Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2007
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2007

HOTĂRÂRE
18.01.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra revizuirii de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 21 octombrie 2005 SC C.G. SRL Oradea a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 4160 din 21 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în dosarul nr. 10486/2004, al aceleeași instanțe, dată în contradictoriu cu C.L.C. Sânmartin, pe motiv de contradictorialitate cu decizia civilă nr. 532/ COM din 11 septembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, dată în dosarul nr. 1556/COM/2003. În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuienta dezvoltă condițiile de admisibilitate a cererii, susținând că cele două decizii au fost date de instanțe de recurs, în litigii cu același obiect, având aceleași părți, cu aceleași poziții procesuale, ele vizând aceeași cauză juridică, respectiv obligarea C.L.C.

Sânmartin la vânzarea către SC C.G. SRL a spațiului comercial numit P.A. din Băile F., cu toate dotările aferente. De asemenea, ambele decizii evocă fondul cauzei, modificând în totalitate decizia din apel. Decizia atacată pe calea revizuirii este potrivnică deciziei nr. 532/COM/2003 deoarece a admis recursul C.L. Sânmartin, a modificat decizia dată în apel, în sensul admiterii lui, iar pe fond sentința civilă nr. 811/2000 a Tribunalului Bihor a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii sale și infirmării obligării pârâtei să-i vândă spațiul comercial în litigiu.

Această decizie încalcă autoritatea de lucru judecat, excepție neinvocată în cadrul soluționării recursului, a deciziei civile nr. 532/COM/2003 a Curții de Apel Oradea, decizie prin care s-a soluționat irevocabil cererea de revizuire a sentinței civile nr. 811/2000 a Tribunalului Bihor, în sensul admiterii recursului declarat împotriva deciziei nr. 592/2003 a Tribunalului Bihor, modificată în sensul respingerii cererii de revizuire a sentinței civile nr. 811/2000 a aceleeași instanțe, ca inadmisibilă. În consecință, conform acestei ultime decizii a rămas stabilită, în sarcina pârâtului, obligația de a vinde spațiul comercial, P.A. din Băile F. Cum decizia nr. 4160/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, este ultima pronunțată și contradictorie cu decizia nr. 532/2003 a Curții de Apel Oradea, solicită anularea ei.

Prezentei cereri de revizuire i-au fost atașate dosarele în care s-au dat soluțiile menționate în cerere. Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Din dosarele atașate prezentei cauze rezultă că împotriva sentinței civile nr. 811/2000 a Tribunalului Bihor s-au exercitat concomitent atât căile ordinare de atac cât și calea extraordinară a revizuirii. Exercitarea căilor ordinare de atac au comportat mai multe cicluri procesuale urmare casării cu trimitere spre rejudecarea apelului dispusă prin decizia nr. 3122 din 20 iunie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. În rejudecare, prin decizia nr. 106 din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Oradea a fost respins apelul declarat de C.L.C.

Sânmartin împotriva sentinței civile nr. 811/2000 a Tribunalului Bihor, decizie care, ulterior, prin decizia nr. 4160 din 21 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost modificată în recursul declarat de aceeași parte, în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței de fond, acțiunea reclamantei SC C.G. SRL fiind respinsă, respectivul bun făcând parte din domeniul public al localității. În 24 octombrie 2002 în timp ce se afla pe rol recursul declarat împotriva decizie 285/2001 a Curții de Apel Oradea dată în apel, aceeași parte, C.L.C.

Sânmartin și Primăria aceleeași localități, exercită împotriva aceleeași sentințe civile nr. 811/2000 a Tribunalului Bihor și calea de atac extraordinară a revizuirii, revizuire admisă prin sentința comercială nr. 592 din 13 martie 2003 a Tribunalului Bihor dar care, ulterior, prin decizia nr. 532/ COM din 11 septembrie 2003 a Curții de Apel Oradea a fost modificată în sensul respingerii ei, urmare admiterii recursului declarat de SC C.G. SRL. Motivul pentru care revizuirea sentinței civile nr. 811/2000 a Tribunalului Bihor, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a fost respinsă a fost inadmisibilitatea revizuirii întrucât împotriva aceleeași sentințe erau pe rol apelul și recursul, exercitarea concomitentă a tuturor căilor de atac fiind de neadmis.

În consecință, susținerea revizuientei că prin cele două decizii date de instanțele de recurs s-ar fi evocat fondul nu corespunde soluțiilor date în cele două cauze prima decizie, decizia nr. 532/2003 a Curții de Apel Oradea, vizând aspecte procedurale, rezolvate pe calea excepției, în timp ce ultima, decizia nr. 4160/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, vizează fondul cauzei. În atare situație curtea apreciază că nu sunt întrunite cerințele art. 322 alin. (1), teza a doua C. proc. civ., coroborate cu art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC C.G. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 4160 din 21 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 318/2004
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Oradea, la data de 13 noiembrie 1998, reclamanta, SC C.H. SRL Oradea, a chemat în judecată pârâtul, CON
ÎCCJ 2004-11-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2296/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 5 mai 2003, reclamanta SC P.C.I.R. SRL, a solicitat ca în contradictoriu cu C.L. Oradea, A.P.I., să se dispună modificarea ac
ÎCCJ 2023-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 350/2023
al imobilului. Or, trebuie ținut seama de hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a stabilit că imobilul face parte din domeniul privat, fiind anulatăhotărârea de consiliu local prin care s-a dispus trecerea din dome
ÎCCJ 2003-06-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3122/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bihor, Oradea, prin sentința civilă nr. 811 din 5 octombrie 2000, a admis acțiunea reclamantei SC R. SRL Oradea și a obligat pârâtul Consiliul
ÎCCJ 2021-11-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2520/2021
anterioare poate fi considerată în mod rezonabil că a adus atingere principiului securității juridice, în special din cauza faptului că reclamanta aștepta în mod legitim ca instanța să tranșeze urmarea aceluiași litigiu, în sensul respectăr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă