa
calității procesuale active a acesteia.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța a procedat la examinarea excepțiilor ridicate de pârâtă respectiv;
excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată întrucât au
încheiat o convenție arbitrară sub forma clauzei compromisorii prin care au
hotărât ca orice diferend să fie soluționat de Curtea de Arbitraj
Internațional; excepția de necompetență teritorială față de dispozițiile art. 5
C. proc. civ.; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pe
considerentul că aceasta a cesionat creanța sa și a înscris această cesiune la
A.E.G.R.M. în favoarea locatorului extern, așa cum rezultă din notificarea cu nr.
29 din 21 iulie 2004; excepția de litispendență potrivit art. 163 C. proc. civ.,
cu motivația că între părți există un litigiu cu același obiect ce formează
dosarul nr. 186/2003 pe rolul Camerei de Comerț și Industrie a României;
excepția puterii de lucru judecat; excepția prescripției dreptului material la
acțiune, deoarece prin adresa nr. 879 din 22 octombrie 1999 având loc
denunțarea unilaterală a contractelor ce și-a produs efectele juridice la 1
ianuarie 2000, acțiunea fiind introdusă la 24 noiembrie 2004.
Examinând fiecare excepție,
instanța a apreciat ca justificată numai aceea a lipsei calității procesuale
active.
S-a reținut că examinând
înscrisul cu nr. 29 din 21 iulie 2004 intitulat „Notificare” adresată pârâtei
rezultă că în baza art. 44 din H.G. nr. 802/1999 cu modificările ulterioare
reclamanta a procedat la regularizarea obligației de înscriere în arhiva
electronică de garanții reale mobiliare în data de 20 iulie 2004, a cesiunii
obligațiilor de plată /despăgubiri ale S.G.R. SA decurgând din contractul de
subînchiriere a celor 6 autovehicole marca M.A.N. nr. 18224 încheiat la
începutul anului 1998, pe o perioadă de 5 ani cu pârâta, către deținătorul
extern CA L. G.m.b.H Viena-Austria, inclusiv factura nr. 9878107 din 31 mai
2004 fiind cesionată finanțatorului extern conform înscrisului intitulat „Alte
bunuri în garanție”.
Concluzionând, instanța
arată că finanțatorul extern neindicând alte modalități de derulare a raporturilor
juridice ce au implicat, inițial trei părți, proprietar (extern) chiriaș
(reclamanta) și subînchiriași (pârâtu) precum și inexistența unui mandat în
acest sens, reclamanta nu mai era în măsură să acționeze privitor la
operațiunile comerciale desfășurate.
Împotriva soluțiilor
pronunțate pârâta a declarat recurs criticând atât decizia nr. 82 din 1 iunie
2005 cât și decizia nr. 99/29 iunie 2005, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct.
3 și 9 C. proc. civ.
Astfel, se susține că au
fost încălcate dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de
timbru, concluzia instanței de apel în sensul că obligația de plată a taxei de
timbru nu mai subzistă întrucât s-a dispus trecerea la faliment este eronată în
condițiile în care taxele de timbru se plătesc anticipat, interesând situația
de la momentul introducerii acțiunii, fiind nerelevante aspectele survenite
ulterior.
Criticile privind decizia nr.
99 din 29 iunie 2005 vizează faptul că instanțele nu aveau competența generală
de a soluționa prezenta cauză deoarece părțile au stipulat în contract o clauză
compromisorie în conformitate cu care competența de soluționare a oricărui
litigiu aparține Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și
Industrie a României.
Recursul reclamantei face
referire la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Se susține că în mod greșit
instanța a interpretat atât notificarea înscrierii în Arhiva electronică de
garanții mobiliare cât și înscrisurile în Arhivă ca având natura unui contract
de cesiune a obligațiilor de plată/despăgubiri decurgând din contractul de
subînchiriere.
Se mai arată că înscrierea
cesiunii în Arhiva electronică de garanții mobiliare s-a făcut în baza unei
erori de traducere a notificării pe care a făcut-o finanțatorul la data de 3
decembrie 1997.
Consideră că s-a făcut o
interpretare eronată a dispozițiilor art. 1017 C. civ., deoarece sintagma
„urmând ca drepturilor cesionate să fie onorate în favoarea SC S. SRL până când
finanțatorul nu va indica astfel” exprimă faptul că eventuala cesiune s-a făcut
sub condiție suspensivă.
Ca urmare, actul juridic de
cesiune ar fi luat naștere la împlinirea condiției, respectiv la momentul când
nu se îndeplineau obligațiile de plată către finanțator. Abia după ce actul
juridic de cesiune lua naștere, intimatei i se indica „altfel” adică, i se
notifica faptul că trebuia să facă plățile către cesionar.
La data de 15 iunie 2006
numitul S.I. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea
recurentei-reclamante în calitate de fost administrator al acesteia, cerere
admisă în principiu în ședința publică din această zi.
Recursul pârâtei este
fondat.
Potrivit art. 58 din Legea nr.
64/1995 republicată sunt scutite de plata taxelor de timbru numai acțiunile introduse
de administrator/lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei secțiuni,
respectiv secțiunii nr. 3 intitulat „situația unor acte juridice ale
debitorului”. Această secțiune reglementează acțiunile introduse de
administrator/lichidator pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor
în dauna creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Actele
frauduloase încheiate de debitor sunt expres prevăzute de art. 61.
În consecință, nu orice
acțiune introdusă de administratorul judiciar este scutită de plata taxei de
timbru, ci numai cele expres și limitativ prevăzute de secțiunea 3 din Legea nr.
64/1995 în vigoare la data promovării acțiunii care se referă la anularea
actelor frauduloase.
Potrivit art. 20 din Legea nr.
146/1997, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară
de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării
acțiunii sau cererii, sau dacă în cursul procesului apar elemente care
determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite
suma datorată până la primul termen de judecată”.
În condițiile în care taxele
de timbru se plătesc anticipat, interesează situația de la momentul
introducerii acțiunii, fiind nerelevante aspectele survenite ulterior.
Față de cele arătate,
concluzia instanței de apel în sensul că obligația de plată a taxei de timbru
nu mai subzistă întrucât între timp s-a dispus trecerea la faliment, este
eronată situația în care fiind încălcate normele privind taxele judiciare de
timbru recursul urmează a fi admis, deciziile instanței de apel urmând a fi modificate
în sensul respingeri apelului reclamantei, ca nefondat, criticile referitoare
la excepția de necompetență a instanțelor fiind de prisos a fi examinate în
condițiile date.
În ce privește recursul
reclamantei, se reține că în condițiile art. 304 C. proc. civ., se vor examina
numai motivele de nelegalitate modul de apreciere a probatoriilor fiind de
competența exclusivă a apelului urmare caracterului devolutiv al acestei căi de
atac.
Astfel, prin adresa nr. 29
din 21 iulie 2004, reclamanta a comunicat pârâtei SC S.G.R. faptul că a
cesionat creanța și că a înscris această cesiune la A.E.G.R.M.
Mai mult, în certificatul
eliberat de Arhivă, la data de 20 iulie 2004, la rubrica Bun de garanție
descrierea opțională figurează cesiunea pretenții plată decurgând din
închirierea a 6 autovehicole M.A.N./18224 ale locatorului SC S. SRL către
locatorul SC S.G.R. SA.
Din momentul notificării,
cesiunea este opozabilă debitorului cedat, SC S.G. luând la cunoștință de
această împrejurare chiar din notificarea reclamantei.
În raporturile cu terții,
debitorul cedat fiind unul dintre terți, produce efecte înregistrarea la A.E. și
notificarea formulată de cedent în condițiile art. 28 din Legea garanțiilor,
titlul VI al Legii nr. 99/1999.
Referitor la așa numita
erată din partea traducătorului pe care și-a întemeiat recursul reclamanta,
aceasta constituie un document întocmit pro causa, respectiv după pronunțarea
instanței de apel.
Față de cele arătate nu se
poate reține nici una din condițiile de nelegalitate prevăzute de art. 304
astfel că recursul reclamantei urmează a fi respins și pe cale de consecință și
cererea de intervenție formulată de numitul S.I.
Văzând dispozițiile art. 312
C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea, prin lichidator U.I., împotriva
deciziei nr. 99/ A/C din 29 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Pitești,
ca nefondat.
Admite recursul declarat de
pârâta SC S.G.R. SA București, împotriva deciziei nr. 82/ A-C din 1 iunie 2005
și a deciziei nr. 99/ A/C din 29 iunie 2005, pronunțate de Curtea de Apel
Pitești.
Modifică deciziile atacate,
în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței nr. 124/
C din 2 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, ca nefondat.
Menține celelalte
dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 11 ianuarie 2007.