Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
24 septembrie 2001

Decizia nr. 1726/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 471/C, pronunțată la 10 aprilie 2001, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC Z.C. SA, împotriva pârâtei SC O.M. SA, C.R. Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost anulat, ca netimbrat, de Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 520 A-C, pronunțată, la 24 septembrie 2001, în dosarul nr. 4139 al secției comerciale și de contencios administrativ. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că apelanta-reclamantă a fost legal citată cu mențiunea că, potrivit prevederilor Legii nr. 146/1997, modificată prin H.G.

nt.712/1999, trebuia să facă dovada achitării sumei de 6.121.000 lei cu titlul de taxă judiciară de timbru și, potrivit Legii nr. 123/1997, trebuia să atașeze cererii și suma de 130.00 lei, reprezentând timbru judiciar, însă, aceasta nu a dat curs dispozițiilor legale invocate mai sus. Împotriva acestei decizii, reclamanta-apelantă a declarat recurs, susținând că a transmis instanței de apel motivele de apel cu taxele aferente prin serviciul Prioripost. Recursul declarat de reclamantă este fondat. Într-adevăr, așa cum rezultă din dosarul instanței de apel, la dosar au fost depuse motivele de apel și ordinul de plată nr. 52, din care rezultă că, la 21 septembrie 2001, înaintea termenului de judecată, apelanta-reclamantă a satisfăcut prevederile legale privind taxa judiciară de timbru, iar motivelor de recurs le-au fost atașate timbrul judiciar în valoare de 130.000 lei.

Rezoluția, aplicată pe fila 1 a motivelor de apel, atestă că acestea, împreună cu dovezile anexate, au fost primite la instanță după pronunțarea deciziei. Cum însă, apelanta-reclamantă achitase taxele de timbru anterior, satisfăcând astfel dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, recursul declarat de aceasta urmează să fie admis, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, conform art. 313 din același cod, aceleiași instanțe pentru judecare.

DECIDE Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 martie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.