ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 102/2007

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 noiembrie 2004, reclamanta SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea a chemat în judecată pârâta SC S.G.R. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată să respecte art. 2 din Convenția încheiată la data de 11 mai 1998 prin care s-a obligat să o despăgubească cu valoarea în echivalent în lei a contractelor de leasing inclusiv avansul plătit. De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 16.445.720.482 Rol reprezentând valoarea în echivalent lei a contractelor de leasing precum și a avansului plătit, precum și plata de dobânzi calculate conform O.G. nr. 9/2000 de la data scadenței la data plății efective.

Pârâta prin întâmpinare, a solicitat cu prioritate anularea, ca netimbrată, a cererii introductive susținând că reclamanta, prin administratorul judiciar nu beneficiază de scutire pentru plata taxei de timbru, deoarece potrivit art. 58 din Legea nr. 64/1995 numai acțiunile formulate de lichidatorul judiciar beneficiază de această scutire. Tribunalul Vâlcea, secția comercială, prin sentința nr. 124 din 2 martie 2005, a anulat ca netimbrată cererea formulată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin încheierea nr. 609/ C din 30 septembrie 2004 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 1400/COM/2004, s-a admis cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. Vâlcea și s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea, căreia i s-a pus în vedere să depună actele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 64/1995.

Totodată a fost desemnat administrator judiciar al societății în persoana domnului expert U.I., căruia i s-a pus în vedere să depună raportul preliminar până la data de 21 octombrie 2004. În această calitate, administratorul judiciar a formulat, la data de 24 noiembrie 2004, acțiunea în daune ce formează obiectul prezentei cauze pentru a recupera creanțele deținute de debitorul falit împotriva debitorilor săi. Ulterior, prin încheierea nr. 2/ C din 13 ianuarie 2005 pronunțată de judecătorul sindic s-a dispus trecerea la faliment și dizolvarea debitoarei SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea s-a ridicat dreptul de administrare a societății și s-a desemnat lichidatorul domnul expert U.I. Potrivit prevederilor art. 58 din Legea nr. 64/1995 republicată, acțiunile introduse de administrator în aplicarea secțiunii a 3-a sunt scutite de plata taxei de timbru.

Toate acțiunile și cererile introduse de lichidatorul judiciar sunt scutite de plata taxei de timbru. Rezultă deci că acțiunea formulată de administratorul judiciar nu beneficiază de scutirea pentru plata taxelor de timbru, decât dacă se referă la cererile prevăzute de art. 60 și 61 din Legea nr. 64/1995 între care nu se regăsește cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor rezultate din convenția încheiată între părți. Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanta SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea prin lichidator criticile vizând faptul că sentința a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) coroborat cu art. 159 pct. 1 C. proc. civ., prin analizarea cu prioritate a excepției netimbrării față de examinarea excepției de necompetență generală a instanței, părțile optând pentru Curtea de Arbitraj Comercial Internațional conform convenției arbitrale.

De asemenea, se susține că instanța a nesocotit principiul contradictorialității și al dreptului la apărare încă din data de 2 februarie 2005, când potrivit încheierii de ședință publică, prima instanță a admis pârâtei-intimate excepția netimbrării, apreciind că în mod greșit instanța de fond a stabilit încărcarea în mod pecuniar a societății aflată într-o situație dificilă cu plata unei taxe de timbru. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 82 din 1 iunie 2005, s-a admis apelul în complet de divergență, cu majoritate, s-a anulat sentința instanței de fond și s-a acordat termen pentru soluționarea fondului. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că este adevărat că cererea introductivă a fost formulată de reclamantă, prin administrator judiciar U.I.

anterior pronunțării încheierii nr. 2/C/2004, prin care s-a dispus trecerea reclamantei la procedura falimentului, însă până la data pronunțării sentinței atacate, societatea se afla deja în faliment, în cauză devenind aplicabile dispozițiile art. 58 din Legea nr. 64/1995 republicată. Procedând la judecata pe fond a cauzei instanța de apel a respins acțiunea reclamantei pentru lipsa calității procesuale active a acesteia. Pentru a se pronunța astfel, instanța a procedat la examinarea excepțiilor ridicate de pârâtă respectiv; excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată întrucât au încheiat o convenție arbitrară sub forma clauzei compromisorii prin care au hotărât ca orice diferend să fie soluționat de Curtea de Arbitraj Internațional; excepția de necompetență teritorială față de dispozițiile art. 5 C. proc.

civ.; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pe considerentul că aceasta a cesionat creanța sa și a înscris această cesiune la A.E.G.R.M. în favoarea locatorului extern, așa cum rezultă din notificarea cu nr. 29 din 21 iulie 2004; excepția de litispendență potrivit art. 163 C. proc. civ., cu motivația că între părți există un litigiu cu același obiect ce formează dosarul nr. 186/2003 pe rolul Camerei de Comerț și Industrie a României; excepția puterii de lucru judecat; excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece prin adresa nr. 879 din 22 octombrie 1999 având loc denunțarea unilaterală a contractelor ce și-a produs efectele juridice la 1 ianuarie 2000, acțiunea fiind introdusă la 24 noiembrie 2004. Examinând fiecare excepție, instanța a apreciat ca justificată numai aceea a lipsei calității procesuale active.

S-a reținut că examinând înscrisul cu nr. 29 din 21 iulie 2004 intitulat „Notificare” adresată pârâtei rezultă că în baza art. 44 din H.G. nr. 802/1999 cu modificările ulterioare reclamanta a procedat la regularizarea obligației de înscriere în arhiva electronică de garanții reale mobiliare în data de 20 iulie 2004, a cesiunii obligațiilor de plată /despăgubiri ale S.G.R. SA decurgând din contractul de subînchiriere a celor 6 autovehicole marca M.A.N. nr. 18224 încheiat la începutul anului 1998, pe o perioadă de 5 ani cu pârâta, către deținătorul extern CA L. G.m.b.H Viena-Austria, inclusiv factura nr. 9878107 din 31 mai 2004 fiind cesionată finanțatorului extern conform înscrisului intitulat „Alte bunuri în garanție”.

Concluzionând, instanța arată că finanțatorul extern neindicând alte modalități de derulare a raporturilor juridice ce au implicat, inițial trei părți, proprietar (extern) chiriaș (reclamanta) și subînchiriași (pârâtu) precum și inexistența unui mandat în acest sens, reclamanta nu mai era în măsură să acționeze privitor la operațiunile comerciale desfășurate. Împotriva soluțiilor pronunțate pârâta a declarat recurs criticând atât decizia nr. 82 din 1 iunie 2005 cât și decizia nr. 99/29 iunie 2005, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, concluzia instanței de apel în sensul că obligația de plată a taxei de timbru nu mai subzistă întrucât s-a dispus trecerea la faliment este eronată în condițiile în care taxele de timbru se plătesc anticipat, interesând situația de la momentul introducerii acțiunii, fiind nerelevante aspectele survenite ulterior. Criticile privind decizia nr. 99 din 29 iunie 2005 vizează faptul că instanțele nu aveau competența generală de a soluționa prezenta cauză deoarece părțile au stipulat în contract o clauză compromisorie în conformitate cu care competența de soluționare a oricărui litigiu aparține Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Recursul reclamantei face referire la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că în mod greșit instanța a interpretat atât notificarea înscrierii în Arhiva electronică de garanții mobiliare cât și înscrisurile în Arhivă ca având natura unui contract de cesiune a obligațiilor de plată/despăgubiri decurgând din contractul de subînchiriere. Se mai arată că înscrierea cesiunii în Arhiva electronică de garanții mobiliare s-a făcut în baza unei erori de traducere a notificării pe care a făcut-o finanțatorul la data de 3 decembrie 1997. Consideră că s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 1017 C. civ., deoarece sintagma „urmând ca drepturilor cesionate să fie onorate în favoarea SC S. SRL până când finanțatorul nu va indica astfel” exprimă faptul că eventuala cesiune s-a făcut sub condiție suspensivă.

Ca urmare, actul juridic de cesiune ar fi luat naștere la împlinirea condiției, respectiv la momentul când nu se îndeplineau obligațiile de plată către finanțator. Abia după ce actul juridic de cesiune lua naștere, intimatei i se indica „altfel” adică, i se notifica faptul că trebuia să facă plățile către cesionar. La data de 15 iunie 2006 numitul S.I. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentei-reclamante în calitate de fost administrator al acesteia, cerere admisă în principiu în ședința publică din această zi. Recursul pârâtei este fondat. Potrivit art. 58 din Legea nr. 64/1995 republicată sunt scutite de plata taxelor de timbru numai acțiunile introduse de administrator/lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei secțiuni, respectiv secțiunii nr. 3 intitulat „situația unor acte juridice ale debitorului”.

Această secțiune reglementează acțiunile introduse de administrator/lichidator pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Actele frauduloase încheiate de debitor sunt expres prevăzute de art. 61. În consecință, nu orice acțiune introdusă de administratorul judiciar este scutită de plata taxei de timbru, ci numai cele expres și limitativ prevăzute de secțiunea 3 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data promovării acțiunii care se referă la anularea actelor frauduloase. Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, sau dacă în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată”.

În condițiile în care taxele de timbru se plătesc anticipat, interesează situația de la momentul introducerii acțiunii, fiind nerelevante aspectele survenite ulterior. Față de cele arătate, concluzia instanței de apel în sensul că obligația de plată a taxei de timbru nu mai subzistă întrucât între timp s-a dispus trecerea la faliment, este eronată situația în care fiind încălcate normele privind taxele judiciare de timbru recursul urmează a fi admis, deciziile instanței de apel urmând a fi modificate în sensul respingeri apelului reclamantei, ca nefondat, criticile referitoare la excepția de necompetență a instanțelor fiind de prisos a fi examinate în condițiile date. În ce privește recursul reclamantei, se reține că în condițiile art. 304 C. proc.

civ., se vor examina numai motivele de nelegalitate modul de apreciere a probatoriilor fiind de competența exclusivă a apelului urmare caracterului devolutiv al acestei căi de atac. Astfel, prin adresa nr. 29 din 21 iulie 2004, reclamanta a comunicat pârâtei SC S.G.R. faptul că a cesionat creanța și că a înscris această cesiune la A.E.G.R.M. Mai mult, în certificatul eliberat de Arhivă, la data de 20 iulie 2004, la rubrica Bun de garanție descrierea opțională figurează cesiunea pretenții plată decurgând din închirierea a 6 autovehicole M.A.N./18224 ale locatorului SC S. SRL către locatorul SC S.G.R. SA. Din momentul notificării, cesiunea este opozabilă debitorului cedat, SC S.G. luând la cunoștință de această împrejurare chiar din notificarea reclamantei.

În raporturile cu terții, debitorul cedat fiind unul dintre terți, produce efecte înregistrarea la A.E. și notificarea formulată de cedent în condițiile art. 28 din Legea garanțiilor, titlul VI al Legii nr. 99/1999. Referitor la așa numita erată din partea traducătorului pe care și-a întemeiat recursul reclamanta, aceasta constituie un document întocmit pro causa, respectiv după pronunțarea instanței de apel. Față de cele arătate nu se poate reține nici una din condițiile de nelegalitate prevăzute de art. 304 astfel că recursul reclamantei urmează a fi respins și pe cale de consecință și cererea de intervenție formulată de numitul S.I. Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea, prin lichidator U.I., împotriva deciziei nr. 99/ A/C din 29 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta SC S.G.R. SA București, împotriva deciziei nr. 82/ A-C din 1 iunie 2005 și a deciziei nr. 99/ A/C din 29 iunie 2005, pronunțate de Curtea de Apel Pitești. Modifică deciziile atacate, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței nr. 124/ C din 2 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, ca nefondat. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 ianuarie 2007.