ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 867/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Petiționara M.I., domiciliată în

Piatra Neamț, județul Neamț, s-a adresat la data de 26 august 2005, Consiliului

Superior al Magistraturii, solicitarea sa vizând interpretarea dispozițiilor

art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu referire la vechimea

în funcția de procuror financiar, și anume, dacă această vechime poate fi luată

în calcul la stabilirea pensiei de serviciu.

Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii, prin Hotărârea din 19 octombrie 2005, a respins cererea petiționarei, stabilind că perioada în care a activat la Curtea de Conturi, în calitate de Procuror financiar, constituie vechime continuă în

magistratură, dar nu poate constitui vechime efectivă în funcția de procuror.

Hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nu i-a fost comunicată petiționarei, dar cele decise

i-au fost comunicate prin adresa nr. 918/L din 21 octombrie 2005, a Direcției Legislație, Documentare și Contencios, la data de 27 octombrie 2005.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs, petiționara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și susținând, în esență, că prin interpretarea eronată dată dispozițiilor art.

82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, este prejudiciată, Casa Județeană de

Pensii Neamț respingându-i cererea prin care a solicitat pensie de serviciu la

cerere, deși are o vechime în magistratură de 29 ani și 4 luni.

Vechimea în funcția de procuror

financiar este identică cu cea de procuror din cadrul parchetelor de pe lângă

instanțele judecătorești, aceasta, pentru că jurisdicția financiară instituită

prin Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi,

s-a plasat, potrivit criteriilor separației puterii în stat, în puterea

judecătorească, iar salarizarea s-a făcut în același mod, ca și pentru

personalul de specialitate juridică din cadrul instanțelor sau al parchetelor

de pe lângă instanțe, în baza aceleiași legi - O.U.G. nr. 177/2002, inclusiv

prin primirea sporului de fidelitate.

Ca o dovadă a faptului că funcția de

procuror financiar a fost identică cu cea de procuror din cadrul parchetului,

este și faptul că aceștia au fost preluați în sistem, în anul 2005, urmare a

modificării legislației, când activitatea Curții de Conturi a fost preluată de

instanțele de drept comun.

Pe de altă parte, Casele Județene de

Pensii, prin acordarea pensiilor de serviciu pentru procurori, pentru limita de

vârstă, proveniți din cadrul Curții de Conturi, au recunoscut identitatea

funcției de procuror financiar, cu cea de procuror din parchete, atunci când au

calculat pensiile pe baza indemnizațiilor realizate de aceștia în ultimele 12

luni, timp în care s-au aflat în cadrul Curții de Conturi.

Se solicită de către recurentă, ca

instanța să constate ca perioada 15 iulie 1993 - 16 iulie 2003, cât a

funcționat în calitate de Procuror financiar în cadrul Curții de Conturi, să

fie considerată vechime neîntreruptă în aceeași funcție, în sensul prevederilor

art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității cererii

de recurs, conform art. 20 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul

Superior al Magistraturii, putând fi atacate cu recurs, numai hotărârile

Plenului, privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor.

Or, prin cererea de recurs

formulată, recurenta a contestat, de fapt, comunicarea transmisă de către una

dintre direcțiile de specialitate din structura aparatului administrativ

propriu al acestuia, comunicare prin care i s-a făcut cunoscut că perioada cât

a activat ca procuror financiar constituie vechime continuă în magistratură,

dar nu poate constitui vechime efectivă în magistratură, acest fapt rezultând

din interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

republicată, privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru considerentele arătate

în continuare.

Excepția inadmisibilității cererii

de recurs invocată de intimat, nu este întemeiată, recurenta declarând recurs

împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii din 19 octombrie

2005, prin care i-a respins cererea de recunoaștere a vechimii în funcția de

magistrat - funcția de procuror financiar neconstituind vechime efectivă în

funcția de procuror, hotărâre pe care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând că interpretarea dată dispozițiilor art. 82 alin. (2)

din Legea nr. 303/2004, republicată, este eronată.

Solicitarea petiționarei-recurente,

de interpretare a dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu referire la vechimea în funcție de Procuror financiar, este

strâns legată de un drept al său, acela de stabilire a pensiei de serviciu în

cazul pensionării la cerere, așa încât îndeplinește exigențele cerute de art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, referitoare la faptul că numai hotărârile

Plenului, privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, pot fi

atacate cu recurs, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Ordinea de zi a ședinței Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii din data de 19 octombrie 2005, la pct. 20, menționează că de fapt

Plenul, cu unanimitate de voturi, a aprobat punctul de vedere al Direcției

Legislație nr. 618/L/1515/ST/2005, în sensul respingerii cererii petiționarei,

de recunoaștere a vechimii continue în funcția de magistrat - funcția de

procuror financiar nu poate constitui vechime efectivă în funcția de procuror.

Rezultă, deci, că intimatul, nu a

făcut practic, o interpretare a dispozițiilor legale solicitate, așa cum, de

altfel, potrivit legii sale de organizare - Legea nr. 317/2004, nu era

îndreptățit să o facă, interpretarea textelor de lege fiind atributul exclusiv

al instanțelor judecătorești.

Oricum, rezolvarea dată problemei,

chiar cu riscul depășirii atribuțiilor sale, este corectă, în raport cu

legislația aplicabilă speței la momentul soluționării ei - Legea nr. 303/2004,

republicată, care. în art. 87 alin. (1). prevedea imperativ categoriile de

personal asimilate judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile

și îndatoririle, cu excepția dreptului prevăzut de art. 82 alin. (2) din lege,

procurorii financiari nefiind enumerați.

Art. 82 alin. (2), prevedea că

judecătorii și procurorii sunt pensionați la cerere. înainte de împlinirea

vârstei prevăzute de lege și beneficiază de pensii de serviciu, dacă au o

vechime de cel puțin 25 ani numai în aceste funcții, la calcularea acestei

vechimi luându-se în considerare și perioadele în care judecătorul sau

procurorul a exercitat profesia de avocat, fără ca ponderea acestora să fie mai

mare de 10 ani.

Rezolvarea problemei pusă în

discuție de petiționara-recurentă, este. așa cum am arătat, atributul

instanțelor judecătorești, aceasta formulând. de altfel. contestație împotriva

deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii Neamț, prin care i s-a respins

solicitarea de a i se stabili pensia de serviciu, la cerere, cauza aflându-se

pe rolul Tribunalului Neamț, potrivit precizărilor recurentei.

În sprijinul rezolvării favorabile a

cererii sale, este și modificarea recentă a dispozițiilor art. 82 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, (text

actualizat la 5 martie 2006, avându-se în vedere republicarea în M. Of. nr.

826/13.09.2005), în sensul că în cuprinsul textului sunt enumerați și

judecătorii financiari și procurorii financiari care au exercitat aceste

funcții la Curtea de Conturi a României, aceștia beneficiind și ei de pensie de

serviciu prevăzută la alin. (1) al art. 82 din lege, în cazul în care doresc a

se pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei prevăzută de lege.

Pentru considerentele expuse,

constatând că recursul nu este fondat, în baza art. 312 C. proc. civ., instanța urmează a-l respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.M.

împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 19

octombrie 2005, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 martie 2006.