ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 814/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 814/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 935 din 22 decembrie 2000 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea prin care reclamanta S.P. Râmnicu Vâlcea a solicitat obligarea pârâtei S.C. C.G.O.R. SRL Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 165.245.215 lei despăgubiri civile pentru spațiul ocupat de aceasta în mod nelegal în Râmnicu Vâlcea. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 239 din 20 aprilie 2001 a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că reclamanta a achitat timbrul judiciar în valoare de 50.000 lei dar nu și taxa judiciară de timbru de 50% la valoarea pretențiilor deși a fost legal citată în acest sens.
În termen legal, reclamanta S.P. Râmnicu Vâlcea, a declarat recurs , susținând că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că instanța de apel nu a avut în vedere foaia de vărsământ nr. 0296780 din 18 aprilie 2001 emisă de Trezoreria Râmnicu Vâlcea prin care a achitat taxa judiciară de timbru menționată în citație în valoare de 3.156.000 lei. Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului, întrucât chitanța privind plata taxei judiciare de timbru a fost depusă după terminarea ședinței de judecată, dar înainte de deliberare. Examinând recursul declarat de reclamantă, Curtea, constată că acesta este întemeiat.
Astfel, reclamanta a depus la dosar foaia de vărsământ nr. 0296780 din 18 aprilie 2001 privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 3.156.143 lei anterior pronunțării deciziei instanței de apel din 20 aprilie 2001. Așa fiind, în mod greșit instanța de apel a dispus anularea ca insuficient timbrat a cererii reclamantei, cu atât mai mult cu cât și intimata, în întâmpinare a arătat că foaia de vărsământ a fost depusă înainte ca instanța să delibereze asupra soluției pronunțată în apel. Față de aceste considerente urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (4) C. proc. civ. să se admită recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei atacate, ce va fi casată și se va trimite cauza pentru judecarea apelului aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.P. Râmnicu Vâlcea, împotriva deciziei nr. 239/A/C din 20 aprilie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia atacată și trimite cauza pentru judecarea apelului, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.