ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3675/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată, înregistrată la Tribunalul Argeș, la data de 1 aprilie 2005,

reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor,

solicitând constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 0665 din 1 noiembrie

1985, emis de conducerea fostului Inspectorat General al Miliției, precum și a

Ordinului nr. 0142 din 1 noiembrie 1985, emis de conducerea fostei Miliții

Vaslui, cu consecința repunerii în drepturile legale ce i se cuveneau anterior

datei de 1 noiembrie 1985 și recalculării corespunzătoare a drepturilor la

pensie. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data emiterii

Ordinului nr. 0665 din 1 noiembrie 1985, prin care a fost retrogradat din

funcție și mutat disciplinar, se afla în concediu medical, astfel că nu putea

fi sancționat.

Reclamantul și-a precizat

acțiunea la data de 31 mai 2005, solicitând să se constate și nulitatea

absolută a fișei nr. 159.674 din 21 septembrie 2004, să-i fie recalculată

pensia, cu acordarea drepturilor corespunzătoare repunerii în situația

existentă la 1 noiembrie 1985, precizând, totodată, că înțelege să se judece în

contradictoriu și cu Inspectoratul de Poliție al județului Vaslui.

Prin sentința civilă nr.

447/CM din 20 septembrie 2005, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței

materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor și, în temeiul art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Pitești, în

considerarea faptului că Ordinul nr. 0665 din 1 noiembrie 1985, emis de

conducerea fostului Inspectorat General al Miliției, este un act administrativ

de autoritate emis de un organ de specialitate al administrației publice

centrale.

Prin decizia nr. 378/R-CM

din 15 noiembrie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de

muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, recursul declarat de

reclamant împotriva sentinței sus-menționate a Tribunalului Argeș, reținând că,

în raport cu obiectul acțiunii și cu prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004, întemeiat tribunalul și-a declinat competența de

soluționare în favoarea curții de apel.

Astfel învestită cu

soluționarea fondului cauzei, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 18/F-C din 27 februarie

2006, a admis excepția tardivității formulării acțiunii, în raport cu termenul

de decădere de 1 an de la data emiterii actului contestat, termen prevăzut de

alin. (2) al art. 11, coroborat cu alin. (5) al aceluiași articol din Legea nr.

554/2004, reținând că ordinele vizate de reclamantul B.I. au fost emise la data

de 1 noiembrie 1985, iar acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Argeș, la

data de 1 aprilie 2005.

Împotriva sentinței civile

nr. 18/F-C din 27 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ, a declarat recurs, reclamantul B.I., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

extrem de sumar formulate, recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit

instanța de fond a admis excepția de tardivitate a formulării acțiunii sale,

conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, ignorând cronologia reală a demersurilor

întreprinse.

Astfel, după cum susține

recurentul, în raport cu data de 9 februarie 2005, când s-a adresat în scris

conducerii Ministerului Administrației și Internelor, pentru repararea

nedreptăților ce decurg din sancționarea sa ilegală, introducerea acțiunii la

data de 1 aprilie 2005, nu poate fi apreciată ca fiind tardivă.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, raportat la

actele și lucrările dosarului, ca și prin prisma provederilor legale incidente,

incluzând art. 304

1

C. proc. civ., reține că nu sunt întemeiate

criticile recurentului și, ca atare, nu pot fi primite în considerarea celor în

continuare expuse.

Potrivit art. 11 alin. (1)

și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată,

cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce

într-un termen de 6 luni, calculat diferit, fie de la data primirii răspunsului

la plângerea prealabilă, fie de la data expirării termenului legal de

soluționare a cererii, dar nu mai târziu de 1 an de la data emiterii actului

pentru motive temeinice.

Același art. 11, în alin.

(5), prevede că termenul de 1 an prevăzut, este termen de decădere.

Verificând obiectul cererii

recurentului-reclamant, cu care acesta a învestit instanța de judecată, la data

de 1 aprilie 2005, se constată că printr-un prim capăt de acțiune se solicită

constatarea nulității absolute a două ordine, emise în anul 1985, respectiv nr.

0665 și nr. 0142, prin care recurentul a fost retrogradat din funcția de șef al

serviciului cercetări penale și mutat disciplinar la Inspectoratul Județean de

Miliție Vaslui. Capetele de cerere subsidiare vizează anularea fișei nr.

159.674 și obligarea pârâtului-intimat la repunerea recurentului în drepturile

legale cuvenite înainte de data de 1 noiembrie 1985, indicându-se, totodată, că

nelegalitatea flagrantă a celor două ordine se bazează pe reglementările legale

din acea vreme.

Înalta Curte apreciază că în

mod corect, instanța de fond a reținut tardivitatea acțiunii

reclamantului-recurent, stabilind că nu se poate analiza cererea de repunere în

drepturile legale și recalcularea pensiei înainte de anul 1985, ca un capăt

accesoriu de acțiune, fără a se dispune cu privire la cele două ordine emise,

care și-au produs efectele, dar care de la data emiterii lor, în anul 1985, nu

a fost contestate niciodată de recurentul-reclamant.

În plus, este de reținut că

prin simplul fapt al sesizării autorității-pârâte, la data de 9 februarie 2005,

prin care se solicită cu titlu general repararea nedreptăților ce decurg din

ilegala sancționare anterioară, recurentul-reclamant nu poate invoca termenele

prevăzute de Legea nr. 554/2004, pentru a contesta și solicita constatarea

nulității absolute a două ordine emise în anul 1985, precum și a fișei de

recalculare a pensiei, mai cu seamă că a cunoscut despre existența acestor acte

administrative, a semnat la data de 3 aprilie 1986 și fișa de pensie, simpla

afirmație a recurentului inserată în cuprinsul plângerii adresate la data de 9

februarie 2005, conducerii Ministerului Administrației și Internelor, în sensul

că nu a contestat până în prezent nelegalitatea sancțiunilor aplicate cu peste

20 de ani în urmă, din cauza condițiilor social-istorice și politice din anii

1980, nefiind evident de natură a atrage aplicabilitatea prevederilor Legii nr.

554/2004, în sensul aprecierii cererii de chemare în judecată, ca fiind

formulată în termenul legal prevăzut.

Pentru toate aceste

considerațiuni, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul

de față se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.I. împotriva

sentinței civile nr. 18/F-C din 27 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2006.