ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 360/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul V.M. a chemat în

judecată Ministerul de Interne (actualmente Ministerul Administrației și

Internelor), solicitând instanței ca, în contradictoriu cu acesta, să dispună

anularea Ordinului nr. II/01/957/1991, privind trecerea sa în rezervă. De

asemenea, a solicitat obligarea pârâtului, la plata drepturilor salariale

aferente funcției deținute anterior, daune morale și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că trecerea sa în rezervă a fost dispusă cu încălcarea flagrantă a

Regulamentului disciplinei militare, cu referire la art. 78 lit. a), b), c) și

d), care nu prevede o astfel de măsură pentru fapta contravențională la regimul

circulației rutiere, pentru care s-a făcut propunerea de către Consiliul de

onoare.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 76/FC din 3 iunie

1999, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată, reținând că faptele

comise sunt grave, ținându-se seama și de comportarea anterioară a acestuia.

Împotriva acestei sentințe a

formulat cerere de revizuire, reclamantul V.M., în temeiul art. 322 pct. 4 teza

a II-a C. proc. civ.

Prin sentința nr41/F-C din 30 mai

2005, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul V.M., reținând că față

de dispozițiile art. 324 pct. 3 C. proc. civ., aceasta a fost tardiv formulată.

Nemulțumit de soluția dată de

această instanță în revizuire, V.M. a declarat recurs, invocând prevederile

art. 274, 299-316, 322-328 C. proc. civ. și susținând, în esență, că cererea de

revizuire a fost formulată în termenul legal, instanța de fond interpretând și

aplicând în mod greșit prevederile art. 322 pct. 4 teza a II-a și art. 324 pct.

3 teza a II-a C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Prin sentința civilă nr. 76/FC din 3

iunie 1999, secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel

Pitești a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul V.M., pentru

anularea Ordinului nr. II/01/957/1991, emis de ministrul de interne, prin care

a fost trecut în rezervă.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia nr. 451 din 10 februarie 2000, a respins recursul formulat de acesta,

motivând, între altele, că ordinul de trecere în rezervă este legal, fiind emis

de primul locțiitor al ministrului de interne, potrivit competențelor legale,

ministrul lipsind la acea dată din unitate.

Cu adresa nr. 1793/P/2002 din 4

februarie 2003, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial i-a

comunicat că s-a dispus neînceperea urmării penale față de numiții N.V.G., F.D.

și G.C. împotriva cărora făcuse plângere penală pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 289 și 291 C. pen., reținându-se lipsa laturii

subiective.

Astfel, reclamantul a formulat

cerere de revizuire a sentinței civile nr. 76/FC/2000, invocând motivul

prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 322 pct.

4, revizuirea se poate cere:

- teza I, dacă un judecător, a fost

condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă

hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma

judecății;

- teza a II-a, în cazul în care, în

ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o

hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale

incidentală asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate.

Instanța de revizuire, prin sentința

atacată cu recurs în cauza de față, a respins cererea de revizuire, ca tardiv

formulată, cu încălcarea termenului de o lună, prevăzut la art. 324 pct. 3 C.

proc. civ.

Într-adevăr, potrivit prevederilor

art. 324 pct. 3 C. proc. civ., termenul de revizuire de o lună curge:

- teza I, în cazurile prevăzute la

art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea

instanței penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, ori

de hotărârea care a declarat fals înscrisul;

- teza a II-a, în lipsa unei astfel

de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de

împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face

printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii

acestora.

Instanța de revizuire a reținut că

termenul de o lună curge de la data când, prin adresa nr. 1793/P/2002 din 4

februarie 2003, petentul-revizuient a luat cunoștință de soluția procurorului,

prin care i s-a comunicat că faptele penale sesizate de el nu întrunesc

elementele constitutive ale unor infracțiuni, lipsind latura subiectivă.

În cererea de recurs,

recurentul-revizuient a susținut că împotriva soluției procurorului a formulat

plângere, care i-a fost soluționată în mod definitiv abia prin sentința nr. 289

din 15 decembrie 2004 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

care i-a fost comunicată la 8 aprilie 2005, astfel că cererea de revizuire, pe

care o depusese la 16 martie 2005, fusese formulată în termen.

Susținerea recurentului-revizuient

este lipsită de temei legal, soluția instanței de fond fiind dată în baza

interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente: art. 322

pct. 4 și art. 324 pct. 3 C. proc. civ.

Este necontestat că prin adresa nr.

1793/P/2002 din 4 februarie 2003, recurentul-revizuient a luat cunoștință de

împrejurarea că faptele de fals și uz de fals, sesizate de el în legătură cu un

înscris prin care i se comunicase o informație cerută Ministerului de Interne,

nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor respective, pentru a fi

sesizată instanța penală.

Astfel fiind, în mod corect instanța

de fond a calculat termenul pentru introducerea cererii de revizuire în

legătură cu această dată, iar nu cu data când i s-a comunicat soluția instanței

penale, care a rezolvat plângerea împotriva soluției procurorului.

În concluzie, având în vedere

considerentele de mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.M.

împotriva sentinței civile nr. 41/F-C din 30 mai 2005 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2006.