ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 832/ COM din 3 aprilie 2001, Tribunalul Constanța, secția comercială a respins excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei S.N.P. P. S.A., prin sucursala A. Pitești. A respins excepția privind lipsa dovezii calității de reprezentant. A admis acțiunea reclamantei S.N.P. P. S.A. prin sucursala A. Pitești, în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. S.A., sucursala marfă Constanța, și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 50.404.375 lei, reprezentând contravaloare marfă constatată lipsă la destinație și la 3.699.262 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Prin decizia civilă nr. 714/ COM din 5 iulie 2001, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, ca nefondat.
Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta S.N.T.F.M. S.A., sucursala C.F.R. marfă Constanța. Cum recurenta nu a timbrat anticipat integral recursul pe care l-a declarat, depunând numai un timbru judiciar de 30.000 lei, aceasta a fost legal citată pentru termenul de 4 martie 2003, cu mențiunea de a timbra recursul cu 1.834.631 lei taxa judiciară de timbru, obligație căreia nu s-a conformat. Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare, potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 4 martie 2003, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că, în cauză, nu operează scutirea legală – personală sau ca obiect – de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiența dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 30, pct. 1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat în cauză de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. S.A., sucursala Constanța, împotriva deciziei nr. 714/ COM din 5 iulie 2001, a Curții de Apel Constanța, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 martie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.