ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 446/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

24 aprilie 2005, reclamantul V.M.

a chemat în judecată

Ministerul

Administrației și Internelor, solicitând să se constate nulitatea absolută a

Ordinului nr. II/01597 din 30 aprilie 1991, prin care a fost trecut în rezervă;

recunoașterea valabilității Ordinului Ministerului Administrației și Internelor

nr. 001581 din 20 august 1971 și obligarea pârâtului la repararea pagubelor

suferite.

În motivarea cererii, reclamantul a

susținut că pentru neîndeplinirea condiției imperative de comunicare în scris a

ordinului de trecere în rezervă, acesta este nul absolut.

Prin sentința civilă nr. 48 din 6

iunie, 2005, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea, constatând incidența excepției autorității

de lucru judecat, cererea reclamantului cu același obiect fiind soluționată

printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, V.M., susținând, în esență, că în mod greșit, instanța a

reținut identitatea de cauză și obiect, întrucât o primă acțiune a vizat

anularea ordinului de trecere în rezervă, în timp ce obiectul litigiului de

față îl constituie constatarea nulității absolute a acestuia.

Recursul nu este fondat.

Prin sentința civilă nr. 76 din 3

iunie 1999,

Curtea de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de V.M., în contradictoriu cu Ministerul de

Interne, pentru anularea Ordinului nr.

II/01597 din 30 aprilie 1991, soluție menținută de Curtea

Supremă de Justiție, pronunțată în decizia nr. 451 din 10 februarie 2000.

Prin acțiunea ce face obiectul

cauzei de față, V.V. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul

Administrației și Internelor,

să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr.

II/01597 din 30 aprilie 1991.

Astfel fiind, în mod corect,

instanța fondului a reținut ca fiind îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ.,

în sensul existenței excepției autorității lucrului judecat.

Indiferent cum reclamantul a înțeles

să-și numească acțiunea, în anularea actului sau constatarea nulității

absolute, scopul urmărit prin exercitarea acesteia este evident același,

respectiv anularea actului.

Pe de altă parte, în dreptul public,

distincția între nulitatea relativă și absolută a actului administrativ, nu are

nici o relevanță, soluția pe care o pronunță instanța de contencios

administrativ, fiind în cazul admiterii acțiunii, de anulare în tot sau în

parte a actului contestat.

În raport cu aceste considerente,

urmează a se reține ca fiind legală și temeinică, hotărârea pronunțată de

Curtea de Apel Pitești și în consecință, respins, recursul declarat de V.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul V.M., împotriva sentinței civile nr. 48/F-C din 6 iunie 2005 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.