ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4927/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2007, reclamantul H.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.J. (în prezent M.J.L.C.), obligarea pârâtului să-i elibereze adeverința tip privind vechimea totală în magistratură de 46 ani, 11 luni și 10 zile, din care numai în funcția de judecător, procuror, judecător financiar și avocat de 27 ani, 11 luni și 10 zile, vechime calculată în condițiile prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr. 870/2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5710/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București a admis acțiunea sa și a constatat refuzul nejustificat al pârâtului M.J.

de a-i rezolva cererea privind eliberarea unei adeverințe din care să rezulte vechimea în magistratură și indemnizația (venitul brut) ale unui magistrat în activitate. Dispozitivul sentinței nr. 870/2005 a fost lămurit prin încheierea din 14 martie 2006 a aceleiași instanțe, în sensul că venitul brut al unui magistrat în activitate urmează să fie stabilit în funcție de coeficientul de multiplicare aplicabil unui judecător de Curte de Apel, conform anexei I Cap. A a O.U.G. nr. 177/2002. A mai susținut reclamantul că, în raport cu datele menționate are o vechime totală în magistratură de 46 ani, 11 luni și 10 zile, calculate conform Legii n.303/2004, iar îndepărtarea sa din muncă prin decizia nr. 87094/1987 a Oficiului de Pensii al Sectorului 1, București a anulat o conotație politică și s-a dispus în mod nelegal, fiind împiedicat astfel să mai ocupe un alt loc de muncă în magistratură.

A solicitat obligarea autorității pârâte de a-i aplica, potrivit pct. 19 din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, coeficientul de multiplicare 17,00 și constatarea refuzului nejustificat al acesteia de a-i elibera o adeverință tip în condițiile Legii nr. 303/2004. 2. Soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3354 din 18 decembrie 2009, a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu și, totodată a respins, ca neîntemeiată acțiunea reclamantului. Instanța a reținut că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 C. civ., reclamantul solicitând în prezenta cauză să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a emite un act în executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Pe fond, s-a apreciat, în esență că pârâtul și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească menționată, cu respectarea prevederilor art. 82 din Legea nr. 303/2004, fiind neîntemeiată solicitarea reclamantului de a i se lua în considerare la stabilirea vechimii în magistratură și a perioadei ulterioare datei stabilirii pensiei de serviciu, în care acesta a avut calitatea de avocat. Recursul declarat împotriva acestei din urmă sentințe de către reclamantul H.I. a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4402 din 28 noiembrie 2008, hotărârea recurată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se stabili cu exactitate obiectul acțiunii și, prin urmare, reglementările legale incidente.

3. Hotărârea pronunțată de curtea de apel în fond după casare Judecând în fond pricina după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2025 din 14 mai 2009, a respins acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată și precizată. Instanța a reținut că, prin cererea precizatoare depusă la 14 mai 2009, reclamantul a arătat că ceea ce contestă este refuzul nejustificat al pârâtului de a emite o adeverință legală privind vechimea sa în magistratură, temeiul de drept al acțiunii sale fiind prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În raport cu aceste precizări, cu probele administrate și cu dispozițiile art. 82 din Legea nr. 303/2004, instanța de fond după casare a apreciat că soluția pronunțată se impune, deoarece pârâtul și-a îndeplinit obligația cuprinsă în sentința civilă nr. 870/2005 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5710/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, eliberându-i reclamantului adeverințe pentru stabilirea primei de serviciu, prin care i s-a recunoscut acestuia o vechime în magistratură de 42 ani și 7 luni și o vechime în funcție de judecător sau procuror de 21 ani și 7 luni.

Instanța a constatat că, față de mențiunile din carnetul de muncă depus la dosar de reclamant în sprijinul cererii sale, calculul vechimii efective în funcția de judecător și procuror și cel al vechimii în magistratură s-au efectuat în mod corect, întrucât perioada în care o persoană își desfășoară activitatea în calitate de avocat, până la data stabilirii pensiei de serviciu, constituie, conform Legii nt.303/2004, vechime în magistratură, dar nu și vechime în funcția de judecător sau procuror. 4. Recursul reclamantului Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond după casare a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul H.I., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a făcut o amplă expunere a istoricului cauzei și a parcursului său profesional arătând, în esență, că prin aplicarea corectă a legii se ajunge la concluzia că are o vechime totală în magistratură de 46 ani, 11 luni și 10 zile, dintre care: - 27 ani, 11 luni și 10 zile – vechime în funcția de judecător, procuror, judecător financiar 1 și avocat, conform art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările aduse prin Legea nr. 29/2006; - 2 ani și 4 luni – referent de specialitate juridică la Direcția juridică a Secretariatului General al Consiliului de Miniștri- funcție de specialitate juridică în aparatul Guvernului României; - 16 ani și 8 luni – consilie juridic șef al Oficiului juridic al Secretariatului General al Guvernului României, Editura SC R. SRL București și SC R. SA București – unitate de interes strategic.

În sprijinul susținerilor sale, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 82 și art. 86 din Legea nr. 303/2004, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004 aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, ale art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, în ceea ce privește sporul de stabilitate în magistratură și ale punctului 19 din anexa O.U.G. nr. 27/2006 – pentru stabilirea coeficientului de multiplicare și, în fine, prevederile art. 47 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora condițiile și criteriile de acordare a pensiei, modul de calcul și cuantumul acesteia, inclusiv recalcularea, se stabilesc prin lege. A precizat că în anul 1987 a fost îndepărtat din funcția de judecător financiar în condiții nelegale, neimputabile persoanei sale, și a fost obstrucționat în a mai ocupa un alt loc de muncă în magistratură, context în care refuzul M.J.

are caracter nejustificat și se impune a fi sancționat prin hotărârea instanței. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Prin sentința nr. 870 din 10 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, așa cum a fost lămurită prin încheierea din data de 14 martie 2006 și rămasă irevocabilă conform Deciziei nr. 5710 din 29 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, M.J. a fost obligat să-i elibereze reclamantului adeverința din care să rezulte vechimea în magistratură și indemnizația (venitul brut) al unui magistrat în activitate, cu coeficientul de multiplicare aplicabile unul judecător de curte de apel – adeverința fiindu-i necesară în vederea stabilirii pensiei de serviciu.

În executarea acestei hotărâri judecătorești, M.J. a emis adeverința nr. xxxxx/2006 prin care a stabilit că reclamantul are o vechime în magistratură de 42 ani și 7 luni și o vechime în funcția de judecător și procuror de 21 ani și 7 luni. Ulterior, prin cererea înregistrată din 27 aprilie 2007, reclamantul a solicitat eliberarea adeverinței – tip pentru actualizarea pensiei de serviciu, indicând vechimea în magistratură și în funcția de judecător și procuror calculată așa cum s-a detaliat și în prezentul recurs și nemulțumit fiind de conținutul adeverinței nr. zzzzz/2004, privind actualizarea pensiei începând cu data de 1 ianuarie 2007, a revenit cu memoriul nr. yyyyy/2007. Prin adresa, reprezentând răspunsul la memoriul indicat, M.J.

i-a comunicat că la stabilirea pensiei de serviciu au fost avute în vedere: Pentru vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror, următoarele perioade: - 01 noiembrie 1952 - 01 noiembrie 1956 judecător, - 25 februarie 1959 - 01 noiembrie 1962 procuror, - 01 iunie 1973 - 21 mai 1987 judecător financiar Pentru vechimea în magistratură următoarele perioade: - 01 noiembrie 1952 - 01 noiembrie 1956 judecător, - 25 februarie 1959 - 01 noiembrie 1962 procuror, - 01 noiembrie 1962 - 01 iunie 1973 consilier juridic, - 01 iunie 1973 - 21 mai 1987 judecător financiar, - 06 ianuarie 1992 - 30 ianuarie 1998 consilier juridic, - 01 august 2001 - 29 noiembrie 2005 avocat.

În esență, recurentul- reclamant se consideră vătămat sub două aspecte: pe de o parte, neincluderea în calculul vechimii în funcția de judecător sau procuror, vizată de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a perioadei în care a exercitat profesia de avocat și, pe de altă parte, calculul greșit al vechimii totale în magistratură, cu referire la categoriile de funcții de specialitate juridică enumerate în art. 86 din Legea nr. 303/2004 și la perioada în care a exercitat avocatura - solicitând să fie luat în calcul și un interval ulterior stabilirii pensiei de serviciu.

Cu privire la aceste chestiuni litigioase, Curtea reține următoarele: Așa cum rezultă din adeverința tip nr. 47968/2006, recurentului-reclamant i s-a stabilit pensia de serviciu în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, luându-se în calcul o vechime totală în magistratură de 42 ani și 7 luni și o vechime în funcția de judecător și procuror (inclusiv judecător financiar) de 21 ani și 7 luni. Este de menționat că recurentul-reclamant a declarat, sub semnătură, că este de acord cu înregistrările din acea adeverință, pe care le-a socotit corespunzătoare realității. La acea dată, art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prevedea că judecătorii și procurorii cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază de pensie de serviciu la împlinirea vârstei prevăzute de lege.

De acest drept pot beneficia și judecătorii și procurorii cu o vechime în magistratură între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% pentru fiecare an lipsă din vechimea integrală (art. 82 alin. (4)). Alin. (5) al aceluiași articol instituia un beneficiu pentru persoanele care la data pensionării aveau altă ocupație, în sensul că persoanele care îndeplineau condițiile minimale de vechime numai în funcțiile de judecător și procuror puteau primi pensie de serviciu. Acest text, în care s-a încadrat și recurentul-reclamant, nu asimilează vechimea în avocatură cu aceea de judecător și procuror. Art. 82 alin. (2), care lua în calcul vechimea în avocatură, fără ca aceasta să poată fi mai mare de 10 ani, se referea la o situație distinctă, aceea a judecătorilor, procurorilor și judecătorilor și procurorilor financiari care se puteau pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege.

Ceea ce dorește recurentul-reclamant este, așadar, combinarea unor prevederi ale legii care vizau ipoteze cu totul diferite: pe de o parte dreptul judecătorilor și procurorilor în funcție de a se pensiona anticipat, înaintea împlinirii vârstei legale de pensionare și, pe de altă parte, dreptul foștilor judecători și procurori de a beneficia de pensia de serviciu.

Referitor la vechimea totală în magistratură, Curtea reține că autoritatea emitentă a luat în calcul perioadele în care partea a fost judecător, procuror, judecător financiar, consilier juridic și avocat, iar în lipsa unor elemente din care să rezulte conținutul funcției de „referent de specialitate III” în cadrul Secretariatului General al Consiliului de Miniștri, pentru perioada 1 noiembrie 1956 - 23 februarie 1959, nu se poate reține o conduită nejustificată a intimatului-pârât în aprecierea pe care a efectuat-o în ceea ce privește încadrarea activităților desfășurate de recurentul-reclamant în noțiunea de „vechime în magistratură”.

Curtea reține de asemenea, că instanța de fond a constatat corect că în calculul vechimii în magistratură nu poate fi luată în considerare și perioada exercitării profesiei de avocat după data stabilirii pensiei de serviciu, la această concluzie conducând interpretarea logică a tuturor prevederilor legale referitoare la condițiile de acordare a pensiei de serviciu. În motivele de recurs, recurentul-reclamant a făcut ample referiri la sporul de 30% pentru vechimea în funcția de judecător sau procuror, prevăzut de art. 4 din O.U.G.

nr. 27/2006 și la coeficientul de multiplicare pe baza căruia se stabilește indemnizația unui judecător sau procuror aflat în activitate, în raport cu succesiunea în timp a prevederilor legale în materie, dar aceste aspecte exced limitelor învestirii instanței de fond, așa cum au fost stabilite prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 30 aprilie 2008, ca urmare a deciziei de casare menționate anterior în cuprinsul prezentei hotărâri. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, probele cauzei nefiind de natură să contureze un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri adresate autorității publice.

Prin urmare, recursul declarat în cauză în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul H.I. împotriva sentinței civile nr. 2025 din 14 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2009.