ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 867/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționara M.I., domiciliată în Piatra Neamț, județul Neamț, s-a adresat la data de 26 august 2005, Consiliului Superior al Magistraturii, solicitarea sa vizând interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu referire la vechimea în funcția de procuror financiar, și anume, dacă această vechime poate fi luată în calcul la stabilirea pensiei de serviciu. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea din 19 octombrie 2005, a respins cererea petiționarei, stabilind că perioada în care a activat la Curtea de Conturi, în calitate de Procuror financiar, constituie vechime continuă în magistratură, dar nu poate constitui vechime efectivă în funcția de procuror.

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu i-a fost comunicată petiționarei, dar cele decise i-au fost comunicate prin adresa nr. 918/L din 21 octombrie 2005, a Direcției Legislație, Documentare și Contencios, la data de 27 octombrie 2005. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, petiționara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că prin interpretarea eronată dată dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, este prejudiciată, Casa Județeană de Pensii Neamț respingându-i cererea prin care a solicitat pensie de serviciu la cerere, deși are o vechime în magistratură de 29 ani și 4 luni.

Vechimea în funcția de procuror financiar este identică cu cea de procuror din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, aceasta, pentru că jurisdicția financiară instituită prin Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, s-a plasat, potrivit criteriilor separației puterii în stat, în puterea judecătorească, iar salarizarea s-a făcut în același mod, ca și pentru personalul de specialitate juridică din cadrul instanțelor sau al parchetelor de pe lângă instanțe, în baza aceleiași legi - O.U.G. nr. 177/2002, inclusiv prin primirea sporului de fidelitate. Ca o dovadă a faptului că funcția de procuror financiar a fost identică cu cea de procuror din cadrul parchetului, este și faptul că aceștia au fost preluați în sistem, în anul 2005, urmare a modificării legislației, când activitatea Curții de Conturi a fost preluată de instanțele de drept comun.

Pe de altă parte, Casele Județene de Pensii, prin acordarea pensiilor de serviciu pentru procurori, pentru limita de vârstă, proveniți din cadrul Curții de Conturi, au recunoscut identitatea funcției de procuror financiar, cu cea de procuror din parchete, atunci când au calculat pensiile pe baza indemnizațiilor realizate de aceștia în ultimele 12 luni, timp în care s-au aflat în cadrul Curții de Conturi. Se solicită de către recurentă, ca instanța să constate ca perioada 15 iulie 1993 - 16 iulie 2003, cât a funcționat în calitate de Procuror financiar în cadrul Curții de Conturi, să fie considerată vechime neîntreruptă în aceeași funcție, în sensul prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității cererii de recurs, conform art. 20 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, putând fi atacate cu recurs, numai hotărârile Plenului, privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor. Or, prin cererea de recurs formulată, recurenta a contestat, de fapt, comunicarea transmisă de către una dintre direcțiile de specialitate din structura aparatului administrativ propriu al acestuia, comunicare prin care i s-a făcut cunoscut că perioada cât a activat ca procuror financiar constituie vechime continuă în magistratură, dar nu poate constitui vechime efectivă în magistratură, acest fapt rezultând din interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru considerentele arătate în continuare. Excepția inadmisibilității cererii de recurs invocată de intimat, nu este întemeiată, recurenta declarând recurs împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii din 19 octombrie 2005, prin care i-a respins cererea de recunoaștere a vechimii în funcția de magistrat - funcția de procuror financiar neconstituind vechime efectivă în funcția de procuror, hotărâre pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că interpretarea dată dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, este eronată.

Solicitarea petiționarei-recurente, de interpretare a dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu referire la vechimea în funcție de Procuror financiar, este strâns legată de un drept al său, acela de stabilire a pensiei de serviciu în cazul pensionării la cerere, așa încât îndeplinește exigențele cerute de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, referitoare la faptul că numai hotărârile Plenului, privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate cu recurs, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ordinea de zi a ședinței Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 19 octombrie 2005, la pct. 20, menționează că de fapt Plenul, cu unanimitate de voturi, a aprobat punctul de vedere al Direcției Legislație nr. 618/L/1515/ST/2005, în sensul respingerii cererii petiționarei, de recunoaștere a vechimii continue în funcția de magistrat - funcția de procuror financiar nu poate constitui vechime efectivă în funcția de procuror. Rezultă, deci, că intimatul, nu a făcut practic, o interpretare a dispozițiilor legale solicitate, așa cum, de altfel, potrivit legii sale de organizare - Legea nr. 317/2004, nu era îndreptățit să o facă, interpretarea textelor de lege fiind atributul exclusiv al instanțelor judecătorești.

Oricum, rezolvarea dată problemei, chiar cu riscul depășirii atribuțiilor sale, este corectă, în raport cu legislația aplicabilă speței la momentul soluționării ei - Legea nr. 303/2004, republicată, care. în art. 87 alin. (1). prevedea imperativ categoriile de personal asimilate judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, cu excepția dreptului prevăzut de art. 82 alin. (2) din lege, procurorii financiari nefiind enumerați. Art. 82 alin. (2), prevedea că judecătorii și procurorii sunt pensionați la cerere. înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege și beneficiază de pensii de serviciu, dacă au o vechime de cel puțin 25 ani numai în aceste funcții, la calcularea acestei vechimi luându-se în considerare și perioadele în care judecătorul sau procurorul a exercitat profesia de avocat, fără ca ponderea acestora să fie mai mare de 10 ani.

Rezolvarea problemei pusă în discuție de petiționara-recurentă, este. așa cum am arătat, atributul instanțelor judecătorești, aceasta formulând. de altfel. contestație împotriva deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii Neamț, prin care i s-a respins solicitarea de a i se stabili pensia de serviciu, la cerere, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Neamț, potrivit precizărilor recurentei. În sprijinul rezolvării favorabile a cererii sale, este și modificarea recentă a dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, (text actualizat la 5 martie 2006, avându-se în vedere republicarea în M. Of.

nr. 826/13.09.2005), în sensul că în cuprinsul textului sunt enumerați și judecătorii financiari și procurorii financiari care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi a României, aceștia beneficiind și ei de pensie de serviciu prevăzută la alin. (1) al art. 82 din lege, în cazul în care doresc a se pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei prevăzută de lege. Pentru considerentele expuse, constatând că recursul nu este fondat, în baza art. 312 C. proc. civ., instanța urmează a-l respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.M. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 19 octombrie 2005, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2006.